Rondul de noapte

Motto: „Filmul mizează pe alternanța dintre cald și rece, dintre dramatic și comic, iar regizorul utilizează noaptea ca bun revelator de situații, descriind un tablou al societății prin aceste eboșe ale unor existențe particulare prinse în câte un instantaneu.“

În calitate de membru al Juriului FIPRESCI alături de Carolin Weidner (Germania) și Albert Gabai (Israel), am participat între 5 și 11 mai, anul acesta, la festivalul GoEast de la Wiesbaden și, în premieră pentru un festival de film, totul s-a desfășurat online. Juriul FIPRESCI a acordat două premii, pentru cel mai bun lungmetraj de ficțiune și cel mai bun documentar. Câștigătorii au fost Stephan Komandarev cu Ture de noapte și Sergei Loznitsa cu Funeralii de stat, doi regizori cu câteva reușite remarcabile.

Filmul anterior al lui Komandarev, Direcții (2017), selectat în secțiunea Un Certain regard la Cannes, prefațează strategia întrebuințată și în Ture de noapte: filmul urmărea șase șoferi de taxi pe parcursul a 24 de ore în capitală, ocazie de a revela prin mici întâmplări și discuții diverse o imagine caleidoscopică a Bulgariei actuale. Rețeta este chiar mai veche, Noapte pe pământ (1991) al lui Jim Jarmusch era construit pe același principiu randomizant cu taximetriști străbătând orașul noaptea alături de clienții lor, fiecare cu o poveste de spus.

Ture de noapte aduce în prim-plan trei echipaje de poliție, care își fac rondul de noapte în Sofia, capitala Bulgariei. Doi dintre ei, Krasi (Ivan Barnev) și Ivo (Assen Blatechki), în ciuda atitudinii bățoase sunt puși pe glume aducând pe același plan intelectual subiecte precum sexul și Uniunea Europeană. Alți doi, Elena (Irini Jambonas) și Marin (Stefan Denolyubov), sunt amanți de dată recentă, care se ciondănesc aproape conjugal, dar ambii temperamentali, iar Vasil (Stoyan Doychev) și Todor (Vassile Vassilev), sunt pur și simplu niște polițiști corecți, uneori excesiv de corecți, dar aduși în fața unor evenimente care le testează corectitudinea.

Filmul debutează cu dialogul savuros dintre Krasi și Ivo pe tema distribuirii inegale a virilității în societatea comunistă prin comparație cu cea capitalistă. Cei doi sunt de acord că din cauza programelor de televiziune excesiv de ideologizate, scurte și apatice, cuplurile din Bulgaria comunistă acordau, prin compensație, o atenție mai mare sexului, în timp ce societatea capitalistă castratoare a diminuat libidoul oferind la schimb divertisment pe toate canalele. Discuția se reia pe un nivel superior cu tema liric-înfierbântată „înainte era mai bine“ de data aceasta polemic: se împlinesc 30 de ani de la căderea regimului comunist în Bulgaria, iar ziua următoare se anunță problematică din cauza scandalului stârnit de operațiunile de demolare a monumentului Armatei Roșii din Sofia. Unul dintre polițiști elogiază intrarea Bulgariei în UE și în NATO, despărțirea politică de Rusia lui Putin, celălalt vede în Trump o caricatură, dezavantajele economiei de piață, faptul că se trăiește prost și în capitalism, iar țările dezvoltate din Europa de Vest își urmăresc interesele economice instituindu-se în exploatatori ai țărilor mici precum Bulgaria. Polițistul cu vederi antieuropene prevede dezmembrarea Uniunii și faptul că Bulgaria va fi ultima țară care va rămâne blocată în proiect pentru că nu va îndeplini condițiile de desprindere din UE! În orice caz, ambii polițiști cad de acord asupra unui singur lucru, în Bulgaria lucrurile merg foarte prost și țara lor se clasează pe ultimul loc în rândul țărilor din UE: „periferia periferiei“. Ironia sarcastică, comicul incitant și acid care vălurește suprafața discuțiilor se alimentează din reflexul mentalitar, din ceea ce ține de identitatea profundă nu doar a interlocutorilor ocazionali, ci și a oamenilor obișnuiți. Bancul constituie suprema inteligență, „fabula“, cum spune nu lipsit de noimă unul dintre polițiști, expresia unei filozofii a vieții în spațiul balcanic asociată hazului de necaz, bășcăliei și unei conștiințe acute a eșecului. Iar Komandarev ne oferă un banc vizual: cei doi polițiști surprind în cimitir trei romi care furau literele de pe morminte. Distracția începe când, legitimați, cei trei își declină identitatea: Rambo, Silvester și Stalone. Ocupați de propriile afaceri, traficul de carne vie, polițiștii apelează la o soluție elegantă, „europeană“ cum o califică unul dintre ei, somându-i pe cei trei să pună literele la loc în schimbul libertății, dar și al returnării actelor de identitate și telefoanelor confiscate. Ispășirea la locul faptei se dovedește însă problematică atunci când, după plecarea polițiștilor, cei trei constată că, fără excepție, sunt analfabeți!

Povestea lui Vasil și Todor se învârte în jurul salvării unui puști, după tiparul genialoid șahist și ochelarist, bătut de doi zeloți neofasciști cărora acesta neinspirat le face un portret caustic nu lipsit de relevanță contextuală. Din nou povestea virează în comic, salvarea este chemată pentru o locație identică, dar în alt oraș, Varna, – să ne amintim de Moartea domnului Lăzărescu! –, iar regulamentul interzice polițiștilor să intervină în locul cadrelor medicale. Asumând riscul imens ca puștiul să moară în drum spre spital, Vasil încalcă regulamentul și îl duce pe copil la urgență cu mașina poliției, salvându-i viața, fără ca prin asta să scape de sancțiune.

Poate cea mai intensă este povestea Elenei și a lui Marin, amanți de dată recentă. Fiind în divorț de un soț alcoolic, îngrijorată de situația fetei sale, Maria, aflată în spital pentru o operație de apendicită, Elena are o frumusețe din care duritatea și afecțiunea fac parte. Mita ca fapt curent în spital face obiectul umorului negru pentru care spectaculoasă e gluma cu anestezistul care solicită plata nu pentru anestezie, care spune el, e gratis, ci pentru trezirea din ea. Un incident aparent mărunt se amplifică rezonând în trecutul nebulos, de mardeiaș, traficant de droguri și hoț ocazional al lui Marin. Echipajul e trimis în căutarea unui bolnav de Alzheimer care a părăsit spitalul, iar acesta este bătrânul domn Gaytandjiev, fostul profesor de limbă și literatură bulgară al lui Marin, cel care îi schimbase traseul destinal, luându-l în îngrijirea sa și făcând din el un campion regional la box. Într-o stare de degradare fizică accentuată, bătrânul pe care Marin nu se poate împăca să-l lase în spital, aducându-l pentru o noapte în apartamentul lui, îi solicită acestuia, pe care-l confundă cu fiul său, să îl scape de o viață chinuită.

Făcându-și rondul de noapte, cele trei echipe întâlnesc de-a lungul liniei ferate care separă sectoarele alocate fiecărui echipaj, cadavrul unui cunoscut al poliției, junkie-ul Lazăr, numele are semnificația sa. Fără ezitare, două dintre echipaje decid să arunce „pisica moartă“ peste hotar, unde responsabil este un alt echipaj, pentru a nu da curs unei birocrații stufoase, menite să le consume toată noaptea. Doar Todor nu vrea cu niciun chip să procedeze la fel și este nevoie de persuasiunea abilă a colegului său Vasil care invocă sărbătorirea de a doua zi a zilei sale de naștere pentru a-l convinge să facă aceeași mutare salvatoare. Pentru ca în final Lazăr să se scoale din morți și, în drumul său eratic prin cimitir, să admire opera involuntar dadaistă a celor trei țigani analfabeți, litere și cifre alandala în locul numelor pe care le dezmembraseră cu sârg la început.

Filmul mizează pe alternanța dintre cald și rece, dintre dramatic și comic, iar regizorul utilizează noptea ca bun revelator de situații, descriind un tablou al societății prin aceste eboșe ale unor existențe particulare prinse în câte un instantaneu. Avem și nițică nostalgie, un cinema abandonat, un bătrân abandonat, un copil bătut, material suficient pentru melodramă pe care însă comicul crud o ține la distanța cuvenită. Komandarev nu face nici satiră socială, nici critică de sistem, ci redă o stare de fapt care prinde în ea existența la firul ierbii. Chiar dacă enunțate într-un registru comic, aparent într-o cheie minoră, interogațiile lansate de personaje poartă cu sine o reflecție nu mai puțin gravă cu privire la societatea actuală, la perspectivele de care dispun oamenii de rând, la corupția endemică și pauperitatea larg răspândită, la idealurile care s-au degradat în timp, la viitorul Bulgariei. Într-adevăr, corupția este la ea acasă reprezentată de polițiștii corupți, dar și de baștanul care își deversează superbia dintr-o mașină de lux cu tot cu pițipoanca de serviciu. Unul dintre polițiști rezumă poate cel mai bine dilema: „Am locuit pe strada Lupta de Clasă care acum a devenit Calea Europeană. Dar nimic nu s-a schimbat!“