„Dar cu dragostea cum stai?” Mai țineți minte? Mai țineți minte „Norvea”? Dar Titan Ice? „Altă viață”, nu? Dar Nea Nicu și sticla de un litru? Dar „se mișcă natural, se crapă lateral”, parafraza la un produs al unei cunoscute firme de încălțăminte care a făcut furori? Toate acestea și multe altele – includem aici, desigur, și nu mai puțin faimoasa „v-am prins, vrăjitoarelor!” – compun partea de început a unei istorii, a unei micro-istorii, despre cum a venit capitalismul, prin reclame, în România după 1989.
Trei decenii se pot desface, în sensul unui discurs de tip istoriografic, în felurile moduri. Trei decenii postcomuniste – un timp de multe ori plin până la refuz, bogat în evenimente, uneori accelerat – sunt cu atât mai ofertante. Desigur, vom știi multe despre noi, despre ce s-a întâmplat cu noi în acești ultimi 30 de ani dacă vom scana marile evenimente care au jalonat această perioadă. Dar, dacă vom fi atenți – și dacă vom practica o curiozitate generoasă, bună –, vom afla nu mai puține despre noi dacă vom vizita istoriile mici, domestice, în multe feluri intime chiar. Ne va spune multe despre ce au fost acești treizeci de ani – inclusiv pentru ideea de spațiu comun, spațiu public – dacă ne vom aminti ce și cum am mâncat și ce și cum am băut în acest timp. Nu a fost la fel, nu a fost deloc aceeași cadență a opțiunilor pe întreg intervalul. Există, punctual despre (probabil) cea mai culturală dintre băuturi (vinul) opinii, solid argumentate, care ne spun că, în această privință, evoluțiile sunt deopotrivă spectaculoase, naturale și dintre cele mai semnificative. Sau, dacă vom pune lucrurile cap la cap, nu se poate să nu aflăm despre noi – cred că nu ceva neimportant, ci, dimpotrivă, ceva adânc – când vom privi cu atenție la ce valuri de nostalgie sunt implicate în raportarea de dată recentă, evidentă, la „mâncarea tradițională românească”. Dar dacă ne vom întreba ce a fost feminismul sau corectitudinea politică acum 25 de ani la noi și ce au ajuns acum să însemne? Sau – ajutați, bunăoară, de o lucrare excelentă a lui Mirel Bănică despre „nevoia de miracol” – dacă insistăm să știm detalii despre fenomenul pelerinajelor religioase? Vom știi – da, și despre noi – foarte multe.
Trei decenii trebuie să fie privite, așadar, și din perspectiva istoriilor de nișă. Numărul 9 al seriei de dosare tematice pe care le propune România literară le este dedicat acestora. Mai precis: câtorva dintre acestea. Dimpreună cu invitația, implicită, de a multiplica, în alte condiții și contexte, la limită chiar „pe persoană fizică”, demersuri de acest tip. Va fi, de fiecare dată, cu mult folos.
