Manfred Spitzer – unul dintre cei mai faimoși specialiști în neuroștiințe din Germania – a fost invitat special al celei mai recente ediții din cadrul Conferințelor Humanitas de la Ateneul Român. Cu această ocazie, dl Spitzer a ținut o comunicare și a avut un dialog public despre tematica volumului său, tradus foarte recent și la noi, Demența digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii (Humanitas, 2020). Interviul de față a fost realizat chiar cu prilejul vizitei în România, din luna februarie, a eseistului și specialistului în neuroștiințe german.
Cristian Pătrășconiu: Unde sunt marile probleme ale Noii Lumi? La lumea digitală mă refer. Mai precis: problemele majore sunt în ea însăși sau în oameni?
Manfred Spitzer: Cred că, de fapt, e vorba de o interacțiune între cele două, atunci când evaluăm marile probleme și marile riscuri: o legătură între mintea oamenilor și media digitală. Eu sunt cercetător în neuroștiințe și pot să spun că – din punctul meu de vedere, un punct de vedere științific – lucrul cel mai important pe care l-am învățat în ultimii 50 de ani despre cum funcționează creierul este că acesta lucrează ca un mușchi. Dacă îl folosești, crește; dacă nu îl folosești, se atrofiază. Și aceasta este cu atât mai adevărat pentru cei tineri. Pentru ca să se dezvolte creierul lor în mod normal, el trebuie să fie folosit. Cu cât îți folosești creierul mai mult, cu atât el se dezvoltă mai armonios. Rostul cărții mele pe această temă – Demența digitală – este chiar acesta: să sublinieze că, dacă, de mic copil și în adolescență, îți antrenezi creierul, creierul tău o să funcționeze foarte bine. De asemenea, se știe că succesul școlar, în copilărie și în adolescență, este principalul factor care te împiedică să capeți demență la vârsta avansată. Oamenii spun că, pentru a evita demența, trebuie să mâncăm afine, zmeură, fragi, brocolli, să alergăm. Sigur, e foarte bine dacă facem toate acestea, dar cel mai important, pentru a preveni demența, este să ne lucrăm creierul; o educație bună în copilărie și în adolescență se opune demenței, mai eficient decât orice altceva.
Noile tehnologii nu ne educă?
Toate tehnologiile digitale – ele însele, tot mai avansate – ne scutesc de efortul mental. Dacă ai un calculator de mână, nu trebuie să mai faci calcule cu mintea ta. Dacă ai corector ortografic, nu mai trebuie să memorezi care este ortografia cuvintelor. Dacă ai un sistem de navigare, un GPS nu mai trebuie să te uiți pe unde mergi. Și tot așa. Dacă faci poze la tot ce vezi, nu mai trebuie să reții nimic. Tendința este să ne folosim tot mai puțin creierele din cauza faptului că ne bazăm tot mai mult pe tehnologiile digitale. Și aceasta nu este deloc, dar deloc bine pentru dezvoltarea noastră mentală.
Este comparabilă, în mod just comparabilă, revoluția video cu revoluția digitală? Mă refer la efectele negative în primul rând…
În urmă cu 15 ani am scris prima carte despre ecrane, despre televiziune. Atunci, televiziunea era ceva la care te uitai – la noi în țară, cel puțin; nu știu cum era la dumneavoastră – vreo 3 ore pe zi. Domina, practic, toate celelalte mass–media. Mă îngrijora foarte mult acest fapt: că oamenii se uită 3 ore pe zi la televizor. Pe de altă parte, pentru că televizorul există de mult timp, de peste 6 decenii, avem foarte multe studii care arată că televizorul te prostește, are un rol însemnat în creșterea alarmantă a obezității și te face să fii agresiv. Și asta știm cu certitudine. Acum, odată cu digitalizarea mass-media, mi se pare că efectele sunt mult mai grave. În Statele Unite, mediile digitale sunt „consumate“ de copiii între 8 și 12 ani peste 5 ore pe zi, iar de către cei care au între 13 și 18 ani peste 7 ore pe zi. Sunt statistici teribile. În Coreea de Sud, smart-phone-urile, numai ele, sunt utilizate, în medie, peste 5,8 ore pe zi. E inevitabil în aceste condiții: consumul de media digitale aduce consecințe cu mult mai grave decât televiziunea. Sunt, de altfel, și alte lucruri care neliniștesc foarte tare. Copiii primesc telefoane inteligente. De pildă, în Danemarca, o țară cu un nivel foarte ridicat de digitalizare, se folosesc foarte mult telefoanele inteligente, iar vârsta medie când un copil primește un asemenea aparat este de 9 ani. Nu e bine. Nu e bine deloc. Pentru că acești copii devin, practic, capitivi ai acestor aparate – cum spuneam, tot mai sofisticate.
O întrebare frontală pentru neurologul care sunteți: ce fac aceste medii digitale cu mințile oamenilor? Cu mințile noastre, de fapt…
Se știe, sunt studii pe tema aceasta, că la copiii mici, atunci când mamele folosesc telefonul mobil, de pildă atunci când alăptează pruncul, se ajunge adesea la o tulburare semnificativă a somnului copiilor. Copiii vor neapărat atenția mamei, iar aceasta nu e atentă – copiii sunt, astfel, mai agitați și plâng mai mult. Între 2 și 3 ani, mediile digitale afectează dezvoltarea limbajului. La o vârstă un pic mai mare, între 3 și 5 ani, ecranele media cauzează deficit de atenție. La tinerii adolescenți, mediile digitale cauzează, tot mai frecvent, depresie, anxietate și afectează grav relațiile sociale. De pildă, o lipsă de empatie tot mai generalizată. Pentru toate acestea sunt, cum spuneam, studii care susțin, științific, aceste afirmații. Așadar, în funcție de vârsta copilului, mediile digitale dăunează capacităților mentale ale acestuia.
Cum e demența digitală? Ce e favorizant anume pentru aceasta?
Mediile digitale împiedică dezvoltarea corectă, armonioasă a creierului. Nu îl folosești, nu se dezvoltă. Or, demența, foarte simplu spus, înseamnă un declin mental. O prăbușire mentală. Fiecare declin funcționează pe un principiu foarte simplu: cu cât începi de mai sus, cu atât durează mai mult să ajungi jos. Cu alte cuvinte: cu cât ești mai bine echipat – din copilărie, prin educație –, cu atât rezistența la demență este mai mare. Dacă creierul tău este foarte dezvoltat, când începe să fie afectat de moartea celulelor, dacă ești foarte sus, poți să susții o vătămare cerebrală și să nu dai semne de demență. În schimb, dacă începi de jos, de la un nivel mai sau foarte scăzut, demența are șanse mult mai mari să se instaleze. Dacă, de la vârste fragede, te expui la foarte multe ecrane digitale, ele îți afectează dezvoltarea mentală și ești mult mai aproape de punctul în care te îmbolnăvești. E o explicație foarte simplă, de fapt: îți folosești creierul, el se dezvoltă, iar atunci când apare o boală, ești încă sus; dacă nu îl folosești însă, rămâi jos și ești mult mai expus.
Cum recunoaștem demența digitală?
Ea se recunoaște ca orice alt fel de demență. Nu e o formă specifică. Ci, pur și simplu, indică un creier nedezvoltat deplin, care slăbește. Nu e, așadar, o boală anume, specifică. Și nu e neapărat un diagnostic – atunci când vorbesc despre „demența digitală“ –, ci e o modalitate de a descrie și înseamnă pur și simplu declin mental. Există multe boli care pot să ducă la moartea celulelor neuronale și, astfel, să provoace declinul mental. Infarctul, Alzhaimer-ul și multe alte boli; toate înrăutățesc situația creierului. Pentru ca acest declin să fie unul puternic sau unul mai încet, contează dacă creierul a fost sau nu expus la mediile digitale, în felurile în care am vorbit mai înainte.
E demența digitală o problemă a prezentului sau mai mult una a viitorului?
Demența digitală este, cu siguranță, o boală a viitorului. Dacă perturbi, major, educația acum, oamenii vor resimți consecințele peste câteva decenii. Iar mediile digitale provoacă acum această perturbare semnificativă a educației. Fondurile de asigurări vor fi cele care vor avea de achitat factura.
Mai putem evada din această lume digitală? Sau e o, așa, ca o fatalitate?
Cred că încă mai putem scăpa din ea. Oamenii spun că „avem“ aceste medii digitale; sigur că da, le avem, le putem folosi ca instrumente pentru a ne ușura uneori munca. Dar ceea ce noi, adulții, avem ca instrumente nu sunt neapărat jucăriile cele mai potrivite pentru adolescenți sau copii. Tocmai de aceea, ar trebui să nu îi lăsăm să se expună la ecrane digitale când sunt la o vârstă fragedă. Să luăm exemplul Coreei de Sud – țara care produce cele mai multe smartphones din lume. De aproape 5 ani au adoptat legi prin care îi protejează pe tineri de efectele mai nocive ale telefoanelor inteligente. Adolescenții care își cumpără, în Coreea de Sud, un asemenea aparat trebuie să aibă instalat un program, un soft care să împiedice accesarea siteurilor cu violență ori pornografie. De asemenea, se monitorizează timpul pe care copilul respectiv îl petrece pe telefon, iar dacă depășește o anumită limită, părinții sunt anunțați imediat. Acestea sunt impuse prin lege. Iar după miezul nopții nu mai pot fi accesate serverele care găzduiesc jocuri. Vorbim despre cea mai avansată țară din lume în domeniul digital – iată cum încearcă să își protejeze tinerii de efectele cele mai nocive.
Cine sunt cei mai vulnerabili în fața mediilor digitale?
Cei tineri – și mai ales aceia din păturile de jos ale societății. Știm că aceia din păturile sociale superioare sunt foarte interesați de educația copiilor lor; vorbesc mult cu copiii lor și astfel îi ajută să se dezvolte și să își dezvolte creierul. În schimb, în familiile cu venituri reduse, oamenii vorbesc mai puțin și utilizează mediile digitale adesea pe post de biberon. Ca să îi liniștească pe copii. Ce nu știu însă e că, procedând în acest fel, îi împiedică pe copiii lor să se dezvolte bine din punct de vedere mental. Se spune adesea, așa cum s-a spus și despre televizor, că mediile digitale ne vor ajuta să ducem procesele educaționale în toate colțurile lumii, așa încât toată lumea să aibă acces la educație. Știm prea bine că nu e așa: mediile digitale transmit, de fapt, prostie, stupiditate în toate colțurile lumii.
Sunt oamenii (hiper) conectați mai singuri?
Depinde. Dacă oamenii înlocuiesc, prin mediile digitale, contactele sociale reale, până la urmă vor ajunge mai singuri. Și sunt mai singuri. De pildă, știm, sunt studii în acest sens, că aceia care au 13 ani și care stau mai mult de 3 ore pe Facebook pe zi au de două ori mai multe șanse să fie deprimați când ajung la 18 ani. Practic, Facebook te face deprimat.
Tratamente? Preventive, mai întâi?
Numeroase. Sigur că sunt. Primul și foarte tranșant: nu dați dispozitive digitale de nici un fel copiilor. Fără playstation, fără smartphone, fără tabletă – sunt lucruri chiar rele pentru creierul lor. Și expunere foarte mică la televizor. Un copil cu playstation va avea note mai mici la școală – s-au făcut studii controlate în acest sens. De asemenea, cu cât folosesc tableta mai mult la vârsta grădiniței, cu atât se dezvoltă mai puțin creierul. La fel, pentru copii de 8-12 ani, deci, la clasele primare – cu cât utilizează mai mult ecranele, cu atât mai slab se dezvoltă creierul. Știm cât de nocive sunt mediile digitale pentru copii. Sunt studii făcute pe zeci de mii de copii în Canada și SUA. De aici trebuie să începem să acționăm.
Mediile digitale nu aduc democrație, nu aduc libertate?
Nu. Categoric nu. Dimpotrivă, știm deja că mediile digitale pot fi un mare pericol pentru democrație. Pot fi relativ ușor manipulate de forțe exterioare. În al doilea rând, studiile arată că există o legătură directă între discursul urii de pe rețelele sociale și crimele motivate politic din lumea reală. Deci, nu: relația dintre mediile digitale și democrație este, în realitate, una foarte tensionată și problematică. În plus: cercetătorii americani au analizat că, de câte ori a picat Facebookul sau internetul, scad și infracțiunile ori chiar crimele motivate de ură. Este deja foarte clar că „hate speech“ are consecințe cât se poate de reale și dure. Discursul motivat de ură se declină în fapte motivate de ură. Și mai e un aspect: știați că, într-un fel fundamental, Youtube a înlocuit televiziunea? Youtube a devenit locul numărul unu din toată lumea unde se urmărește conținutul video. Oamenii se uită, zilnic, la un miliard de ore de conținut video. Să luăm aminte la aceasta. Și, mai ales, să corelăm aceste date cu încă ceva – și anume, cu un algoritm de funcționare pe care Youtube îl privilegiază. La televizor, dacă te uiți, poți să alegi la ce te uiți. Pe Youtube însă, 80% dintre clipurile de aici sunt sugerate de către algoritmul Youtube. Te uiți la un clip și ți se sugerează încă unul, și încă unul și încă unul și așa mai departe. Youtube e deținut de google, iar goole face bani din reclame. Deci google vrea ca tu să te uiți cât mai mult, odată ce ai intrat pe youtube. Modalitatea privilegiată prin care te țin prezent pe youtube un timp cât mai mare e ca următorul video – dintre cele sugerate – să fie puțin mai radical decât precedentul. Să dau un exemplu: te uiți la câteva feluri de mâncare vegetariene. După câteva clipuri, ajungi la feluri de mâncare „vegane“. Sau, dacă începi cu clipuri despre jogging, după câteva clipuri sugerate, vei ajunge la ultra-maraton. Sau, dacă te interesează politica și te uiți la Bill Clinton, după câteva clipuri vei ajunge să urmărești, pentru că „așa ți s-a sugerat“, Karl Marx. Sau, dacă începi cu George W. Bush, la fel, după un timp, vei privi clipuri despre Ku Klux Klan. Ideea e următoarea: prin definiție, însuși modelul de bussiness, populația întregii planete se uită, zilnic, la 800 de milioane de ore care sunt mai radicale decât fiecare material video văzut anterior. Este, de fapt, cel mai amplu program de radicalizare a populației globului de până acum. Și acesta este modelul de afacere al Youtube! La acest program de radicalizare se uită, zilnic, întreaga omenire. Or, știind că creierul uman este „plastic“ – se vorbește des despre neuroplasticitate –, vă dați seama care sunt efectele acestui program.
Nu e foarte confortabil ceea ce spuneți…
Eu sunt un tip optimist. Oamenii încep să înțeleagă ei înșiși unde suntem, în ce ne-am băgat. Recent, în Germania, a fost un imens studiu: s-au chestionat peste 200.000 de participanți, pe segmentul de vârstă 14-20 de ani. 60% dintre ei au spus că sunt critici sau foarte critici în ce privește utilizarea mediilor digitale. În 2014 s-a făcut același sondaj în Germania: și atunci, toată lumea spunea că e bine, că vor mai mult de la mediile digitale. S-a schimbat ceva. Și vă mai spun ceva: cu un an și jumătate în urmă, un copil, în vârstă de 7 ani și jumătate, a organizat o demonstrație la Hamburg. S-a dat seara la toate jurnalele de știri. Copilul cerea părinților – și, împreună cu el, alți copii cereau părinților lor – ca aceștia să stea mai mult cu copiii lor.
Dar e, oare, o masă critică?
Da. Eu așa cred.
Eu cred că sunteți prea optimist. În dialogul nostru ați folosit, foarte des, argumentul educație. Nu e cumva o bătălie inegală – între fragilitatea oamenilor și forța, tot mai mare, a mediilor digitale?
Nu sunt „prea optimist“. Însă David l-a învins pe Goliat, nu-i așa? Eu sunt David – și mă lupt cu Apple, Google, Microsoft, Amazon și Facebook. Ele sunt cele mai bogate 5 companii. Dar știți ceva? În urmă cu vreo 2 ani, investitorii Apple au trimis o scrisoare managementului în care spuneau, aproximativ, că „telefoanele inteligente au efecte negative asupra sănătății utilizatorilor“. Și au adăugat – dacă sutele de milioane de utilizatori ai telefoanelor Apple vor da în judecată compania, până și această probabil cea mai bogată companie din lume va da faliment. Oamenii aceștia erau îngrijorați pentru că investiseră bani în Apple. Și ce a făcut Apple? Le-a răspuns: la cinci luni distanță de la această scrisoare, la conferința cu dezvoltatorii, nu au lansat dispozitive noi sau un sistem de operare nou, ci noi modalități de a-ți controla utilizarea Iphone-ului. Deci au luat foarte în serios acea critică. Și, dacă ne uităm cu atenție, vom vedea că mai sunt și alte nume grele care sunt împotrivă. Majoritatea celor care sunt critici vin, de fapt, din California. Ei știu ce s-a întâmplat. Unul dintre creatorii Facebook este un critic foarte vocal împotriva social media, iar Steve Jobs și Bill Gates nu le-ar fi dat copiilor lor nici smartphone, nici Ipad.
Ce învățăm cel mai puțin de la lumea digitală despre ceea ce este frumos și profund uman?
Natura, muzica, interacțiunile sociale directe, mișcarea fizică – toate acestea sunt puse între paranteze sau tind chiar să dispară. Și, la fel de important, gândirea critică; mediile digitale nu ne învață să gândim critic.
Suntem, tot mai bine așezați, în lumea digitală. Lăsăm o lume mai periculoasă copiilor noștri, celor care vor veni după noi?
Adulții conduc mașini. Noi, oare, le dăm copiilor de la grădiniță dreptul de a conduce mașina? Nu. Adulții beau alcool? Trebuie să dăm alcool să bea și copiilor ca să se obișnuiască? Nu, categoric nu! Știm bine că alcoolul afectează dezvoltarea creierului și te face dependent. Noi știm, de asemenea, că smart-phone-ul afectează dezvoltarea creierului și dă dependență. Iată de ce, la grădiniță și la școli, nu predăm competențe despre cum să te obișnuiești cu alcoolul. Pe de altă parte, aud că se vorbește despre predarea competențelor digitale de la o vârstă cât mai fragedă. Nu cred că e o idee bună. E ca și cum ai începe să le dai droguri copiilor mai devreme – desigur că o să îi faci să devină dependenți.
Pentru dumneavoastră, care sunt câteva dintre cele mai șocante statistici cu privire la impactul negativ al mediilor digitale asupra oamenilor, asupra copiilor și adolescenților în mod aparte?
Există un studiu recent – la studiu au participat mai mult de 200 de școli! – despre copiii de vârsta școlară, cu vârsta cuprinsă între 11 și 17 ani mai ales, care au renunțat la tot ce înseamnă instrumente digitale timp de patru săptămâni. Le-am făcut măsurători, le-am pus un dispozitiv care le măsura condiția fizică. Am avut și un grup de control. Și am putut măsura care este efectul nefolosirii mediilor digitale. Rezultatele au fost spectaculoase. Constatarea a fost că atunci când nu folosești mediile digitale, pe intervalul decupat de noi, faci cam cu 10% mai multe activități fizice. Poate că o să spuneți – 10% nu e prea mult. Dar aceste concluzii au fost publicate într-unul dintre cele mai prestigioase jurnale medicale și știm bine că, pe întreg globul, avem o pandemie de lipsă de mișcare. 10%, procentaj de creștere, e deja foarte mult. Cercetătorii au calculat că dacă scădem fie și numai cu 10% această rată a inactivității, am reuși să salvăm, în fiecare an, aproape o jumătate de milion de vieți. Iată de ce nu e deloc puțin 10%. Dat fiind că acum avem cam 3,5 miliarde de smartphones (ceea ce înseamnă jumătate din populația globului), cred că cercetarea noastră poate fi generalizată și scalată la întreg numărul.
Sunt, deci, neuroștiințele marile aliate ale oamenilor în această situație confruntațională de acum?
Categoric, da. Cu cât aflăm mai multe despre cum se dezvoltă creierul și ce îi face bine, cum funcționează creierul, cu atât vom înțelege mai bine cât de negative sunt efectele mediilor digitale asupra copiilor noștri.
Și, à propos de „alianțe“, pe cine mai putem conta? Pentru „o lume mai bună“, să zicem…
Medicii. Medicii înțeleg ce spun eu – văd consecințele medicale, la fel de bine ca și mine.
Așadar, problema e deja una medicală. Explicit medicală. Nu e o figură de stil…
Nu, nu. Nu e deloc o figură de stil. Lucrurile trebuie luate în sensul lor literal. Problema este una medicală – și e deja majoră. Când vorbesc de demență digitală nu folosesc această sintagmă ca o metaforă. În câteva decenii vom vedea manifestări ale acesteia la modul plenar.
Aveți încredere în „oamenii cărții“ în această confruntare cu lumea digitală?
Am foarte mare încredere. Ei pot face diferența. Dacă vei citi dintr-o carte și dacă vei citi apoi dintr-un ecran, îți rămâne mai mult în memoria ce ai citit din carte…Cărțile sunt mult mai bune, mult mai folositoare decât ecranele. Și, la fel, scrisul de mână este mult mai bun, mai util decât scrisul la tastatura unui computer.
Notă: Traducerea simultană a acestui interviu a fost asigurată de doamna Maria Moldovan. Autorul interviului și revista România literar\ își exprimă toată gratitudinea pentru acest important ajutor.
Definiție
„Demența digitală se caracterizează în esență prin incapacitatea tot mai mare de a folosi și controla abilitățile mentale la maxima lor capacitate, adică de a gândi, de a voi, de a acționa, de a ști ce se întâmplă în jur, unde suntem și, în sfârșit, cine suntem. Se instalează un cerc vicios al pierderii controlului, al declinului mental și fizic, al decăderii sociale, al însingurării, al stresului și al depresiei; acest cerc vicios diminuează calitatea vieții și duce la moartea timpurie“, scrie Manfred Spitzer în cartea sa, tradusă și în limba română, „Demența digitală”.
