Dimitrie Găzdaru (1897 – 1991) s-a afirmat drept unul dintre cei mai de seamă romaniști ai secolului al XX-lea, făcându-se cunoscut mai ales în spațiul cultural hispanofon, prin zeci de volume și sute de articole de filologie și lingvistică romanică. Și-a început cariera didactică la Iași, ca asistent al profesorului său A. Philippide (1924-1928), a continuat ca asistent al lui Leo Spitzer la Marburg (1928), devenind în cele din urmă conferențiar de limbă română (1930 –1934), apoi profesor de romanistică la Iași (1935-1940) și la București (1940). Membru marcant al Mișcării Legionare, a fost desemnat director al Școlii Române din Roma (1940-1941). A fost unul dintre cei mai cunoscuți și mai activi membri ai exilului românesc. După câțiva ani petrecuți în Italia, a emigrat în Argentina, afirmându-se plenar ca fondator al Filologiei Romanice la Universitatea din Montevideo, unde a creat o veritabilă școală. Între numeroșii săi elevi s-au numărat și profesorii G. Ivănescu (1912-1987) și Eugenio Coseriu (1921-2002). Scrisoarea pe care o publicăm aici reprezintă un document important, datorită mai ales informațiilor de prim rang pe care le cuprinde. Se păstrează în fondul „G. Ivănescu“ de la Biblioteca Filialei din Iași a Academiei Române. Colegul dr. Iosif Camară a efectuat transcrierea textului și pregătește o ediție comentată a scrisorii. Îi mulțumesc pentru permisiunea de a publica scrisoarea ca atare.
Prezentare de Eugen Munteanu
Buenos Aires, 17 Decembrie 1983
Mult iubite Domnule Ivănescu,
I-au trebuit câteva luni scrisorii matale din 22.VI.83 până să ajungă în mâinile mele, pentru că n-a venit cu avionul și nici adresa n-o mai am de 12 ani la Universitatea Catolică. Pe deasupra, după ce mi-a murit soția în Iulie trecut, fata mea, care mă și îngrijește din punct de vedere medical, m-a luat cu ea în vacanța din Aug.-Sept., ca să-mi aline depresiunea sufletească, așa că am lipsit cam mult timp din Buenos Aires.
Bine mi-ar prii dacă aș schimba ambientul, eventual localitatea, ori chiar și țara, dar sunt nevoit să stau pe loc cel puțin până în Aprilie 1984, când probabil voi trece efectiv la pensie. Formal am fost pensionat pentru limită de vârstă încă din 1968, dar diferitele Universități care m-au avut ca profesor m-au tot îmbiat să continui lucrul, deși în Ianuarie viitor împlinesc 87 de ani. De altfel activitatea mă întinerește. Au fost ani în care am activat la trei Universități: la una în La Plata, la două catolice din Buenos Aires. Preîntâmpinând convulsiunile politice – endemice în Sud-America – am renunțat la tustrele universitățile amintite, acceptând în schimb un contract la cea Națională din Buenos Aires ca cercetător științific și asesor al doctoranzilor în Lingvistică și Filologie Hispanică.
Mi s-a făcut numirea ca profesor cu dedicație exclusivă, ceea ce implică un orar de nouă ore pe zi. Contractul l-a semnat chiar Rectorul, dar s-a găsit un Decan, în 1974, care să mi-l anuleze, pe considerentul că, la vârsta mea, nu aș putea face față la cele 45 de ore săptămânale. Comisiei formate la protestele mele i-am ținut următorul logos, arătându-le valiza cu publicațiile realizate în cursul a numai cinci ani anteriori:
„Cercetările științifice nu se fac cu ora, ci cu viața. Mie nici nu-mi ajung cele nouă ore obligatorii pe zi. În medie lucrez 16! Afară de asta, au trecut mai bine de 30 de ani fără să-mi fi luat măcar o singură zi de vacanță, pentru că eu nu cunosc oboseala. Mă odihnesc variind temele de lucru. Temele obosesc, nu eu! Și când o temă obosește, o pun deoparte la dospit și iau alta la frământat.“
… Și de atunci s-au perindat alți șase decani. Niciunul nu s-a mai împiedicat de vârsta mea, iar când Guvernul Militar a interzis prin decret sistemul contractărilor în învățământul universitar, Universitatea m-a designat în continuare ca „ordinarius“, deși tocmai împlineam 80 de ani.
Dacă îți înțeleg bine scrisoarea la care răspund astăzi, ar însemna că n-ai mai fi primit nimic de la mine de prin 1970. Cu neregularitatea care domnește la poșta de aici e posibil să se fi pierdut multe din expedițiile operate de mine, deși până în August 1972, când m-am retras de la Universitatea din La Plata, am fost ajutat, în ce privește corespondența, de personalul pe care îl aveam în subordine la Institutul de Filologie Romanică de acolo. Știu că ți s-a trimis prin 1970, la o adresă din București, un exemplar din Ensayos de Filología y Lingüística Románicas, apoi 13 publicații la Craiova, cu data de 1.III.1970, iar peste alți trei ani (11.III.1974) ți-am expediat chiar eu din B[uneo]s A[ire]s.: Antiguas referencias sobre el dialecto istrorrumano și La lengua y el origen étnico de Vasile Lupu. Cred că la aceste două extrase am adăogat unul intitulat Vida y obra de un maestro: D. Găzdaru scris de o profesoară de la Universitatea Catolică drept Introducere (pp. 5-39) la seria de 4 volume omagiale care mi s-au tributat când am împlinit așa numitele Bodas de ora con la investigación. Cele 13 publicații pe care ți le-am trimis la Craiova în 1971 se află, evident, înșirate în acea introducere, numerele bibliografice 78, 190, 219, 299, 305, 309, 310, 323, 331, 347, 358, plus un „Portrait“ apărut în Orbis, XI (1962), pp. 393-404.
Inițiativa omagierii a plecat de la un grup de învățați de la 6 Universități Europene și 5 Americane. Comitetul de organizare își propusese să editeze 7 vol. omagiale, dar împrejurările politice din Argentina au împiedicat editarea ultimelor 3 vol. – Se află în curs de concretizare în Germania o inițiativă paralelă de sărbătorirea mea, tot în 7 vol., sub titlul Omagiu Profesorului D. Găzdaru. Miscellanea din studiile sale inedite sau rare. Apariția acestora e foarte înceată, pentru că am fost prea urgisit în ultimii doi ani și, aici în Buenos Aires, nu am secretarul pe care îl aveam în La Plata ca să mă ajute la dichisitul textelor. Editarea acestor Miscellanea se execută de către Rumänisches Forschungsinstitut-ul de la Freiburg. Știu că primul volum de Studii istorico-filologice a fost trimis în zeci de exemplare în România. Cuprinde vreo 150 de documente pe care le-am descoperit în Arhiva Congregației De Propaganda Fide din Roma și în Archivio Segredo Vaticano, multe din ele cu știri necunoscute, referitoare la istoria culturii românești vechi, în special de pe vremea lui Matei Basarab. Voi da la iveală, în continuare, alte sute de documente inedite pentru epoca lui Vasile Lupu. Nu cred că voi ajunge să public tot ce am adunat în cursul a vreo 12 ani de cercetări prin arhivele amintite. Nu mai vorbesc de cercetările prin bibliotecile occidentale în domeniul Filologiei Romanice și Lingvisticii Generale.
Peste câteva zile se va instala în Argentina un nou guvern. Nu i se cunoaște politica universitară. Voi continua probabil să public în Germania și în Spania. Una din lucrări este destinată să apară în Beihefte zur Z[eitschrift der] r[omanischen] Philologie, alte două în Editura Gredos de la Madrid. Deși bate la ușă vacanța cea mare, sper să ți se trimită colecția întreagă din Romanica (4 volume comune + 4 omagiale). Mai practic este să-mi scrii ce numere anume ai primit, pentru ca, eventual, să-ți complectez eu din rezervele mele tot ce-ți lipsește, în cazul că nu găsesc destulă bunăvoință la autoritățile universitare din La Plata. N-am primit nimica din extrasele despre care îmi spui că mi le-ai trimis prin Universitatea din Iași. Din Oct[ombrie] 1973, când mi-ai trimis Problemele capitale ale vechii române literare, n-am mai primit altceva de la Iași. Și cât de mult m-ar fi interesat Istoria limbii române! Totdeauna am exaltat, la curs și în conferințe, contribuția românească în lingvistica contemporană. Nu numai în cea din Apus, dominată azi de Coșeriu, ci și în cea de la Răsărit unde strălucește originalitatea și buna tradiție ale lui Ivănescu. Pe amândoi eu v-am prezentat drept un produs al școlii Philippide. Uite ce semnificative au fost în această privință circumstanțele în care s-a desfășurat Congresul Național de Lingvistică al Argentinei la Univ[ersitatea] din San Juan în Sept[embrie] 1981. Guvernul l-a declarat de interes național și a admis să fie invitat E. Coșeriu pentru a prezida desbaterile, în calitatea lui de cel mai renumit lingvist din lume la ora actuală. Congresul a fost inițiat de discipolii mei, azi titulari ai principalelor catedre din Argentina. Tot ei au fundat, cu ani în urmă, Societatea de Lingvistică din Argentina. Președintele ei este succesorul meu la catedra din La Plata. De asemenea președintele Comitetului de Organizare a Congresului a fost tot un fost elev al meu. La începerea desbaterilor Coșeriu a adăogat: ‘Sunt bucuros că mă aflu în mijlocul atâtor condiscipoli. Zic condiscipoli pentru că și eu am fost discipol direct al aceluiaș maestru, profesorul D. Găzdaru’. – N-am participat direct la Congres, deși mi-au trimis o foarte curtenitoare invitație de onoare:
„Ud[sted] representa, Dr. Găzdaru, para este Congreso, al experto hombre de ciencia … que ha dejado, a través de un acendrado magisterio y nutridos centenares de publicaciones, una large estela de discípulos argentinos y extranjeros, algunos ya de fama internacional“ „Es pues en homenaje a su persona y curriculum espiritual que los organizadores… haciendo de Ud. un representante de la generación de los grandes maestros, lo hemos designado INVITADO DE HONOR a fin de que pueda participar… de este acto capital para quienes, estudiosos de la lengua, sentimos el reconocimiente de su obra, madura ya en pro de nuestra lengua y sus valores.“ („Dumneavoastră reprezentați, dr. Găzdaru, pentru congresul de față, expertul și omul de știință … care a susținut, printr-un magnific magisteriu și prin decenii rodnice de publicații, o amplă scară de discipoli argentiniani și străini, unii de reputație internațională…“ „De aceea, în semn de omagiu față de persoana și față de activitatea dumneavoastră spirituală, în calitate de organizatori, văzând în dumneavoastră un reprezentant al generației marilor magiștri, v-am desemnat drept INVITAT DE ONOARE, așa încât să puteți lua parte la acest eveniment capital pentru toți cei care, cercetător ai limbii, simțim recunoștință pentru opera dumneavoastră matură, în folosul limbii noastre și al valorilor ei.“)
* * *
Iată acum principalele informații referitoare la cursurile lui Philippide de Introducere în știința limbii și Fiziologia sunetelor din 1920-1921:
1) Textul cursurilor l-am copiat în întregime eu după manuscrisul pe care Profesorul mi-l punea la dispoziție în fiecare Marți la orele 5 după masă; uneori și în alte zile fixate de dânsul. Ceilalți doi colegi n-au avut niciun rol editorial: Paulian s-a retras imediat din combinație, iar Gafițanu m-a ajutat în legăturile mele cu litograful Păunescu, precum și la adunarea de abonamente.
2) Mai bine de nouă ani am audiat cursurile lui Philippide cu maximă regularitate, notând pe fișe toate explicațiile lui lăturalnice. Am luat cu mine, la plecarea în Italia, la sfârșitul lui 1940, numai pe cele referitoare la Istroromâni și la Lingvistică. Celelalte s-au risipit la Iași în timpul războiului. Philippide își ținea cursul „la zi“. Am constatat-o mai ales când l-am suplinit, în cursul bolii lui în 1932-1933, și când am avut din nou acces la textele originale. Cu această ocazie am copiat toate ameliorările introduse de el în manuscrisul original. Dacă socotești util și posibil de a încorpora respectivele retușări și adaose în ediția ce pregătești, scrie-mi pentru ca eventual să le transcriu și să ți le trimit imediat ce reușesc să-mi revin la vechiul meu făgaș sufletesc. Zilele astea îmi iau anume o vacanță de vreo două săptămâni în Chile unde sper să tânjesc mai puțin ca în Buenos Aires și chiar să termin soluționarea [= demontarea!] unui milenar prejudițiu lexicografic care persistă în traducerile și exegesele primei Evanghelii. Acest studiu îl voi intitula Un grațios prejudițiu filologic: Lăcustele lui Ioan Botezătorul. Aduc argumente irefutabile pentru a proba că Ioan Botezătorul (al cărui portret îl face Matei III, 4) nu se hrănia, acolo în pustie, cu lăcuste și miere sălbatică, ci cu roșcove și cu siropul stors din ele. Pentru a culege dovezi am făcut incursiuni în foarte variate domenii: evangheliile apocrife, botanica populară în diferite limbi, mărturii ale peregrinilor germanici, analogia cu prejudiții similare, etc.
3) Introducere în știința limbii mi-a folosit de model la publicarea volumelor Qué es la lingüística, în colecția ESQUEMAS [o imitație a colecției Que sais-je? de la Paris], Buenos Aires, 1966 (alte două ediții în 1970, 71). Nu-mi aduc aminte dacă ți-am trimis un exemplar. Mă gândisem să public tot acolo și o Introducere în Fonetică, dar respectiva editură și-a închis porțile. Faptul este un motiv în plus de a mă bucura că, prin inițiativa ce ai luat, ești unicul din țară care poate duce mai departe faima școlii lui Philippide. Cordiale complimente Doamnei Pamfil care te acompaniază!
4) Cursul meu ținut în 1931-32 pentru studenții anului îndrumător a fost litografiat cu titlul Terminologia gramaticală cu noțiuni de gramatică generală. Necesitatea didactică a unui asemenea curs mi-a apărut și mai stringentă după ce J. Marouzeau și-a publicat lucrarea sa Lexique de terminologie linguistique (Paris 1933). Ca atare, mi-am extins cercetările, dar n-am ajuns încă să le public. O parte din material intră acum într-o lucrare pe care voi publica-o, probabil la Freiburg, cu titlul Estructura de lenguas y tipos de civilización. – Uitam să spun că Terminologia gramaticală a mea a fost editată de Neacșu Alexe. Nu știu nimic de soarta lui actuală.
* * *
Despre manuscrisul gramaticii de la 1721, rătăcit de Pr. Mihail în 1941, cunosc suficiente lucruri care să ducă la depistarea lui. A trecut și prin mâinile mele pe la începutul lui 1940. Mi-l încredințase o doamnă din Iași, Eugenia Badareu, ca să-i apreciez valoarea științifică și … comercială. Proprietarul lui – Mihailovici pe atunci – intenționa să-l vândă la București. L-am cercetat câteva zile, am scos câteva note destul de fugare, i-am facsimilat titlul (cu mâna), am redactat o superficială expertiză și l-am restituit doamnei Badareu. Am întreprins apoi o cercetare asupra părții românești pentru a o publica în Arhiva (care se afla sub efectiva direcție a mea). Manuscrisul cuprindea, în realitate, gramatica rusească a lui Meletie Smotrițki, cu multe adaose de gramatică românească, compilate de un român. Cât a stat în casă la mine, unde funcționa redacția Arhivei, acest ms. a fost „mângâiat“ (cu zâmbre) între alții de Gh. Bogaci și Diomid Strungaru. Fiind urgisit de atâtea necazuri, încă n-am găsit timp să clasific fișele de lucru în ultimii ani. Îmi plutește vag prin memorie că Strungaru ar fi publicat ceva despre Smotrițki (poate chiar despre acest ms.) într-o publicație de la Constanța! În momentul de față nu găsesc timp să răscolesc arhiva personală pentru mai multe detalii. Peste trei zile plec într-o vacanță de vreo două săptămâni în Chile ca să schimb decorul și să redactez despre Lăcustele lui Ioan Botezătorul!
… Așa că nu plec pentru că aș avea numaidecât nevoie de odihnă, deși am ajuns la „Bodas de diamante con la investigación“, adică la 60 de ani de cercetări științifice.
Te las cu bine, dorindu-ți multă sănătate și spor deplin în admirabilele inițiative pe care le-ai întreprins.
Frățești îmbrățișări,
Dim. Găzdaru
Avenida Mariano Acosta 81 .1° E
1407. Buenos Aires
Argentina