În România s-au publicat în ultimii ani trei bibliografii (două, rod al Lectoratului de Limbă și Literatură Neogreacă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, a treia, Literatura neoelenă în România.1837-2005. O bibliografie, București, Editura Omonia, 2005) ale traducerilor românești din literatura neoelenă. Între 1837 și 2005 au apărut 327 de titluri purtând semnătura a 157 de traducători. Dintre acestea, 284 aparțin unui număr de 121 scriitori, 8 sunt opere anonime, 32 de volume sunt antologii. Spre deosebire de alte spații literare, în care traducerile de poezie primează, în România mai bine de jumătate din titlurile traduse aparțin prozei. Titlurile inventariate (cărora li s-au adăugat deja alte câteva zeci în ultimul deceniu) situează România pe unul din locurile fruntașe la scară europeană într-un ipotetic clasament.
Lucrarea Pe urmele scriitorilor români în Grecia. Cultura română tradițională și modernă, publicată în 2017 la Editura Stamouli din Salonic de Ciprian-Lucrețiu N. Suciu cu sprijinul Institutului Cultural Român, răspunde tocmai întrebării din paragraful de mai sus. În paginile ei sunt înregistrate traducerile din limba română (sunt incluse și cele non-literare) realizate și apărute în Grecia de la începutul secolului 20 până în 2017. Conferențiar la Departamentul de Studii Balcanice, Slave și Orientale al Universității Macedonia din Salonic, Ciprian-Lucrețiu N. Suciu (n. 1972, Sibiu) este autor al unor lucrări în greacă despre limba (Ghid al verbelor limbii române, 2004, Gramatica limbii române) și literatura română (Literatura română la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. Șt. O. Iosif, 2006), toate publicate în al doilea mare oraș al Greciei. Profesorul român de la Salonic este totodată și unul dintre cei mai dinamici traducători din limba română, cu o paletă largă, de la lucrări de istorie la literatură.
Într-o amplă prefață, autorul oferă o schiță a evoluției literaturii române în context istoric, subliniind numele cele mai importante ale fiecărei perioade și eventualele traduceri în greacă. Edițiile grecești de opere literare românești sunt grupate în șase secțiuni: 1.Scriitori care au trăit și și-au creat opera în România; 2. Scriitori români din diaspora; 3. Antologii și opere colective; 4. Istorici; 5. Părinți spirituali și teologi; 6. Varia. „Dosarul“ fiecărui autor cuprinde următoarele rubrici: date biografice; opera literară (selectiv); cartea tradusă cu bogate referințe, de la copertă (reprodusă alb/negru) la editor, traducător, an și loc apariție, număr pagini, format. Datele tehnice sunt însoțite de o descriere a sumarului operei traduse (prefață, postfață, notă editorială, ilustrație) și un citat din prefață sau, acolo unde aceasta nu există, un colaj de opinii critice preluate din alte surse (lucrări generale, recenzii din presă, textul de pe coperta a IV-a etc.) sau chiar fragmente sugestive din lucrarea tradusă.
Primul capitol al lucrării se deschide cu traducerile grecești ale poetului național român. Ampla culegere din lirica eminesciană tradusă în 1964 de poeta Rita Boumi-Papa (reeditată și la București prin grija Uniunii Elene din România) și prefațată de soțul traducătoarei, poetul Nikos Papas, este urmată de Făt-Frumos din lacrimă (Atena, 1992), de două ediții și versiuni diferite ale Luceafărului (Salonic, 1989 și 2005) și de Sărmanul Dionis (Atena, 2009). Poeme de Eminescu figurează și în antologiile grecești din lirica românească. Între cei 35 de autori din prima secțiune, recordul de ediții (7) îl deține Ion Luca Caragiale, cu piese de teatru mult jucate de-a lungul anilor pe scenele grecești, dar și cu Momente și schițe. Îl urmează Mihail Sadoveanu, cu patru ediții (Mitrea Cocor este tradus încă din 1953, Baltagul, în 1962, cu prefața prozatorului Stratis Myrivilis), Zaharia Stancu și Ion Brad (cu două volume de poeme, dar și cu volumul memorialistic Întâlniri de taină în Grecia, 2012), cu câte trei. Tudor Arghezi (cu poeme tălmăcite, între alții, de Rita Boumi-Papa), Liviu Rebreanu (cu Pădurea Spânzuraților, 1961, cu prefața unui celebru prozator grec, Kosmas Politis, și Răscoala, 1981), Cezar Petrescu, Mihail Sebastian, Titus Popovici sunt prezenți cu câte două titluri. Lista poeților români din creația cărora s-a tradus în greacă câte un volum, de obicei selectiv, îi include, între alții, pe Ion Pillat, Lucian Blaga, Eugen Jebeleanu, Gellu Naum, Geo Dumitrescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, iar din cea a prozatorilor nu lipsesc nume precum Ion Slavici, Ion Creangă (cu povestiri tălmăcite de Rita Boumi-Papa), George Călinescu (cu Enigma Otiliei, 1965, transpusă de un harnic traducător grec, Aris Diktaios), Marin Preda (cu Moromeții, 1974, în versiunea lui Menelaos Loudemis), Fănuș Neagu (Îngerul a strigat, 1975), Dumitru Popescu (Un om în Agora, 1976), Nicolae Steinhardt (Jurnalul fericirii, 2007), Dan Lungu (Proză cu amănuntul, 2008), Mircea Cărtărescu (De ce iubim femeile?, 2011).
Între cei 25 de autori români din diaspora, prezentați în capitoul al II-lea al bibliografiei, cel mai tradus scriitor, cu 29 de ediții, este dramaturgul Eugen Ionescu (între traducătorii săi se numără și prozatoarea Ioulia Iatridi), urmat de prozatorul cu rădăcini în insula Kefalonia și născut la Brăila Panait Istrati, cu 22 de titluri (având ca traducători, între alții, nume de renumiți scriitori precum Galateia Kazantzaki, Yannis Manglis, cipriotul Aimilios Hourmouzios), de istoricul religiilor și prozatorul Mircea Eliade, cu 17, o bună parte din ele fiind semnate de cea mai statornică traducătoare a sa, profesoara Maria Marinescu-Himu, dar uneori și de tineri (cum este cazul romanului Maitrey, a cărui versiune greacă este semnată de Eleni Mihaloyanni). Bine reprezentați sunt Emil Cioran și Paul Celan, ambii cu câte 7 traduceri, Virgil Gheorghiu și Matei Vișniec, cu câte 6 cărți traduse, Norman Manea (5), Tristan Tzara (4).
Între cele 12 antologii, poezia, cu 7 volume, deține supremația, de la Scurte popasuri în poezia română modernă, alcătuită de Antonis Mystakidis și publicată în 1943 la Salonic, la ediția ateniană din 1961 a Antologiei poeziei românești, cu versuri din lirica a 50 de autori români transpuse de un virtuoz al versului grec, Yannis Ritsos. În prefața sa Ritsos notează: „Adesea avem impresia că auzim voci cunoscute – uneori a lui Gryparis, Uranis, Karyotakis, Agras, Malakasis, Porfyras, mai rar a lui Palamas, ici-colo vocea lui Sikelianos și Varnalis, alteori parcă auzim vocea altor poeți ai noștri mai noi“. Selecții din creația a 70 de poeți români, de la Tudor Arghezi la Ana Blandiana, Gabriela Melinescu sau Adrian Păunescu, figurează în Antologia poeților români, alcătuită, tradusă, prefațată și publicată în 1974 de un statornic prieten al literaturii române, Kostas Asimakopoulos. Lirica românească este bine reprezentată și în masiva Antologie de poezie balcanică, editată în 2006 la Atena. O antologie din creația a 12 poete românce a apărut în 2007 în capitala Greciei. Și poezia populară românească are o antologie în haină grecească (Atena, 1984). Alte două antologii sunt dedicate prozatorilor. Prima, din 1963, cu texte care ilustrează evoluția prozei românești timp de 150 de ani, se datorează scriitorului și traducătorului Aris Diktaios. Selecția, îngrijirea și prefața aparțin renumitului prozator grec Stratis Myrivilis, binecunoscut, la rându-i, în România prin două din operele sale de căpătâi. În 1978, Menelaos Loudemis, care a trăit la București aproape două decenii, publică, la întoarcerea în patrie, o antologie mixtă, de prozatori și poeți români, cu o prefață de Ion Brad, ambasadorul român, atunci, în Grecia, căruia i se datorează numeroase inițiative de traducere din literatura română la Atena, dar și din literatura greacă la București. Nuvele din creația a cinci prozatori români moderni prezintă în 1981 la Atena Lambros Petsinis, traducătorul lui Alexandros Papadiamantis în limba română. Prozatori români figurează și în Antologia nuvelei balcanice (Atena, 1981). Masiva antologie (în trei volume) a etnologului și folcloristului Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, apărută în 2012 la Atena, prin grija lui Ciprian-Lucrețiu N. Suciu, care semnează traducerea și prefața, se înscrie în interesul statornic al grecilor față de folclorul românesc și literatura populară.
În zona istoriei, prioritare sunt sintezele aparținând unor specialiști de mare prestigiu semnate de Nicolae Iorga (cu clasica sa lucrare, Bizanț după Bizanț, dar și cu note de călătorie din Grecia), George Uscătescu, Virgil Cândea. Sunt prezenți de asemenea Ion Bulei (cu Lumea românească la 1900, în 2 vol., dar și cu sinteza sa de Istorie a românilor care a cunoscut cele mai multe ediții în limbi străine) sau Lucian Boia. Un loc aparte ocupă traducerile de lucrări reprezentând contribuții valoroase la studierea elenismului din România. Între autori, Cornelia Papacostea Danielopol (Comunitățile grecești din România în secolul 19, 2010), Olga Cicanci (Presa greacă din România, 2012), Tudor Dinu (prezent cu lucrarea Grecii se întorc în România. Istorii de familie, 2016. Se cuvine însă amintită aici și lucrarea sa Oamenii epocii fanariote, tradusă în 2017 și încununată în 2018 cu Premiul Academiei din Atena, profesorul Universității București devenind astfel, după Ariadna Camariano-Cioran, al doilea român a cărui operă este încununată cu distincția înaltului for științific elen). Nu putea lipsi figura lui Vlad Țepeș, atât de legată de mitul lui Dracula, dar prezentată grecității cu instrumente riguros științifice: Nicolae Stoicescu și Matei Cazacu. O monografie a domnului fanariot Constantin Ipsilanti, datorată istoricului Vlad Mischevca de la Chișinău, tradusă de profesorul Athanasios Karathanasis, autor al unor importante lucrări despre elenismul din România, și prefațată de Florin Marinescu, a apărut în 2008 la Salonic.
Cărți ale unor teologi și părinți români sunt de asemenea bine reprezentate prin traduceri: 11 titluri din opera părintelui Dumitru Stăniloaie, 6 ale părintelui Ioanichie Bălan, 5 ale părintelui Ilie Cleopa ș.a.
În absența unui indice al autorilor, dar și al traducătorilor – poate singurul reproș ce ar putea fi adus lucrării – ne limităm la câteva constatări rezultate din simpla răsfoire a volumului. Astfel, între semnatarii traducerilor întâlnim nume binecunoscute în cultura română – Maria Marinescu-Himu, „elenista din România care nu a ezitat să devină românistă în Grecia“, ca să împrumutăm caracterizarea aparținând acad. Virgil Cândea, Stavros Deligiorgis, Victor Ivanovici, „hispanistul grec de origine română“, recent portretizat astfel de profesorul Mihai Zamfir. Originari din Sulina, profesorii Stavros Deligiorgis și Victor Ivanovici sunt și specialiști în traductologie. Recunoaștem nume ale unor scriitori greci sosiți în România în 1948-1949 în urma războiului civil (1945-1949) din Grecia și care au trăit și creat aici un răstimp mai scurt sau mai îndelungat. Faptul că lucrările lor au fost traduse și publicate în limba română (ei dețin chiar recordul de ediții) i-a îndemnat să răspundă, la rândul lor, prin traduceri din literatura română pe care le-au trimis spre publicare în Grecia. Între ei, Menelaos Loudemis, cu un număr consistent de titluri, Dimos Ravanis-Rentis, Lambros Petsinis ș.a. Apostolos Patelakis, născut în România, unde și-a făcut și studiile, a devenit, la rându-i, activ promotor la Salonic al limbii și literaturii române. Scriitorii greci care au avut într-un fel sau altul tangență cu România sau doar au călătorit aici au devenit ei înșiși traducători pentru confrații români. Poeții Rita Boumi-Papa – versiunea greacă a poemelor eminesciene semnată de ea rămâne nedepășită până astăzi –, Yannis Ritsos, Aris Diktaios, Nikos Tentas, Myrtiotissa (a transpus, în 1928, poeme de Ana de Noailles), prozatorii Galateia Kazantzaki, prima soție a lui Nikos Kazantzakis, Ioulia Iatridi sau Yannis Manglis sunt semnatarii unor traduceri de referință. Nu de puține ori aceștia sau alte nume de seamă (precum prozatorii Kosmas Politis sau Stratis Myrivilis) au semnat prefețe la edițiile grecești din autori români. Prezența, între semnatarii traducerilor, a tinerilor traducători (pe primul loc situându-se chiar Ciprian-Lucrețiu N. Suciu) constituie o garanție că dialogul intercultural va continua cu succes de ambele părți.
Bibliografia profesorului român de la Salonic – întreprindere deloc ușoară, așa cum el însuși mărturisește, dat fiind că o mare parte din edițiile prezentate sunt demult epuizate și se găsesc doar în marile biblioteci – oferă istoricilor și criticilor literari, dar și cercetătorilor din domenii conexe, un instrument de lucru indispensabil pentru aprofundarea studiului interferențelor dintre cele două culturi.