În ultimii ani se simte în lumea editorială un interes tot mai mare pentru problemele de ecologie, considerate, cel mai adesea, din perspectiva unor beneficii evidente pentru omul contemporan, hărțuit de stresul de a fi eficient, performant, competitiv etc. Mai multe edituri prestigioase – Art, Humanitas, Editura Publica – au imaginat și colecții speciale pentru a găzdui astfel de titluri, care sunt de cele mai multe ori, traduceri. Aceste cărți „verzi“ se situează undeva între bestseller științific, ecologie pentru un public larg, carte practică, stil de viață, toate având ca fundament unele principii științifice, cu origini în Antichitate, actualizate de experimente noi și de cercetări contemporane. Câteva titluri ne-au reținut în mod deosebit atenția. Traduse din germană, engleză, italiană, spaniolă, sau franceză, aceste volume, devenite adeseori „cărți cult“, pun într-o nouă lumină plantele și subtila lor inteligență, regnul vegetal, în general, acordând un loc privilegiat pădurii. Ele au în comun faptul de a nu evoca insistent dezastrul ecologic actual, de a nu-l imputa, fără posibilitate de recurs, omului, ci de a-l îndemna pe acesta să nu accepte statutul de prizonier al mediului urban și de a-l invita să (re)descopere natura. Ne oprim, mai întâi, la starul incontestabil al platourilor de televiziune, al emisiunilor literare și neliterare, al târgurilor de carte, al topurilor de vânzare, Peter Wohlleben, care se prezintă cu modestie ca un pădurar pasionat, devenit scriitor din dorința de povesti și altora viața secretă a copacilor, de a le dezvălui rețelele obscure ale naturii. În 2018, i-au apărut la Editura Publica, trei cărți, un adevărat trio-verde, traduse deja în alte limbi. În primul rând, cartea care l-a propulsat pe Wohlleben ca autor, Viața secretă a copacilor. Cum comunică, ce simt. Descoperirea unei lumi ascunse, tradusă din limba germană de Dana Gheorghe, în colecția, inspirat intitulată, „Co-lecția de știință“. Cartea este o lectură plăcută și chiar pasionantă, din care aflăm cum comunică arborii între ei, cum se apără de insecte și de alți agresori, cum se sprijină și se ajută unul pe altul. Aflăm, între altele, că și copacii dorm în felul lor și atunci iluminația exuberantă din parcuri și grădini le tulbură odihna de noapte; că gingașele dar gurmandele căprioare, contribuie la rarefierea pădurilor de fag – arborele tradițional al Europei – și chiar la dispariția acestuia, în unele ținuturi; că arborii aduși, cu mult timp în urmă din Nord, bradul și molidul, în speță, suportă mai ușor ierni geroase dar foarte greu veri caniculare, care le pot fi fatale. Într-un fel, mai greu perceptibil pentru oameni, copacii numără și memorizează, sunt atenți la suferința unor „confrați“ bolnavi, îi îngrijesc și ajută cu mijloacele lor. Le este de mare folos rețeaua de ciuperci și micelii care coabitează cu rădăcinile lor. Și pentru cine este captivat de secretele pădurii și ale arborilor, în mod special, o a doua carte intitulată chiar Pădurea, cu subtitlul ironic, Instrucțiuni de folosire, apare în același an, la aceeași editură, de data aceasta în colecția „Publica Extra“, în traducerea lui Paul Slayer Grigoriu. Cum pasionatul silvicultor renan, exercită și meseria de ghid, el împărtășește aici aspecte concrete din viața și necunoscutele pădurii, fără a da, însă, liste de instrucțiuni și de interdicții. Putem afla aici cum să căutăm urme în pădure, cum să observăm animalele fără a le tulbura, cum să explorăm pădurea noaptea, ce ne ascunde sau dezvăluie pădurea în februarie, în mai, în august sau în noiembrie. Experimentatul ghid ne mai învață cum ne putem orienta fără ceas și fără busolă și, la nevoie, cum să supraviețuim în ținutul arborilor. Wohlleben ne mai ajută și să busculăm unele prejudecăți și ne demonstrează cu argumente cât de folositor și de bun este lupul pentru echilibrul pădurii. Cu ironia deja prezentă în subtitlu, autorul demontează și așa numitul „limbaj specializat“ al industriei silvice, care îmbracă într-o haină eufemistică, cu aspect de mare tehnicitate, ca „gestionarea pădurii“, „gestionarea populației tinere“, „tabele de randament“, „echipament performant de recoltare“, anumite tăieri abuzive de arbori, atunci când „autoritățile de control“ fac parte din același sistem cu cel mai mare utilizator. Un exemplu în acest sens, dă o idee despre reversul tehnicilor moderne. Dacă apariția fierăstraielor electrice prin anii 1950, au fost salutate ca o ușurare a muncii lucrătorilor forestieri, utilajele super-performante Harvester (care prin operațiile succesive înlocuiesc munca a 12 lucrători), lasă în urmă, din cauza greutății lor considerabile, un sol mort. Acesta este comprimat până la doi metri adâncime, nu mai poate stoca apa, canalele de aer îi sunt dărâmate, porii distruși, micile vietăți sufocate, rădăcinile strivite. Un astfel de sol revine la viață, probabil, apreciază specialiștii, după următoarea glaciațiune… Dar volumul lui Wohlleben nu se termină în notă pesimistă ci cu invitația de a face o drumeție, bună ocazie pentru a aprecia micile și marile minuni ale pădurii, de a o experimenta cu o privire nouă. Această invitație se regăsește și în volumul adresat publicului tânăr, Auzi cum vorbesc copacii? O drumeție scurtă în inima pădurii, apărut în Colecția Youngster, în traducerea Danei Gheorghe. Frumos și atractiv ilustrată, cu un loc aparte acordat vietăților silvestre, cu multe sugestii practice de explorare și de experimentare, această carte este un mic și prietenos tratat despre secretele și minunile pădurii, pe înțelesul copiilor. Acest volum ne evocă un altul, cel al lui Hubert Reeves, Universul explicat nepoților mei, apărut la Casa cărții de știință, în 2015, tradus din franceză de Laurențiu Malomfălean. Aici savantul și ecologistul canadian, face exercițiul dificil de popularizare a științei pentru publicul tânăr și foarte tânăr. În același spirit, el continuă cu alte cărți pe alte teme de ecologie, ca biodiversitatea și… pădurea. Anul 2018 nu este însă pe piața editoriala verde din România doar al lui Wohlleben și al cărților sale despre minunățiile pădurii, ci și acela al unui alt bestseller, cu privire și mai largă, Verde uimitor – inteligența lumii vegetale, de Stefano Mancuso și Alessandra Viola, apărut la Editura Art, Colecția Sapiens, tradus din italiană de Liliana Angheluță Nechita. Volumul a fost deja răsplătit în 2013 cu Premiul Național pentru Promovarea Științei, acordat de Asociația Italiană a Cărții și, în 2014, cu Premiul Gambrinus „Giuseppe Mazzotti“ și a fost tradus până în prezent în germană, engleza, franceză, spaniola, japoneză. Revenind la titlul românesc, e de remarcat modul cum traducătorul și, desigur, editorul au transpus titlul original Verde brillante. Sensibilita e intelligenza del mondo vegetale. Dacă, „strălucitor“ devine (cu un plus de intensitate) „uimitor“, „sensibilitatea“ dispare, în mod surprinzător, din subtitlu, atenuându-l și simplificându-l. Cum trecem însă de pragul titlului, partea de „științificitate“ crește considerabil; ne dăm seama că avem de a face cu doi oameni de știință, deosebit de pasionați și doritori să ne convingă, cu multe argumente, bazate pe experimente de laborator și pe cercetări în teren, că împărțim cu lumea vegetală noțiuni precum sensibilitate, inteligență, învățare, memorie, comunicare. Altfel spus, antropocentrismul care ne bântuie, poate fi mult temperat, mai ales că lumea vegetală ne-a precedat cu mii de ani și sunt toate șansele să se descurce foarte bine fără noi. În plus, în biomasa planetei, regnul vegetal reprezintă cam 99%, regnului animal, căruia aparținem, rămânându-i restul foarte subțire de 1%.
Stefano Mancuso este un spirit inovator, care conduce la Universitatea din Florența centrul internațional de cercetare de „neurobiologie vegetală“ (disciplină pe care a inventat-o); savantul are la activ și alte cărți destabilizatoare de locuri comune despre lumea verde ca Națiunea plantelor, în care el propune o constituție a acestora, cu articole precum: „Națiunea Plantelor recunoaște și garantează sprijinul și ajutorul reciproc între comunitățile naturale de ființe.“ Cei doi autori ne aduc numeroase argumente pentru a ne convinge că lumea vegetală este de o mare complexitate, departe de clișeul unei lumi pasive și inerte, iar inteligența ei a fost recunoscută încă din Antichitate, începând cu Platon și Democrit, cărora le-au urmat de-a lungul secolelor savanți ca Linne, Charles Darwin, Francis Darwin, Fechner, Bose etc. Experiențele științifice din ultimele cinci decenii au venit cu date noi, care depășesc cu mult, intuițiile empirice anterioare. Suntem uimiți să aflăm astfel, că plantele posedă toate cele cinci simțuri ale omului, plus încă cincisprezece foarte rafinate care le ajută în rezolvarea unor nevoi specifice. Ele simt și calculează gravitația, câmpurile electromagnetice, umiditatea și pot analiza și variații chimice din aer și din sol. Rădăcinile unei plante pot detecta o substanță nutritivă în sol și se dezvoltă în acea direcție pentru a o absorbi. Tot astfel, o plantă poate detecta o substanță dăunătoare, aflată chiar la o oarecare distanță de rădăcinile ei, și poate schimba sensul de dezvoltare a acestora pentru a o evita. Ele pot comunica între ele, dar și cu animalele. Norocul lor este că au o alcătuire modulară și pot sa-și continue viața chiar dacă un modul sau o parte din el este distrus. Fiecare plantă reprezintă o rețea vie, comparabilă cu cea e internetului, iar inteligența lumii vegetale, discretă dar sigură, poate constitui un model pentru înțelegerea inteligenței extraterestre.
Toate acestea și încă multe alte știri despre verdele uimitor al planetei fac din volumul neurobiologilor din Florența o carte-manifest care schimbă revoluționar perspectiva asupra lumii vegetale și re-pune în lumină dependența omului față de ea.
De o altă anvergură este cartea lui Qing Li, profesor asociat la Nippon Medical School din Tokyo, intitulată Pădurea care vindecă. Shinrin-yoku, metoda japoneza pentru o viața lungă și fericită, Ghidul complet al practicii terapeutice japoneze shinrin-yoku, 2019, apărută la Editura Lifestyle Publishing, în traducere din engleză a Lidiei Grădinaru. Cum autorul este și unul din cei mai apreciați experți din lume în shinrin-yoku, cartea lui este, în esență, o pledoarie pentru„îmbăierea în pădure“, dătătoare de sănătate, de calm și fericire. Beneficiile aduse de o plimbare în pădure se resimt nu doar la nivelul individului ci al întregii societăți care suferă de o anumită „tulburare de deficit de natură“.
Dar, cui nu are răgazul pentru a citi cartea de peste 300 de pagini a profesorului nipon, îi recomandăm să se rezume la cele 170 de pagini ale volumului pe aceeași temă scris de Francesc Miralles, Héctor García (Kirai), Shinrin-yoku. Arta japoneză a băilor de pădure, apărută recent la Humanitas, colecția Practic, în traducerea din spaniolă a Cameliei Dinică. Tot în această colecție, autorii au publicat cu câțiva ani în urmă Ikigai: secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită și apoi Metoda Ikigai. Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață.
Mesajul ecologic al autorilor transpare încă din dedicație, volumul fiind adresat „tuturor celor care luptă pentru planeta noastră extraordinară, casa noastră unică, în tenebrele cosmosului“.
Cei doi specialiști în cultură populară japoneză ne aduc toate argumentele pentru a îmbrățișa filozofia și practica shinrin-yoku, arta japoneză a băilor de pădure, vindecătoare de anxietate și depresie, binefăcătoare pentru imunitate… La cele zece principii care sintetizează, în epilog, shinrin-yoku, putem adăugă, prezentarea plăcută, grafică și cromatică a volumului, în care găsim pagini și titluri verzi, ilustrații inspirate, ce par a aparține autorilor.
Și fiindcă vorbim de apariții recente în materie de cărți eco, merită să evocăm, în final, cartea cult a lui Henry David Thoreau, filozof și naturalist american, precursor din secolul al XIX-lea în materie de practici verzi, vindecătoare de angoase și griji. Este vorba de Walden sau viața în pădure, din 1854, cu titlul original Walden; or, Life in the Woods, apărută la Editura Art, colecția „Cărți cult“, 2020, traducere din limba engleză de Ștefan Avădanei și Alexandra Pascu.
În această „carte-totem“, Thoreau ne istorisește experiența lui vindecătoare de „insensibilitate morală“ (care constă în a sta închis în casă, în atelier sau birou, și a lucra, fără niciun contact cu natura, ratând, în acest fel, seva vieții): el a trăit singur, doi ani, două luni și două zile, într-o cabană construită chiar de el, în mijlocul naturii, lângă lacul Walden, pescuind și cultivând legume pentru a se hrăni… Cum puțini cititori își pot permite răgazul lui Thoreau, un bun început ar fi o plimbare pe sub arbori și lecturarea uneia dintre aceste binevenite și incitante cărți despre lumea vegetală, care se dezvăluie de un verde strălucitor, celor care știu să o privească drept parte a „comunității naturale de ființe“.