Cărțile despre viața unor oameni celebri interesează pe toată lumea: e în firea lucrurilor să vrei să afli mai multe despre asemenea personalități. Când acești oameni celebri sunt scriitori, cărțile care le sunt consacrate vorbesc nu numai despre om, ci și despre scriitorul din el și deci despre opera lui. Este și cazul cărții lui Mircea Popa care, adunând un dosar impresionant despre biografia lui Lucian Blaga, pătrunde adânc în istoria unei epoci marcate de evenimente zguduitoare: două războaie mondiale, schimbări repetate de granițe (impuse din afară), schimbări de regim politic (și mai impuse din afară, dacă se poate spune așa), evoluții spectaculoase în lumea literaturii și mai ales a poeziei, dictatul politicului asupra culturii și literaturii în ultima perioadă a vieții celui care era considerat cel mai important poet, dramaturg și filosof român al epocii de după al Doilea Război Mondial, când a fost obligat să părăsească în vățământul universitar pentru un post de bibliotecar și ale cărui texte n-au putut fi publicate în această perioadă, cu excepția traducerilor: o existență drama tică în condiții opresive, în care liniștea și intimitatea necesare unui mare creator au fost mereu puse sub semnul întrebării și al supravegherii polițienești.
Cum am sugerat de la început, cartea lui Mircea Popa nu este încă o biografie și proba bil că bine face autorul că își pregătește cu răbdare terenul: avem deocamdată în față doar un dosar al biografiei lui Blaga, foarte larg conceput și cu investigații care depășesc oare cum cadrul cercetării sale: de pildă, prima sută de pagini a cărții conține un amplu istoric al familiei Bredicenilor, din care provenea Cornelia Brediceanu, care va deveni soția lui Blaga. Pentru cititorul de peste un veac e oarecum neașteptat să afle că mariajul a fost considerat o mezalianță de familia Corneliei, care a fost după aceea o soție exemplară și de mare dăruire pentru opera soțului. Reconsti tuirile lui Mircea Popa – care își au o parte din surse în Hronicul și cântecul vârstelor, volumul autobiografic al lui Blaga apărut postum, în 1965 – iau de la început chestiunile neclare sau rămase în suspensie și le discută într-o ordine care privilegiază aspec tele de substanță, lăsate între ultimele ale celui de al doilea capitol, Întregiri documentare. Atinse uneori de alți cercetători sau de Mircea Popa însuși, propunerile respective care privesc texte ale lui Blaga publicate fără semnătură sau semnate cu inițială sunt nu numai argumentate aici, ci și reproduse pentru ca cititorul – în definitiv, și el un specialist dacă intră în asemenea detalii – să le poată gusta și aprecia după propria capacitate: se prezintă astfel o traducere din Walt Whitman apărută în „Gân direa“, în 1921, o mică recenzie la Biologia războiului a lui G.Fr. Nicolai, o scurtă prezentare a volumului lui Simion Mehedinți Altă creștere, o substanțială prezentare a unor stiluri artistice după cartea unui estetician german (naturalism, idealism, expresionism), o semnalare a unei etimologii propusă de slavistul Petre Cancel și multe altele, toate în „Gân direa“ din 1921, semnate cu inițiale diverse dar potrivite: L., L.b, B, Dr.Phil. ș.a. Dacă identificările propuse sunt confirmate, și probabil vor fi confirmate, comentariile tânărului recenzent ne dezvăluie o dezinvoltură și o competență remarcabile pentru cineva care era, totuși, poet și filosof, nu filolog. Arătând, de pildă, că după moartea lui Hasdeu n-au prea apărut mari filologi („o epocă ce și-a pierdut foloasele pe care nu voim să le tăgăduim, dar a fost săracă în concepții vaste și adânci”, p.121), el îl remarcă pe slavistul Petre Cancel pentru că „știe prețui intuiția creatoare” și îi citează o frază pe care recenzentul modest din Gândirea o reproduce cu entuziasm: „Față cu atâtea greutăți va fi nevoie de o râvnă pătimașă, de un fel de arșiță a informației, de o exaltare a rezultatelor, de un fanatism a[l] cercetării”.
O chestiune de principiu ridică al doilea subcapitol al acestei părți, intitulat Lucian Blaga despre înstrăinarea comorilor ardelene (p.123 și urm.). Nu mă îndoiesc că, în esență, afirmația cu care debutează acest capitol este justificată istoric și că „transilvăneanul de neam valahic” a fost „așa cum se spune în Supplex, acest neam a fost cel pe spinarea căruia a căzut cea mai grea povară fiscală, fiind principalul producător de bunuri de tot felul”. Prilejuit de articolul lui Blaga Comori ardelene pierdute din „Gân direa“, din 1926, care se referă la raptul unor prețioase piese de muzeu (în primul rând minerale, dacă înțeleg bine), autorul crede că e necesar să dramatizeze problema: „istoria a fost deosebit de ingrată cu noi, locuitorii cei mai vechi și cei mai numeroși ai principatului, poetul ridicându-și glasul pentru demascarea acelora care au jefuit sistematic comorile țării” etc. și mai ales să o actualizeze: „Problema ridicată atunci de autorul articolului se pare că este actuală și astăzi. Comorile dacice din Munții Orăștiei au fost vandalizate și au luat calea străinătății din aceeași crasă nepăsare a autorităților locale (și centrale) care nu duc nimic până la capăt și nu se preocupă să dea o lege ca lumea”, bineînțeles aducând problema la zi și continuând cu trimiterea la „afacerea Roșia Montană”. Această afacere, crede autorul, „va apăsa decenii de-a rândul de acum încolo pe conștiința (!) celor care au semnat… și s-au uns pe mâini cu aurul dacic al munților în care moții își duc traiul obosit” etc. Și filipica se încheie așa: „Reproducem mai jos articolul blagian cu pricina, așa cum a apărut el în «Gân direa»” (p.124) etc.
Lăsând la o parte acest ocol cam neobișnuit, revin la întregirile documentare care marchează de data aceasta o serie de contribuții efective privitoare la viața și mai ales la activitatea poetului diplomat, cel mai substanțial text din această categorie fiind cel despre Varșovia, un punct de reper în cariera diplomatică a lui Blaga, titlu pe care îl justifică densitatea capitolului (p.127-138). Menționând cele câteva contribuții care l-au precedat (N.Mareș, Pavel Țugui, Constantin Turcu), acest capitol își merită titlul pentru că, în pofida scurtei perioade petrecută la Varșovia, de un an (o perioadă infimă pentru o misiune diplo matică), realizările sale par a fi fost notabile și mai ales sunt detaliate într-un document, un raport amplu despre confe rința presei polono-române dând seamă despre o serie de proiecte culturale comune, piese românești la Varșovia, numere speciale ale unor reviste de artă și altele (documentul este repro dus în volum, p.130-135, și poate fi punctul de plecare al unor cer cetări comparatiste mai aplicate).
Astfel de cercetări pot pleca și de la alt text din volumul lui Mircea Popa, capitolul Prima traducere în volum a operei poetice blagiene, care înregistrează marele număr de poezii traduse în limbi străine încă din 1922, în revista nemțească cu titlu simbolic „Die Brücke“ (Puntea) și într-o antologie în limba maghiară, apoi din 1924 înainte aproape în fiecare an apar traduceri în reviste publicate la Viena, Madrid, Roma, Paris și altele: primul volum cu traduceri din poezia lui Blaga apare însă în finlandeză, în 1945: Aura ja huilu (Plugul și fluierul). Apariția lui – nu e inutil de menționat – se datorează unui cumul de inițiative fericite, cum au fost numirea unui ambasador demn de acest nume la Helsinki, în 1934, care a pus la inimă ideea de a obține predarea limbii române la Universitatea din Turku, unde se va găsi un student, ajuns românist etc. Volumul nu se găsește nicăieri în țară și autorul relatează cu umor cum a aflat totuși de el, datorită unui doctorand din Alba Iulia. Spre surpriza noastră, autorul identifică și alte articole ale lui Blaga de la sfârșitul anului 1925 în ziarul „Cuvântul“, între care unele au darul de a dezvălui sau de a insista asupra unor puncte doctrinare importante, cum este Reforma școlară la sate din 21 nov., semnat B, și chiar unul semnat Lucian Blaga: Filoso fia în licee, pe prima pagină a numărului din 27 dec. Ultimul conține o pledoarie în favoarea predării unui curs de istoria filosofiei în liceu care ar putea fi un mijloc „binecuvântat pentru formarea persona lității intelectuale a elevilor”, și anume prin „inițierea în marile probleme filosofice urmărind peripețiile dramatice ale gândirii europene” (p.153).
Avem a face cu un volum consistent, a cărui lectură dezvăluie noi aspecte ale preocupărilor lui Blaga și adâncește altele, punând o contribuție trainică la baza unei monografii pe care chiar autorul pare s-o pregătească, cu răbdare ardelenească și pe temeiul unor investigații largi și sistematice, începute cu aproape o jumătate de veac în urmă, cu mica și prețioasa antologie Ceasornicul de nisip.