Mirel Taloș a debutat la o vîrstă matură cu micul roman fantezist și psihologic Colecționarul de nuduri (Ed. RAO) care i-a adus Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor. La a doua carte, tot un roman, miza prozatorului crește dintr-o dată. Undeva în Transilvania (Ed. RAO) este un titlu aparent modest, de fapt destul de orgolios, căci este din familia Undeva în Est, filmul lui Nicolae Mărgineanu după romanul Fețele tăcerii al lui Augustin Buzura, dar trimite și la alte titluri celebre, voit imprecise, de genul Once Upon A Time… (în America, în West etc.). De altfel autorul e și scenarist de film și nu e deloc exclus ca Undeva în Transilvania să devină bază pentru un film, Once Upon A Time in Transilvania, pentru că are datele unui viitor scenariu pentru o peliculă realist-istorică.
Dar scriitorul își situează acțiunea nu „undeva”, ci în satul Jac, din actualul județ Sălaj, unde acum face parte din comuna Creaca. Adverbul sugerează că faptele descrise, întîmplate în Jac, s-ar fi putut petrece și chiar s-au petrecut aidoma în alte locuri din Transilvania. Un martor al unor întîmplări similare este însuși prefațatorul romanului, Nicolae Breban, a cărui familie originară din Maramureș a avut de suferit în timpul ocupației maghiare de după august 1940.
Într-un scurt preambul fără titlu, autorul anunță că toate personajele „acestei cărți” sînt reale. Cele relatate în volum se bazează pe mărturii adunate de romancier și pe istorii de familie, înaintașii direcți ai lui Mirel Taloș fiind și ei personaje. Face excepție doar evreul Lazăr Klein, care este tocmai personajul principal al narațiunii, cel care pornește cu optimism și încredere în rațiune, dar ajunge să creadă, la finalul cărții, că însuși Dumnezeu nu va supraviețui războiului care a cuprins lumea.
Acțiunea începe înainte de izbucnirea războiului, în 1938. Prima parte acoperă anii 1938 și 1939, continuînd și după declanșarea ostilităților pînă în vara lui 1940. Partea a doua pornește în ziua următoare Dictatului de la Viena. A treia și ultima parte se referă la constituirea ghetoului de lîngă Șimleul Silvaniei și la deportarea în Germania a evreilor adunați acolo. Ultima zi a ghetoului, cea în care ultimul tren pleacă spre Germania, este și ultima descrisă în roman: 6 iunie 1944. Printr-o ironie a istoriei, această dată, la care personajele malefice ale cărții, Lázár Iosif și comandantul Krasznai, sărbătoresc încheierea misiunii lor, asumate cu zel și fanatism antisemit, dar și din interese materiale, este și data începerii debarcării trupelor alianței anglo-americane în Normandia. De acest lucru nu au știință nici prigonitorii, nici victimele lor.
Romanul se încheie tragic, așa cum s-au desfășurat faptele în istorie. Lazăr Klein, intelectualul, filosoful, cel care contemplă și consemnează pînă la un punct dezastrul etniei sale va muri probabil într-un lagăr nazist. Celălalt Lázár, care triumfă momentan și rămîne și cu o parte din aurul evreilor deportați, e aproape sigur că nu va avea o soartă mai fericită, ceea ce reprezintă o slabă consolare pentru memoria victimelor lui. Numele personajului imaginat de autor are sugestii edificatoare. Prenumele evreului este luat din Noul Testament. Doar Evanghelia lui Ioan consemnează învierea lui Lazăr, ca minune săvîrșită de Hristos. Lazăr cel Mic (Klein) din romanul lui Mirel Taloș își pierde speranța și credința. El consideră că nici măcar Dumnezeu nu va trece de pragul războiului. Rabinul Erenreich, dimpotrivă, crede că doar oamenii vor muri, nu și Dumnezeu.
Tema aleasă îl pune pe romancier într-o situație dificilă. El nu-i poate nicidecum umaniza pe călăii de teapa lui Lázár Iosif și Krasznai, aceștia rămîn unilaterali, ipostaze ale răului absolut, ceea ce este plauzibil în ordine istorică, dar nerentabil în sens literar. Brutele din batalioanele disciplinare ale lui Sven Hassel au unele licăriri de umanitate, anumite candori și accese de camaraderie, ceea ce nu poate fi cazul cu un personaj ca Lázár Iosif. Acesta, stricat la cap de lecturi din scrierile corifeilor naziști Goebbels, Streicher, Rosenberg și însuși Hitler, este un antisemit convins, iar convingerile îi întăresc planul de a profita de situație, însușindu-și fără reținere bunuri ale victimelor sale. Acest aspect, care ar putea lua accente comice în alte împrejurări, aici nu au cum să stîrnească decît oroare. Cu personaje de tipul acesta se poate face reconstituire istorică, dar mai puțin proză.
Mai complex este Lazăr Klein care este un personaj pozitiv ajuns însă la falimentul valorii supreme în care crede: rațiunea. Pentru Klein lumea își pierde înțelesul: fiind neîncrezător în divinitate, falimentul său este dublu. Deși un happy-end ar fi fost poate forțat, măcar unei umbre de speranță nu i-ar fi stat rău la final.
Undeva în Transilvania este un roman bine documentat, scris cu aplicație și încredere în separația absolută, ireductibilă între bine și rău. Autorul său parcurge o etapă importantă mai departe față de volumul de debut, cu o carte care îl obligă la abordări viitoare mai nuanțate.