(În) Timp și mișcare

Fapt: în 2019 – pe final de decembrie – vor fi trecut fix 30 de ani, fix 3 decenii de la căderea comunismului în România.

Direct în legătură cu acest număr rotund, pe de o parte, ar merge, nu-i așa, o parafrază: aceasta este o durată mare pentru oameni și o durată mică la scara istoriei. Pe de altă parte, pentru că 30 de ani înseamnă un buget de timp uriaș, din seria ideatică pe care România literară o alocă tematicii împlinirii a trei decenii de democrație postcomunistă în țara noastră (aproape că) nu putea lipsi un început de discuție – așa cum facem, de altfel, cu fiecare dosar subsumat formulei „După 30 de ani”, căci nu avem pretenția de a pune punct unei dezbateri sau alteia, ci mai ales pe aceea de a o deschide – despre managementul timpului.

Marian Preda, între altele cel mai renumit specialist din zona academică din România în sociologia timpului, oferă, în cadrul dialogului care calibrează dosarul tematic de față, o imagine foarte sugestivă despre cum e (mai) adecvat să privim timpul – și, în mod aparte, ultimele trei decenii ale noastre și ale societății românești. Referința la îndemână, spune profesorul Preda, poate fi un vagon de tren. Stăm într-un vagon de tren și dacă nu privim pe fereastră putem crede, lesne, că nu ne mișcăm. Dacă însă ridicăm privirea, vom vedea că lucrurile se mișcă. Dacă lărgim și mai mult perspectiva și alegem un punct de observație și mai îndepărtat, vom găsi de cuviință că nu ne mișcăm numai noi, ci și trenul. Noi, oamenii; trenul, la limită, țara noastră.

Prin urmare, dacă privim în spate – nu foarte departe, ci doar cu un an în urma momentului decembrie 1989, dacă, altfel spus, ne uităm la ce era cu noi/la noi cu 31 de ani în urmă –, vom vedea că ne-am mișcat. Mult, foarte mult. Dar, dacă alegem să privim către ce era societatea civilă acum 30 de ani – ori acum 20 de ani – și la ce a ajuns acum, vom vedea, desigur, că ne-am mișcat – dar am mers, oare, acolo unde trebuie? Sau dacă ne uităm, pe axa timpului celor trei decenii recente, la metamorfozele ideii de capitalism și economie de piață, observăm, da, că ne-am mișcat; dar bine, cu adevărat bine? Sau, nu în ultimul rând, dacă privim în jur – la vecinii noștri? Ne-am fi putut mișca mai bine, mai eficient?

Încă o dată: oameni, un vagon, un tren; o gară, o cale. Totul – legat de mișcare. Și (mai ales în cazul gării), de adecvare, de eforturi și, uneori, și de noroc. Totul e altfel când ajungi la timp în gara care trebuie…