Mari dispăruți

În numai câteva săptămâni – care acoperă finalul lui 2019 și începutul acestui an, 2020 –, trei dintre intelectualii cei mai reprezentativi ai culturii occidentale au încetat din viață.

Harold Bloom (1930-2019)

La jumătatea lunii octombrie a anului trecut, mai precis în ziua de 14 octombrie, a murit Harold Bloom. Avea 89 de ani și, în spate, o operă impresionantă, dar și o prezență publică marcată de numeroase controverse.

Bloom este autorul a peste 20 de lucrări – marea majoritate a acestora, de critică, eseistică și teorie literară, dar și câteva volume dedicate religiei, precum și un roman – și, totodată, „probabil cel mai celebrat critic literar din Statele Unite“, cu o operă tradusă în peste 40 de limbi.

În România, cea mai cunoscută carte a lui Harold Bloom – de asemenea, publicată în mai multe ediții și intens și polemic comentată – este volumul Canonul occidental. Apărută în ediție originară în Statele Unite în 1994 – acolo unde a stârnit mai multe scandaluri culturale –, cartea a fost tradusă, într-o primă ediție la noi în 1997, la Editura Univers; peste exact un deceniu, această lucrare a fost publicată, într-o nouă traducere, la Editura Art, iar în martie 2018, revizuită. „Cu o calmă voioșie, Harold Bloom are îndrăzneala de a-și pune propria amprentă asupra întregii literaturi de la Geneză la Ashbery, rivalizând prin proporții cu eroii săi, criticii Sainsbury, Curtius sau Auerbach, deși mult mai atras de aventuri periculoase decât aceștia. Într-un fel, adevăratul erou al acestei cărți, ca și în cazul celorlalte cărți ale sale, este Bloom însuși, care este îndrăzneț fără emfază, polemic, dar prietenos, făcându-și o dogmă din nerespectarea dogmelor, mereu mult prea absorbit de o mulțime de lucruri și fiind gata oricând să ne împărtășească ce crede despre toate.“, notează, în legătură directă cu Canonul occidental, Frank Kermode în „The London Review of Books“. Iar nu mai puțin prestigioasa publicație „The New York Times Book Review“ consemnează, la rândul său, că „dovedind un curaj eroic și o uluitoare erudiție, Canonul occidental este un tur de forță care explică de ce unii scriitori au reușit să învingă uitarea căreia îi cad pradă mai toate eforturile umane. Această carte constituie o speranță că ceea ce umanitatea a prețuit vreme îndelungată, și poste ritateava prețui“. O speranță fie și numai în sensul, doar în aparență des ­curajant, pe care îl conferă Harold Bloom însuși utilizării literaturii: „Cum poți învăța pe cineva solitu dinea? Lectura autentică e o activitate sectară și nu te învață să devii un mai bun cetățean. Citind operele canonice nu vom deveni mai buni sau mai răi, și nici cetățeni folositori sau dăunători societății. Dialogul minții cu ea însăși nu este în primul rînd o realitate socială. Tot ce ne poate oferi canonul occidental este o bună folosire a propriei solitudini, acea solitudine a cărei formă ultimă este confruntarea cu propria mortalitate“. Însă nu Canonul occidental este considerată cartea cea mai importantă și mai influentă a marelui critic și eseist american, ci Anxietatea influenței, publicată în premieră în 1973. O altă carte cu o presă foarte bună a lui Harlod Bloom este Anatomia influenței (2011). „Eu sunt un adevărat critic marxist“, spunea Harold Bloom despre sine. Adăugând: „îl urmez însă pe Groucho și nu pe Karl, iar vorbele lui Groucho, orice ar fi, sunt împotrivă! au devenit moto-ul meu“.

George Steiner (1929 – 2020)

În data de 3 februarie a acestui an, a murit George Steiner – scriitor american de origine franceză, critic literar, eseist, filosof, specialist în literatură comparată și teoria traducerii, profesor universitar, una dintre prezențele publice umaniste dintre cele mai pregnante și mai influente în lumea culturală vestică. „Ne dăm foarte rar un pas înapoi ca să medităm la minunile transmiterii de cunoștințe, la sursele falsității, la ceea ce aș numi, în lipsa unei definiții mai precise și mai concrete, misterul predării. Ce anume îndreptățește pe cineva să predea unei alte ființe omenești, care este izvorul autorității? Și invers: care sunt principalele tipuri de reacții ale învățăceilor? Problema a devenit foarte sensibilă în climatul libertin din zilele noastre. Aura charismatică a dascălului inspirat, legenda per sonalității ce se manifestă în actul pedagogic vor dăinui cu siguranță, deși domeniile în care ele se aplică par să se restrângă din ce în ce mai mult. Structura patriarhală, inerentă relației Maestru-discipol, pierde teren. Se poate spune că trăim într-o epocă a ireverenței. Admirația nu mai e la modă. Dar o societate precum aceea a profitului nelimitat, care nu-și onorează dascălii, este o societate slăbită.“, scria George Steiner, într-una dintre cele mai frumoase cărți ale sale, Maeștri și discipoli. Steiner a predat la catedrele universităților din Innsbruck, Cambridge și Princeton; a ajuns, în 1974, profesor de engleză și literatură comparată la Universitatea din Geneva, unde a rămas până în 1994, când s-a pensionat, primind la retragerea sa din activitate titulatura de profesor emerit. După acea dată, a susținut numeroase conferințe în toată lumea și a predat la Oxford și la Harvard. Pentru uriașa cuprindere culturală pe care a probat-o prin operele sale, unii l-au comparat cu Stefan Zweig, Michel de Montaigne și Erasmus din Rotterdam. A fost membru al Academiei Britanice, iar în 1999 a obținut Premiul Truman Capote pentru întreaga activitate; este, de asemenea, laureat al multor premii inter naționale prestigioase. În eseuri, subiecte recurente au legătură cu domeniile teoriei lingvistice, teoriei traducerii, filozofiei pedagogice, filozofiei politice. „A te mișca între limbi, a traduce chiar în interiorul restricțiilor cunoscute înseamnă a trăi experiența uimitoarei tendințe a spiritului uman spre libertate. Dacă am trăi într-o singură «haină lingvistică » sau între foarte puține limbi, inevitabilitatea morții organice ne-ar apărea mai sufocantă decît este.“, scria George Steiner, cu privire la actul de a traduce, o temă căreia i-a dedicat o carte canonică, După Babel (tradusă și în limba română). Tot el nota, în alt registru și de pe pozițiile unui admirator al unui fenomen sportiv de proporții planetare, că „Nu există religie mai universală pentru majoritatea homo sapiens decât fotbalul“. George Steiner (ale cărui cărți sunt, în număr mare, traduse și în limba română – cele mai multe, la Editura Humanitas) a decedat în orașul britanic Cambridge, unde locuia alături de soția sa, istoricul Zara Steiner.

Sir Roger Scruton (1944-2020)

În 12 ianuarie a acestui an, a murit, în urma unui cancer galopant, Sir Roger Scruton, una dintre vocile cele mai puternice și mai bine articulate ale gândirii conservatoare din ultima jumătate de secol.

Filozof, scriitor, publicist, dar și compozitor, realizator de emisiuni de televiziune și editor, Roger Scruton a fost profesor de filozofie la Colegiul Birkbeck din Londra și la Universitatea din Boston și a ținut cursuri la numeroase universități de prestigiu, între care Princeton, Stanford, Louvain, Oslo, Bordeaux și Cambridge. De asemenea, este fondator al Grupului Conservator de Filozofie – care, în decursul anilor 1970 și 1980, a avut o puternică influență asupra curentelor de opinie din Marea Britanie. Foarte important: Roger Scruton a jucat un rol important în trezirea interesului, în Occident, asupra situației disidenților din țările comuniste, fiind decorat pentru sprijinirea rezistenței anticomuniste de către președintele ceh Václav Havel. Cărțile lui au fost traduse în peste 20 de limbi – în românește, cele mai multe fiind publicate la Editura Humanitas. În ultimul său articol, publicat în The Telegraph, Scruton – una dintre marile conștiințe lucide ale Occi dentului – avertiza că „suntem pe cale să intrăm într-o perioadă culturală întunecată în care argumentele raționale și respectul pentru oponenți au dispărut cu totul din spațiul public, în care în privința oricărei chestiuni importante există doar un punct de vedere permis, iar cei care nu subscriu la el trebuie persecutați ca eretici“.