Am citit cu interes, dar și cu (eufemistic spus) mirare, cele 18 rânduri pe care, într-un articol publicat pe două pagini de revistă în „22“, dna Corina Șuteu le consacră Uniunii Scriitorilor din România. Este ciudat că un fost Ministru al Culturii și un fost director de Institut Cultural Român (instituții care au colaborat și colaborează excelent cu U.S.R., în programe și proiecte desfășurate în țară și în străinătate) pare a nu cunoaște tocmai aceste programe și proiecte.
Cum spațiul unui Drept la replică este de obicei limitat, vom da o imagine sintetică asupra unei organizații formate din peste 2.700 de membri și care, pe durata fiecărui an, și nu doar de ieri, de azi, este implicată în sute de programe, proiecte și evenimente literare. Dna Corina Șuteu, privind lucrurile de foarte sus (la propriu și la figurat), se referă la intervalul „din 90 încoace“. Aproape 30 de ani de activitate a unei organizații de breaslă în 18 rânduri arogante: iată o performanță de deplină ignorare a realității.
Ne vedem obligați să comunicăm pe scurt dnei Corina Șuteu și cititorilor revistei „22“ în ce constă această realitate pe care dna Corina Șuteu o „caracterizează“ printr-o „tensiune antireformistă“ (?). Sunt mai întâi revistele Uniunii Scriitorilor din România (un săptămânal, „România literară“, un bilunar în maghiară, „Helikon“, șapte lunare, „Viața Românească“, „Luceafărul de dimineață“, „Apostrof“, „Steaua“, „Convorbiri literare“, „Orizont“, „Ramuri“ ce fac din U.S.R. un veritabil holding de presă culturală), care au continuat să apară; drepturile simbolice și materiale ale scriitorilor au fost apărate; implicarea în problemele sociale ale membrilor, prin comisia de profil a Uniunii, a fost constantă; susținerea tinerilor scriitori, prin reviste gândite de ei înșiși, burse, concursuri de manuscrise și premii, stagii și rezidențe de creație la Neptun a fost de asemenea neîntreruptă; tot ceea ce ține de posteritatea unui scriitor și de valențele patrimoniale ale unei moșteniri culturale a fost pus în valoare. În toți acești ani, în condiții nu totdeauna prielnice actului de creație literară, Uniunea Scriitorilor din România s-a numărat printre puținele instituții nu numai viabile, ci performante; și nu doar necesare, ci indispensabile în existența unui scriitor profesionist.
Cei 2.700 de membri ai Uniunii Scriitorilor din România nu merită, pur și simplu, alegațiile dnei Corina Șuteu, înduioșătoare prin caracterul lor fantezist și întristătoare prin eludarea realității. În 2019, precum în fiecare an din cei aproape 30 scurși „din 90 încoace“ (unele programe și proiecte au devenit deja tradiționale, având numeroase ediții, altele li s-au adăugat în timp), Uniunea Scriitorilor din România – iată – girează Premii naționale cu bugete constituite preponderent prin fonduri atrase și contribuții ale autorităților locale (Premiul „Mihai Eminescu“, Botoșani, 15 ianuarie, Premiul „Lucian Blaga“, Alba Iulia, 9 mai, Premiul Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi“ de la Târgu-Jiu, 17-20 mai, Premiul „Constantin Țoiu“ din palmaresul prestigioaselor Premii ale Uniunii Scriitorilor din România, 28 mai, Festivalul „Limba Română“ și Premiul de Literatură al Municipiului Brașov, 30-31 august, Premiul „Scriitorul Anului“, într-o gală desfășurată la Iași, 7-9 noiembrie; la care se adaugă Premiile anuale, între care Premiul Național pentru Literatură, acordate, pe genuri, celor mai valoroase cărți, în limba română și în limbile minorităților naționale); organizează colocvii și mese rotunde (Colocviul Național al Revistelor de Cultură, ediția a VI-a, Arad, 10 mai, Colocviul Național de Proză, ediția a VIII-a, Alba Iulia, 4-5 octombrie); coordonează Festivaluri (cum a fost cel internațional de la Neptun sau cum este Festivalul Național de Literatură FestLit, ediția a VI-a, Cluj Napoca, 9-11 iunie); organizează simpozioane (pentru traducători), ateliere (pentru tinerii scriitori), gale și turniruri cu cei mai reprezentativi poeți de azi; întâlniri cu elevii și studenții (pentru autori din toate genurile literare); colaborează cu Institutul Cultural Român și Ministerul Culturii și Identității Naționale, reprezentând literatura și cultura română la Târguri de Carte (în 2019, până în prezent, Paris, Londra, Beijing); are parteneriate instituționale cu Televiziunea Națională și cu Radioul public pentru mediatizarea tuturor acestor programe și proiecte.
De precizat că toate acestea reprezintă numai o selecție din selecție, pentru a nu da dreptului la replică dimensiuni epice. N-am menționat mai sus nici una dintre zecile, sutele de manifestări literare pe care Filialele Uniunii și membrii fiecăreia dintre ele le susțin pe plan local și regional. Oare nimic din toate acestea nu a reținut, „din 90 încoace“, atenția dnei Corina Șuteu? Oare nimic nu merita un mic semn de apreciere din partea domniei sale?
Poate că o minimă documentare și un anume efort de a prezenta realitatea (în loc de a o distorsiona și caricaturiza) îi vor servi dnei Corina Șuteu în contribuțiile viitoare. Îi dorim succes.