Îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva. (Lev Tolstoi)
Subliniam, într-un eseu publicat în România literar\, că prezența în Principatele Române, la 1854, timp de peste patru luni, ca tânăr ofițer, a lui Lev Tolstoi, a rămas plăcut întipărită în conștiința acestuia. Scriitorul s-a dovedit a fi un observator profund al realităților românești.1 Printre altele, a consemnat, junele scriitor și militar, în Jurnalul său, în zilele petrecute în România, că ar fi prostească și nedreaptă părerea, pe care involuntar și-o însușise de la „nătărăii cu care /el/ a avut de-a face până atunci“. Tolstoi infirmă cu tărie această senzație, afirmând: „Soarta acestui popor este duioasă și tristă.“2 Pentru cei care au ochi să vadă, chiar și în Război și pace scriitorul a descris unele din aspectele trăite pe aceste meleaguri.
Povestea scrisorilor sau cum am ajuns la ele
M-am apropiat mai mult de această temă, cu prilejul tipăririi culegerii de Cugetări și aforisme scrise de-a lungul vieții de Lev Tolstoi, lucrare pe care am editat-o la ePublishers în 2016. În luna martie a aceluiași an, participând, la Riazan, la un Festival internațional de poezie, organizat de Uniunea Scriitorilor Ruși, sub auspiciile UNESCO, am putut revedea, după mai bine de 30 de ani, mirificul loc atât de puternic legat de viața și creația sa de la Iasnaia Poliana.
Cu prilejul respectiv am înmânat nepoatei marelui scriitor volumul de aforisme amintit mai sus și am vizitat Parcul și Casa Memorială. Toți participanții s-au recules la mormântul atât de simplu al scriitorului, în momentul în care pământul mustea de apă după trecerea iernii, iar mestecenii abia înmugureau.
Acolo am întrebat-o pe distinsa însoțitoare ce cunoștea unele aspecte inedite legate de prezențele românești din Muzeu. Astfel mi-a fost dat să aflu de la ea că ceva din corespondența scriitorului cu românii s-ar afla la Biblioteca Centrală din Moscova, respectiv scrisorile schimbate de Reginei Elisabeta a României, scriitoarea Carmen Sylva, cu autorul Anei Karenina. Cum la Muzeul Peleș de la Sinaia încercasem în mai multe rânduri să intru în arhivă, de fiecare dată fără succes, răspunsul fiind că aceasta s-ar afla sigilată din 1948, l-am rugat pe confratele basarabean, Mihai Prepeliță, care își petrece verile la Moscova, pentru că la București nu l-a ajutat nici o autoritate pentru a-și putea încropi o locuință, să verifice grabnic veridicitatea informației. Și am rămas plăcut surprins când poetul și exegetul lui Tolstoi mi-a expediat materialul inedit pe care îl aveți copiat, sub priviri, în transpunerea în românește a scriitoarei Elena Dan.
Opera lui Tolstoi a fost venerată de români
Apariția creației tolstoiene în românește, în milioane de exemplare, a dat prilejul la generații întregi de cititori români, ca și unor critici de seamă să se pronunțe cu privire la operele sale, la valoarea lor literară și spirituală pentru întreaga omenire. Printre primii, care au făcut-o public, în modul cel mai convingător și mai pertinent, au fost apostolul neamului, Nicolae Iorga, dar și Călinescu, Vianu, Sadoveanu, Cezar Petrescu etc. Nu s-a știut până în prezent nimic despre „receptarea“ scriitoarei Carmen Sylva, Regina României, cu privire la însemnătatea creației marelui Lev, asupra modului cum au văzut împreună latura creștină a ultimelor sale scrieri, apărute la îngemănarea secolului al XIX-lea cu al XX-lea.
Înainte de-a analiza succint mesajul epistolei, care o pun într-o lumină extrem de favorabilă cu privire la cultura și sensibilitatea sa, indicat ar fi să amintim gândurile de mare profunzime ale istoricului, literatului Nicolae Iorga, reflecții care frământau epoca la început de secol, și care au fost mult timp date uitării. Acestea nu sunt departe de ale reginei sale.
Printre altele, găsim la Iorga un portret croit din linii simple, publicat la 15 iulie 1907. Chiar dacă fraza e întortochiată pentru a cuprinde nu numai idei, ci și faptele eroului descris, cel care se afla în amurgul vieții, zugrăvit fiind cu penelul meșteșugit al lui Repin, locatarul de la Iasna Poliana e înfățișat ca pe o icoană de mari proporții, devenită pentru mulți dintre cititorii lui sfântă.
„A ajuns la optzeci de ani – scrie Iorga – vârstă de patriarh pentru un om care are și fața, și graiul, și viața de patriarh – căci de mulți ani s-a coborât în mijlocul naturii, cerând de la simplicitatea ei sublimă un răspuns simplu la tainele supreme a căror dezlegare îl chinuie ani îndelungați, și e acuma un frumos țeran bătrân, cu barbă lungă, sălbatecă, cu plete de egumen, cu fața arsă de soare din care se desface pătrunzătoarea întrebare a neliniștitorilor ochi de leu. Și multora li se va părea că este o mare deosebire între acest bogat «om de țară», a cărui bogăție o caută și o țin alții, între acest predicator și prooroc în haine de țeran, care vede în iubirea creștină, în pacea creștină, în mărgenirea și cumpătarea creștină a tuturor nevoilor, în cultivarea omului creștin din fiecare, singura soluție mulțămitoare a dureroaselor probleme superioare, și între tânărul ofițer, între puternicul scriitor care coboară în operele lui, cu o putere de evocație fără pereche, o lume, o vreme întreagă, cu toate tipurile ei deosebite, dându-i în același timp întreagă viață morală de care era însuflețit și zguduind-o de toate curentele de idei, de toate patimile timpului, în mărețele creațiuni ce sunt, după schițele din Caucaz, «Război și pace» și «Ana Carenin» (…) El nu s-a făcut creștin după Evanghelie pentru fericirea raiului, pe care l-a ignorat fără scop văzut se zbate și se stoarce omenirea învrăjbită, a cării mântuire el n-o vede în civilizație – oprit fiind de brutala ei înfățișare materială de astăzi“.3
Să ne întărim aripile
Chiar la înce putul secolului al XX-lea, scriitoarea-regină din fruntea acelui neam „duios și trist“, pe care Tolstoi îl cunoscuse la 1854, din Sinaia, cu inima „în clocot“ – Carmen Sylva – îi exprimă scriitorului rus un adânc respect pentru creștinismul „pur și profund al Predicii de pe munte“. Romantica cu lecturi largi, afirmă direct, în epistola ei despre „acel amestec de păgânism pe care unii creștini s-au văzut obligați să-l asimileze, pentru a-i face pe necredincioși să adopte Evanghelia iubirii“. Constată, totodată, „din propria experiență“ „cât e de greu să ajungi să vezi întredeschizându-se porțile către lumină și să trebuiască să aștepți cu răbdare, încă o dată, în întunericul pământean“.
Și continuă: „Știu cât de întunecat pare pământul și cum răsare în tine sentimentul că nu ești încă demn să fii primit printre cei care văd. Dar până la urmă viața nu e atât de lungă cum pretind oamenii c-ar fi, neînțelegându-ne“.
Nădăjduind, Marea Doamnă din Carpați, că Dumnezeu îi va da putere în ceea ce înfăptuiește confratelui său, îl imploră pe acesta să mai scrie „câteva povestiri sublime, cu suflul și lumina care vin din lumea spirituală, astfel încât să știm cu toții ce ar vrea Domnul să învățăm cât suntem pe pământ. Cred că am venit cu toții din Cer pentru a învăța ceva pe care numai aici îl putem întâlni“.
Și mai crede Carmen Sylva că: „ceea ce trebuie să învățăm ar trebui să ne întărească aripile, pe care cei slabi doresc să ni le reteze“, continuând cu o frază de mare cuprindere: „Ar fi atât de frumos, atât de frumos ca lucrul acesta să merite osteneala de a mai răbda încă puțin, pentru a le da curaj celor care încă nu știu că și ei au aripi“. Încheie amintind că numele Maestrului de la Iasnaia Poliana este binecuvântat și venerat „de toți cei care au căutat și au iubit adevărul, mai presus de orice pe lume și chiar dincolo de toate lumile“.
Din textul epistolei rezultă că aceasta a fost însoțită de o cărticică care „nu trebuie neapărat citită“, expeditoarea simțindu-se fericită și binecuvântată: „dacă se va odihni o clipă pe masa Dvs., sub mâna Dvs“.
La Moscova se află, normal, numai ciorna răspunsului dat de Tolstoi din care reținem că acesta își exprimă recunoștința „pentru frumoasa scrisoare pe care ați avut bunătatea să mi-o trimiteți. Solidaritatea persoanelor care se află la cele două extreme ale scării sociale îmi este în mod deosebit prețioasă, pentru că sunt foarte receptiv și emoționat când cineva îmi vorbește despre ideile creștine, al căror interpret m-am străduit să fiu. Pentru ca ele să fie receptate, aveam nevoie de sufletul uman, indiferent de condiția de viață în care acesta ar trăi“.
Mai aflăm din răspunsul scriitorului rus că n-a ajuns la destinatar cartea trimisă de regină, „oprită fiind, probabil, de cenzură“. Obicei vechi întinsele stepe rusești.4
„N-am primit încă opera pe care mi-ați trimis-o. E probabil s-o fi reținut-o cenzura“.
Concluzii
Tolstoi o asigură pe Majestatea Sa că: „îndată ce o voi primi, o voi citi cu cel mai mare interes, pentru că îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva“.
Nici că s-ar fi putut cuvinte mai plăcute pentru sufletul Reginei-scriitoare, slove care trebuiau de mult scrise în istorie literaturii și a vieții sale.
Două concluzii de bun simț pentru miniștri care la noi se perindă pe la cultură precum muștele la miere. Să lase grabnic ca aceste nestemate să iasă la lumină în România și să nu mai apelăm la Biblioteci străine, pentru a le cunoaște și a intra în posesia lor. Să fie desferecate arhivele!
Din schimbul de mesaje de mai jos rezultă indubitabil că în România au domnit de-a adevăratelea Regi și Regine:
Sinaia, 16/24 Iulie 1901
Către contele Leon Tolstoi, la Iasnaia-Poliana, Moscova
Drag și venerat Maestre,
Îmi este imposibil să tac, atunci când inima mea dă în clocot. Trebuie să vă exprim toată admirația mea, respectul meu profund pentru geniul Dvs. și față de creștinismul Dvs., pur și profund, creștinism al Predicii de pe munte, fără acel amestec de păgânism pe care unii creștini s-au văzut obligați să-l asimileze, pentru a-i face pe necredincioși să adopte Evanghelia iubirii.
Știu din propria mea experiență cât e de greu să ajungi să vezi întredeschizându-se porțile către lumină și să trebuiască să aștepți cu răbdare, încă o dată, în întunericul pământean. Știu cât de întunecat pare pământul și cum răsare în tine sentimentul că nu ești încă demn să fii primit printre cei care văd. Dar până la urmă viața nu e atât de lungă cum pretind oamenii c-ar fi, neînțelegându-ne.
Dacă Dumnezeu vă dă putere pentru această misiune, oh, vă implor, mai scrieți-ne câteva povestiri sublime, cu suflul și lumina care vin din lumea spirituală, astfel încât să știm cu toții ce ar vrea Domnul să învățăm cât suntem pe pământ. Cred că am venit cu toții din Cer pentru a învăța ceva pe care numai aici îl putem întâlni. Și cred că ceea ce trebuie să învățăm ar trebui să ne întărească aripile, pe care cei slabi doresc să ni le reteze.
Ar fi atât de frumos, atât de frumos ca lucrul acesta să merite osteneala de a mai răbda încă puțin, pentru a le da curaj celor care încă nu știu că și ei au aripi.
Drumul Dvs. pe pământ a fost binecuvântat, ați fost chiar martirizat pentru a vi se da mai multă autoritate. Vor exista mulți oameni care vor urma drumul luminos pe care l-ați trasat, oameni care, fără ajutorul Dvs., n-ar fi avut nici măcar curajul de a-l gândi ! Oh, dragă Maestre, de-ați ști cât este de binecuvântat și venerat numele Dvs., cunoscut de toți cei care au căutat și au iubit adevărul, mai presus de orice pe lume și chiar dincolo de toate lumile.
Îmi permit, pentru prima oară în viața mea, să ofer cuiva o cărticică de-a mea, pe care însă Dvs. nu trebuie s-o citiți. Va fi binecuvântată dacă se va odihni o clipă pe masa Dvs., sub mâna Dvs.
Elisabeta,
Regina României,
Carmen Sylva
*
10 august 1901
Către Carmen Sylva
Doamnă,
Vă sunt foarte recunoscător pentru frumoasa scrisoare pe care ați avut bunătatea să mi-o trimiteți. Solidaritatea persoanelor care se află la cele două extreme ale scării sociale îmi este în mod deosebit prețioasă, pentru că sunt foarte receptiv și emoționat când cineva îmi vorbește despre ideile creștine, al căror interpret m-am străduit să fiu. Pentru ca ele să fie receptate, aveam nevoie de sufletul uman, indiferent de condiția de viață în care acesta ar trăi.
N-am primit încă opera pe care mi-ați tri- mis-o. E probabil s-o fi reținut cenzura. Dar îndată ce o voi primi, o voi citi cu cel mai mare interes, pentru că îmi sunt de multă vreme cunoscute înaltele idei umanitare ale scriitoarei Carmen Sylva.
Exprimându-mi încă o dată recunoștința pentru scrisoarea Dvs., vă rog să fiți asigurată, Doamnă, de sentimentele cele mai distinse din partea întrutotului Dvs. devotat,
Leon Tolstoi
1 Nicolae Mareș, Lev Tolstoi în principatele dunărene, în România literară nr. 35-36/2018 pp.24-25;
2 Tolstoi, L.N., Opere complete, vol. 47, p. 11
3 Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, vol I, ediție Valeriu Râpeanu, București 2009, p. 149
4 Am aflat totuși de la Mihai Prepeliță că în biblioteca scriitorul de la Iasna Poliana se păstrează cartea semnată de regină: „Geflüsterte Worte” (Cuvinte tihnite), Regensburg, a.1903, cu autograful autoarei, ceea ce înseamnă că schimbul de scrisori dintre cei doi a continuat.