Versuri de Virgil Diaconu

Piersică

Nu am reuşit nici azi să dau bine

în pagina zilei.

Tocmai când aparatele foto şi camerele

de luat vederi

erau cu ochii pe mine, tocmai atunci

mi-am scos cravata

şi m-am descheiat la cămaşă.

Şi am lăsat să se audă bătăile inimii…

Bătăile, pentru femeia picioarelor lungi

şi de piersică,

pentru femeia războinică. Pentru femeia

care s-a promis cearşafurilor mele,

cu toate stelele.

Şi puţin a lipsit să-mi fac public

războiul din cearşafurile nopţii,

spre deliciul camerelor de luat vederi

şi al ziarelor.

Puţin îmi pasă de aparatele lor de filmat

singurătatea,

mi-am zis, în timp ce picioarele tale îmi

alergau prin creier

şi strugurii tăi îmi căutau setea!

Desigur, mâine se vor strâmba iarăşi

de râs

cu ziarul în mână tinerele doamne,

prin birouri.

Iar s-a descheiat la cămaşă expiratul ăla,

care o ţine una şi bună cu studenta lui,

vor chicoti tinerele doamne la cafea

dimineaţa,

trezindu-şi singure sânii cu mâna

pe sub bluză.

Puţin îmi pasă de aparatele lor,

de camerele lor de filmat singurătatea,

mi-am zis,

în timp ce treceam în fugă strada

spre tine,

grăbit să desfac, chiar pe marginea

acestei nopţi, piersica.

De-a dreptul grăbit să o desfac,

chiar dacă astfel voi nimeri

de-a dreptul în aparatele foto şi voi da

buzna

pe prima pagină a ziarelor, a ratării

mele politice.

Puţin îmi pasă dacă voi ajunge iarăşi

pe prima pagină,

spre bucuria doamnelor din birouri.

Spre bucuria tinerelor doamne din

birouri,

care chicotesc răsfoind ziarul la cafea

dimineaţa

şi îşi trezesc singure sânii cu mâna

pe sub bluză.

Deocamdată, Lolita cireşelor nu se mai

arată vederii.

Încă nu, bine închisă cum o ţin în

emisferele mele,

în celulele visului. Bine închisă în

celulele visului,

în trandafirii aprinşi. Atâta doar că,

uneori,

îmi scot ştreangul de la gât şi mă

deschei la cămaşă,

că umblu cu picioarele goale pe asfalt

şi că mă cert cu norul de vrăbii.

Atâta doar că în dimineaţa aceasta,

când am vărsat cana cu lapte,

te-am lins de pe jos, femeie de lapte…

Atom cu atom, de pe jos.

Da, cineva de la capătul nopţii încă mă

pune pe jar,

un piersic întreg îmi înfloreşte în creier.

 

Reciclarea visurilor

Noul guvern nu mai îngăduie nimic.

Până şi visurile au fost acuzate că strică

liniştea publică, somnul public.

Și ordinea stabilită de înalţii funcţionari.

De aceea, visurile au fost date în urmărire

generală.

Visurile mele, date în urmărire generală.

Ele vor fi prinse unul câte unul şi vor fi

reciclate.

Mai întâi, visurile vor fi spălate cu noua

ideologie,

ca să iasă din ele toate culorile. Tot

curcubeul!

Tot verdele, – frunză cu frunză.

Şi tot albastrul, – val cu val…

Da, visurile sunt spălate ca să iasă din ele

curcubeul,

care îi orbeşte pe înalţii demnitari.

O gălăgie de culori, care asurzeşte

Guvernul.

Visurile vor fi spălate cu noua ideologie,

ca să iasă din ele toate florile de cireş.

Şi toate vrăbiile, cu cuib cu tot, cu ciripit

cu tot.

Şi toate mângâierile mamei.

Chiar şi Domnul va trebui să plece din

visurile noastre,

chiar și el. Pentru a face loc noilor locatari:

costumelor Armani cu trandafirul în piept.

Visurile mele sunt urmărite îndeaproape,

pentru ca nu cumva Revolta să iasă iarăşi

pe străzi

şi să aprindă mulţimile. Şi cărţile mele

sunt arse

filă cu filă. Filă cu filă, până la ziua dintâi:

până la Duhul Domnului plutind peste ape.

Visurile mele vor fi reciclate.

Din ele, experţii guvernamentali

vor obţine

visuri legate la ochi şi cusute la gură.

Din ediţia princeps a visurilor mele

se vor face visuri oficiale.

Se vor face visuri care râd în hohote,

când abia mi-am îngropat prietenii.

Vezi, Fabrica de visuri oficiale deja a scos

pe piaţă

primii roboţi sociali; primii roboţi visători.

De-acum, vom visa organizat, în pluton,

iar nu de capul nostru, ca în decembrie,

când ne-am lăsat striviţi de şenilele

tancurilor

pentru prosperitatea guvizilor

guvernamentali,

a costumelor Armani şi a patricienilor

petrolului.

De-acum, vom visa organizat, noua serie

de roboţi sociali

iese chiar acum pe poarta fabricii.

La noi, Revolta are mâinile legate.

Aşa că băutorii de sânge şi traficanţii

de organe

vor dormi liniştiţi de acum înainte.

În peisajul cazon ce ar mai putea

să se întâmple?