Program
A merge înseamnă a rătăci singur
a căuta ascunzișul unor mai fragezi
ani
de la real la ficțiunea
care nu mai cunoaște cale
de-ntoarcere
a crea viață (o supraabundență
veștejindu-se cum un frunzar
roșietic încă spuzit de rouă)
a-ntîlni multe nume (picioarele
numelor cum un miriapod)
a merge a-ngădui să-ncolțească
divinul gînd al Posibilului.
Selecție
Ce să alegi din lucrurile vechi?
vechimea însăși ai fi tentat să spui
dar ce e vechimea? un rudiment
al perfecțiunii ceva atît de
nedezvoltat
încît e și sămînță și coajă uscată
și foetus și cadavru un oraș răsucit
în sine
cum un ghem de o mie de străzi ce
nu mai există
un desen înfățișînd un nud
înfloritor
în cartonul căruia cineva înfige o
seringă
vai ca și cum ar fi carne vie
însetată de drog.
Imaginația
Nici o imaginație nu se poate decît
imagina pe sine
imaginația e-o sensibilitate
răcoroasă grațioasă
cum un cristal
imaginația se culcă deseori cu
realul
dar nu poate fi fecundată.
Scriptor
O frază ieșind la Soarele umed
proaspăt
precum o rîmă.
Artiști
Au plecat acești artiști nepăsători
să caute un tipar cum o piele
catifelată
să-l aducă-n față să-l fixeze
să umple spațiul cu-n pretext
ei gingașii colportori nevenindu-le
să creadă
că există ceea ce există
acești artiști de care tiparul se
ferește
devenind tot mai accesibili
îmbiindu-i prin aventuri verosimile
prin iubiri ce-i flatează îi îmbată
lăsînd intact pustiul rodului.
Scriptor
Forma ascunde fondul
care ascunde Forma
care descoperă fondul
care descoperă Forma
în interiorul atît de strîmt
al poemului în care pogoară
nețărmuritul spațiu.
La piață
Și poate se scurge moartea se
scurge
cum vlaga dintr-un fermoar ce se
desface
poate cum strigătul dintr-un cuvînt
ce rămîne tăcut nedumerit de sine
poate se scurge obosind oboseala
moartea cum un scalp luminos
al celui mai întunecat cap
moartea care strigă și se jură
și-njură
ca o precupeață ce-adoarme-n cele
din urmă
una devenind cu morcovul palid
cu varza congestionată.
Un mort șifonat
Un mort șifonat un mort
extraordinar de șifonat
care trebuie – nu vă dați seama? –
călcat cu fierul încins
cît mai repede
ce să faci Doamne
cu un mort atît de șifonat?
La fotograf
Nimeni nu mișcă în această
fotografie
atît de minuțios executată
nici un gest (toate înscrise sub
piele)
nici un zîmbet nici o clipire măcar
doar o singură tresărire uitată
din neglijență chiar la mijloc
un dumicat încă viu
în esofagul înțepenit de jenă.
Rezistență
Nimic nu piere nimic
din frunzișul de ipsos foșnitor nici
gropile coborîte de pe tavan
să se-ncălzească-n patul tău
nici clăbucul de ceață
din obrazul luminii
(al luminii reci reci
cum un zîmbet fără buze)
nici acest lemn în toată firea
ce se evaporă cum apa din pahar.
În provincie
Vociferează mica planetă din geam
se-agită cum o insectă
apoi se căsătorește
cu umbra corectă a funcționarului.
Ploaia
Se mișcă ușor fără un ritm aparent
acest aer aprins agitînd aerul stins
peste fața ta strălucitoare
ușor se mișcă asemenea unei
imagini într-o ființă
o picătură vîscoasă a timpului
inexistent
picurînd în timpul real
apoi se sparge trivial ca un geam
și ne cheamă.
Un absolut
Un absolut mic familiar
un absolut așternut cum un punct
pe-o hîrtie
(și tensiunile se iveau pe bolta
grandioasă
în vijelii în turbioane
se prefăceau în suferințe
în deziluzii mute
pe foaia albă se strîngeau
în gheme de plictis netrebnic
se contractau recăpătînd
pînă la urmă prestigiul punctului).
Proverbele
Și unde cînd cum se descoperă
marea pe care o-ncerci cu degetul
apa ce trece pietrele ce rămîn
fumul care divulgă focul
brățara de aur a meseriei
și toate celelalte splendide spuse
pe care
(desigur) Realitatea le-a expulzat
căci altminteri ar încerca s-o
uzurpe.
Estivală
Ce ușor ți se pare cum poți
lungi ori scurta poemul acesta
elastic
o nemișcare lîncedă se-ascunde-n
buzunare
un vis mărunt bîzîitor te agasează
cum o viespe
nici țipenie de om în odăi în
metonimii
pe cerul de iulie o tunătoare
oboseală.
Portret I
Puține mișcări buze strînse
nici o spaimă pînă la capătul lumii
tocuri subțiri izbind pavajul toc-toc
și demnitatea prospețimii
în coloritul scoțian al rochiei
și talia flexibilă vegetală încă
profilul mort desăvîrșit cum un
cristal.
Scriptor
Schiță alcătuită din oase de copaci
din fina răcoare
a degetelor ce le-au orînduit.
Scriptor
Și așa fără graba care curge din
bolți
fără aventura ce nu-și descleștează
clipele
fără roade și fără paragini
uitat ca o bicicletă pe-un drum de
țară
încununată de viespi
la rădăcina crispată a unui stejar
ațîțînd o mică floare furioasă
în care-apune Soarele.