Peștele pe uscat. Nicolae Manolescu în dialog cu Daniel Cristea-Enache

De ce acum ?

Îți amintești, dragă Daniel, că m-ai întrebat în Convorbirile noastre din urmă cu câțiva ani de ce nu rezerv un spațiu mai amplu vieții mele politice. Ți-am răspuns, mi se pare, că n-a venit momentul. Iată că a venit acum! Titlul îl am în minte demult: Peștele pe uscat. Mi l-a inspirat Llosa cu Peștele în apă. Înțelegi diferența. Doar că memoriile mele politice nu se vor rezuma la campania pentru prezidențiale. Dacă îți menții provocarea, voi încerca să mă refer la întreaga mea activitate politică, mai mult, la toate raporturile mele cu politicul. Vezi, limba română are un dublet necunoscut altor limbi, politică și politic. La care putem adăuga politici, care e altceva decât politică, în general, și anume politică în fiecare domeniu în parte. Mai rămâne să-ți răspund la întrebarea din titlul acestui preambul: de ce acum?

În plină pandemie, stau în casă, cum se cade la vârsta și la „morbidețele“ mele, nu scriu (asta de ceva vreme), nu citesc (de unde se vede că am citit totdeauna, nu de plăcere, ci ca să scriu), în schimb, mă uit în neștire la televizor de dimineața până noaptea târziu. De aici mi se trage! Fiindcă, dincolo de câteva seriale polițiste (un remarcabil Detectivul Murdoch pe Epic Drama), n-am parte decât de foarte româneștile talk-show-uri în care se perindă, ore la rând, figuri de politicieni, jurnaliști, analiști politici, artiști și mai știu eu ce categorii de cetățeni înamorați de media, care își dau cu părerea despre tot și despre toate, despre COVID-19 îndeosebi. Am mai spus-o: datul cu părerea este singura instituție națională care funcționează cu adevărat. Sub bagheta cațelor (aici o îngrozitoare eroare de tipar!), acești indivizi țin cu orice preț și fără nicio decență să abuzeze de ochii și de urechile noastre emițând (comițând, de fapt) cele mai crase banalități (enormități, de fapt) despre un virus necunoscut, în definitiv, nici măcar specialiștilor. Ce i-o fi mânând pe ei în luptă? Ca și alții, vreau să aflu ce spun medicii sau care sunt datele oficiale. N-am nicio nevoie de moara de vorbe goale a acestor indivizi, lipiți de micul ecran ca marca de scrisoare. Mă obligă să mă șterg la ochi de câteva ori pe zi. Tenacitatea lor de a-mi vulnera autoizolarea și de a-mi jigni inteligența mă exasperează. Pe mulți îi cunosc destul de bine. Am trăit alături de ei peste un deceniu. Îi reîntâlnesc virusați mediatic, stupizi, avizi de notorietate, profitând fără niciun scrupul de fricile noastre, răspândind fake news sau fabricând teorii ale conspirației. Nu-i pot ierta, deși apropierea Sfintelor Paști, când scriu aceste rânduri, ar trebui să mă facă îngăduitor. Cum altfel să-mi exprim revolta decât arătându-i cu degetul, ca pe niște infractori morali?

Vrei, dragă Daniel, lista lor? Lista întreagă nu încape în toată cartea la al cărei preambul ne aflăm. O selecție e mai potrivită. Voi începe cu un maestru, după cum îl gratulează colegii lui jurnaliști, pe care, îți amintești, în precedentele noastre Convorbiri, îl numeam Caracudi, personajul caragialian care, la o bere în Cișmigiu, scrie despre ce gândește suveranul. Deosebirea este că Ion Cristoiu își petrece zilele la Biblioteca Academiei (când era deschisă), visând la ce gândește Iohannis. Și își epatează cu mare morgă telespectatorii. Ah, ce zâmbet superior i se lățește pe față când rostește solemn: „Atenție, vă spun un lucru foarte important“. Degeaba ciuliți urechile: lucrul important nu e de obicei decât un fâs. Ștergem cu buretele ecranul și dăm de alde Călin, filă ruptă dintr-o poveste, care, oricum am citi-o, n-a avut niciodată prea multe pagini. Aici, o solemnitate bățoasă care maschează cel mai deplin vid ideologic. Ce așteptați de la un liberal care a trădat toate partidele cu care s-a aliat, măturând spectrul politic de la dreapta stângii la stânga dreptei? Eventual, să vă sfătuiască să vă spălați pe mâini ca Pilat din Pont. Un emul de ultimă oră al lui Călin Tăriceanu este Ponta, căruia i s-a făcut dor de zvăpăielile tinereții și nu mai votează decretul prezidențial privind prelungirea stării de urgență. Cum adică, să stea el la mâna unui om! Curat constituțional, coane Victoraș!! Fostul ministru Budăi (ah, încântătoare onomastică românească!) aruncă și el o pietricică în guvernanți, care, ia te uită, analizează în loc să facă. Se rezolvă astfel problema priorităților: foștii guvernanți au tot făcut fără să analizeze nimic. Ei, și ce mai chilipir de politicale cu ocazia pandemiei la Marcel Ciolacu! Pe el îl puteți urmări, fiindcă gâfâie când vorbește, luându-și pauze de respirație, așa că vorbele, deși nu neapărat gramatical înșiruite, sunt deslușite. Se aud destul de des două nume: Orban și Iohannis. Nu putea lipsi de pe micul ecran, care a dat TVR1 pe un post comercial, Mircea Dinescu, unicul poet capitalist și, totodată, unicul capitalist poet din istoria culinar-literară românească. „Ce, băi, ăsta e capitalism“, exclamă patronul a trei restaurante cu lacătul pe ușă deocamdată. Ia mai lăsați-l cu pandemia care, închizând librăriile, nu i-a permis să-și difuzeze ultima carte de satire politice în versuri ca acelea antiburgheze de pe vremuri ale lui A. Toma și Eugen Frunză. Închidem o clipă ochii și cin’ să fie, cin’ să fie? Cu căștile pe urechi, dovadă că vorbește de acasă (l-a ajuns blestemul lui Alvin Töffler, din anii 1970: munca de la domiciliu), Petre Roman. Nici el n-are nicio treabă cu virusul, doar cu virușii, mediatici, desigur. O fi fost el prim-ministru, dar n-a avut norocul chior al liberalilor de a lua în piept, la putere fiind, a treia criză mondială într-un secol, după acelea din anii 1930 și 2009, așa că n-are mare lucru de spus, ca o țeavă de pușcă pe care n-a trecut niciun glonț. Să continui? Nu, nu l-am uitat nici pe fostul președinte Traian Băsescu, mai radical în susțineri și propuneri decât oricând. Pragmatic mai degrabă decât teoretician, cum îl știm, dă peste bot liberalilor la putere și președintelui în funcție, care nu-s în stare de nimic, dar nu vine cu ceva aplicabil. Se bagă și el ca musca-n laptele testelor. În fine, un Prea Sfânt Părinte îi liniștește pe oameni cu privire la împărtășanie, dat fiind că virusul n-are cum să se afle în trupul și sângele lui Iisus. Dar dacă se află, Doamne păzește!, în gura păcătoșilor?

De ce acum? Iată de ce acum!

(Preambul la o nouă carte de Convorbiri cu Nicolae Manolescu)