Isabel Allende are 23 de cărți publicate, traduceri în peste 40 de limbi; peste 74 de milioane de exemplare vândute; 15 doctorate onorifice; peste 60 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele sale. În 2018 a primit National Book Award, celebrându-se astfel pentru prima dată în S.U.A. o operă scrisă în limba spaniolă.
Cel mai nou titlu din portofoliul lui Isabel Allende – tradus și în limba română (de Cornelia Rădulescu), la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei“ – este O lungă petală de mare, un roman despre Pablo Neruda, despre iubire, exil, regăsire, înțelepciunea vieții.
Interviul de mai jos este primul acordat în România despre romanul său cel mai recent de faimoasa scriitoare care e născută în Chile, dar care trăiește de aproape trei decenii în Statele Unite.
Cristian Pătrășconiu: Ce „fructe dulci“ poate da exilul unui om care trăiește o asemenea experiență? Cu alte cuvinte: cum poți să transformi exilul într-o victorie?
Isabel Allende: Nu știm niciodată cât de puternici suntem până nu suntem puși în fața unor teste. Exilul, ca orice situație dificilă din viață, este într-adevăr un profesor bun. Exilul, ca și oricare altă situație dificilă din viață, ne învață să observăm, să ascultăm, să fim flexibili, să încercăm să ne adaptăm, să privim spre viitor; la limită, să încercăm să găsim rădăcini în alt loc. Pe de altă parte, nu este sănătos să fii în prizonieratul nostalgiei, să trăim în trecut; dar, din păcate, așa se simt cei mai mulți exilați.
Este iubirea cel mai bun, cel mai frumos fruct al exilului?
Iubirea este cel mai important lucru în viață în general, nu în mod special în exil. Cât despre exil: adesea, oamenii strămutați, așa cum este cazul cu migranții, cu refugiații și cu exilații, se simt foarte singuri pentru că s-ar fi lăsat în urmă pe cei dragi.
A propos: putem spune că mai toate cărțile dumneavoastră sunt, uneori explicit, adesea implicit, despre iubire? Ar fi corectă o asemenea afirmație?
Dragostea este un ingredient esențial în majoritatea poveștilor mele, este adevărat. Aceasta, și pentru că iubirea a reprezentat ceva esențial în viața mea; prin urmare, în mod natural ea apare explicit sau printre rânduri în aproape tot ceea ce scriu. Mă întreb dacă nu cumva sunt o romantică incurabilă?
Scrieți ușor despre iubire? Vă este foarte la îndemână să scrieți în jurul acestei teme atât de generoase?
Este ușor, pentru că nu inventez. Am experimentat dragostea în propria mea viață; pot spune că de multe ori mi-a determinat traseul vieții. Există tot felul de iubiri, de la iubirea pasională, romantică la iubirea față de dreptate sau pentru alte cauze. Toate acestea mă interesează.
Există un fel anume de iubire pe care v-ar fi foarte greu să îl transferați în literatură?
Îmi este greu să scriu despre o relație abuzivă. Aceasta nici nu cred că este, de altfel, o iubire reală, desigur, dar este adesea confundată cu iubirea. Nu înțeleg, spre exemplu, relațiile de tip sadic sau pe cele masochiste.
Trebuie să ai răbdare în iubire? Trebuie să ai răbdare când scrii despre iubire?
Când scriu despre dragoste este ca și cum aș intra într-un fel de transă; mi se pare că eu însămi sunt personajul care experimentează dragostea din acea poveste. Așadar, nu, nu am nevoie de răbdare pentru a scrie. Am nevoie de pasiune. În viața reală, însă, trăiesc o minunată poveste de dragoste cu noul meu soț. Ne-am căsătorit la 75 de ani și acum trăim această situație de izolare de pe urma virusului Corona într-o casă foarte mică. Ne înțelegem frumos pentru că suntem amabili unul cu altul și, da, pentru că am învățat să avem răbdare.
Când este înfrânt un om care trăiește această condiție – a exilului?
Refugiații și oamenii aflați în exil se simt adesea sfâșiați în interiorul lor pentru că sunt tratați cu ostilitate, pentru că sunt respinși, pentru că se simt abandonați și singuri, pentru că nu au resurse, pentru că unii dintre ei au pierdut totul. Este nevoie de mult timp pentru a te adapta într-un loc nou, cu atât mai mult atunci când nu ești binevenit acolo.
Ce înseamnă să ai, ca scriitor, o imaginație uriașă? De ce este aceasta – această imaginație uriașă – vitală unui scriitor?
Nepoata mea a spus cândva că am o imaginație grozavă pentru că îmi amintesc chiar și ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Tot ea a mai spus că am un întreg sat în capul meu și că locuiesc în acel sat. Pentru un scriitor de ficțiune, imaginația este esențială, dar și empatia. Trebuie să devenim fiecare dintre personaje, trebuie să trăim în pielea lor, trebuie să le înțelegem și să le iubim, chiar dacă sunt răufăcători.
Cum / în ce fel este autobiografică O lungă petală de mare?
Experiența de a căuta o „casă“ nouă este personală, desigur, dar aceasta nu este o poveste autobiografică. Eu nu sunt în carte.
Câți dintre supraviețuitorii călătoriei cu Winnipeg ați cunoscut?
Am cunoscut foarte puțini, însă omul care a inspirat personajul lui Victor Dalmau a fost prietenul meu. A fost, în realitate, unul dintre pasagerii din Winnipeg.
Unde ați găsit aceste două personaje – Victor Dalmau și Roser Bruguera? Din ce/ din cine le-ați construit?
Prietenul meu Victor Pey a inspirat în carte personajul lui Victor Dalmau. L-am cunoscut când amândoi trăiam în exil în Venezuela, după lovitura de stat militară din Chile (1973), iar el mi-a spus povestea lui. Nu a trebuit să inventez foarte multe. Am făcut doar o cercetare. Victor, cel din viața reală desigur, m-a ajutat cu detalii pe care nu aș fi putut să le găsesc niciodată în cărțile de istorie.
A propos de exil & de identitate: sunteți americană sau chiliană?
Întotdeauna spun că sunt chiliană, deși sunt cetățean american și trăiesc în S.U.A. de mai bine de 30 de ani. Într-un fel, aș putea spune că sunt cu un picior în Chile și cu altul în California, dar rădăcinile mele unice îmi sunt în memorie, cărțile mele și în oamenii pe care îi iubesc.
Recitiți des Pablo Neruda? Titlul cărții dumneavoastră este și un omagiu pe care i-l aduceți…
Am citit ani de zile Neruda și l-am citat în mai multe cărți ale mele. Romanul O lungă petală de mare îi aduce un omagiu pentru că odisee de pe vasul Winnipeg nu ar fi fost posibilă fără el. Pablo Neruda este cel care a convins guvernul din Chile să accepte refugiații spanioli, cel care s-a dus la Paris și a strâns bani pentru a cumpăra o navă de marfă, pe care a recondiționat-o așa încât să poată transporta 2.200 de pasageri pe două oceane; tot el este cel care a selectat oamenii. În memoriile sale, Pablo Neruda spunea că poate poezia lui va fi uitată, dar poezia de pe vasul Winnipeg va fi amintită mereu.
Ce ar fi spus Pablo Neruda dacă ar fi citit acest roman?
Cred că Neruda ar fi foarte încântat. El a fost, între altele, și foarte generos cu alți scriitori…
Credeți că Pablo Neruda are parte de o posteritate meritată și de o judecată dreaptă?
Neruda a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1972, este cel mai faimos poet din Chile și este cunoscut în întreaga lucrare, deoarece opera sa a fost tradusă în toate limbile. Recent, câteva tinere feministe din Chile s-au opus unora dintre aspectele vieții sale personale, pentru că a recunoscut că a violat o femeie și pentru că și-a abandonat fiica suferindă de un handicap. Acest lucru este adevărat, dar nu putem cenzura opera sa, pentru că ea aparține creatorului Pablo Neruda. Dacă am face așa, dacă am amesteca viața cu opera și am judeca foarte aspru opera unui mare creator în lumina vieții sale, foarte puțină artă ar mai rămâne în această lume, nu-i așa?
Ce ne spune această carte – O lungă petală de mare – despre ceea ce se întâmplă în lume în prezent?
Tema refugiaților este cât se poate de reală, de actuală. Există la această oră mai mult de șaptezeci de milioane de refugiați în lume, iar numărul este în creștere. În loc să ridicăm ziduri pentru a-i exclude, trebuie să găsim soluții umanitare pentru a combate cauzele problemei. De ce trebuie să își părăsească oamenii casele? Ei evadează din violență, crimă, război, droguri, din sărăcie extremă și persecuție. Teme precum acestea trebuie să fie confruntate. Iar până când se va realiza acest lucru, trebuie să integrăm refugiații și să le oferim o a doua șansă. S-a dovedit că atunci când migranții și refugiații nu sunt marginalizați, ei contribuie la societate cu mult mai mult față de ceea ce primesc de la aceasta.
Ce înseamnă ziua de 8 Ianuarie pentru dumneavoastră? Ritual sau mai degrabă o formă de disciplină? Este ziua în care, de ani buni, începeți să scrieți la o nouă carte, la un nou roman de regulă…
Este atât un ritual, cât și o disciplină. Am nevoie de o zi anume pentru a începe să scriu, altfel aș fi amânat pentru mai târziu. Pentru mine, acea zi este 8 ianuarie.