Alături de toţi micii spectatori de la Opera Comică Pentru Copii, ne-am lăsat purtaţi de farmecul unor poveşti celebre, repovestite cel mai adesea, cu mijloacele dansului. La reîntâlnirile cu aceste poveşti, două realizatoare, coregrafa Corina Dumitrescu şi scenografa Bogdana Pascal, şi-au reunit în mai multe rânduri capacităţile creative pe această scenă, pentru a da o nouă haină basmelor Jack şi vrejul de fasole, apoi Alice în Ţara Minunilor şi, în fine, Fetiţa cu chibrituri, după Hans Christian Andersen. De fiecare dată, am apreciat că farmecul imaginii scenice a avut numai de câştigat din colaborarea celor două artiste, fiecare la fel de inspirată în domeniul său creativ.
Referitor la ultimul spectacol pe care l-am văzut, Fetiţa cu chibrituri, acest tandem coregrafico-scenografic a scos la iveală o creaţie împlinită în sine, aşa cum au conceput-o cele două creatoare, dar în cu totul alt spirit decât cel al poveştii lui Andersen, căci tristeţea încărcată de o delicată spiritualitate care pluteşte peste această poveste s-a spulberat. Bogdana Pascal a ţinut chiar să justifice în program această opţiune, prin grija de a nu spune copiilor poveşti care i-ar putea întrista, iar regizoarea şi coregrafa Corina Dumitrescu arată şi ea că nu dorea să pună în scenă un spectacol care să copleşească prin tragismul lui. Opţiuni erau mai multe – să aleagă o altă poveste sau să creeze integral povestea pe care au pus-o în scenă, alegând pentru ea şi un titlu potrivit, fără să apeleze doar în titlu la cunoscuta poveste a lui Andersen. S-a păstrat personajul titular şi încă vreo două, doar evocate în basm, dar s-au introdus multe altele – Măturătoarea, Omul de afaceri, Băiatul cu ziare, Lustragiul, trei Spiriduşi ai soarelui, Libelula, Buburuza, Furnica, Fluturele cap de mort – şi s-a dat cu totul alt ton desfăşurării piesei, unul dinamic, cât şi un alt final, optimist, poveştii.
A rezultat un spectacol bine închegat coregrafic, inspirat atât în legătura de paşi cât şi în fantezia liniilor de mişcare de factură neoclasico-modernă şi sugestiv susţinut de costumele create pentru fiecare personaj în parte. Spectacolul vizual a fost adecvat susţinut şi sonor de colajul muzical făcut de Antonel Oprescu din muzică de film de Yann Tiersen, René Aubry, Jocelyn Pook, Rachel Portman, Sir Anthony Hopkins (da, actorul) şi Andy Carthy, cât şi de proiecţiile video de pe fundal, realizate de Robert Voiculescu. În după-amiaza în care am văzut eu spectacolul, toţi interpreţii au răspuns întru totul adecvat solicitărilor coregrafei, aşa cum de altfel se întâmplă de fiecare dată, la fiecare întâlnire cu Compania de Balet a Operei Comice Pentru Copii, care a reuşit să îşi formeze o trupă bine sudată, cu numeroşi interpreţi talentaţi, cum ar fi Eliisa Nenonen (Fetiţa), Diana Năstase (Bunica/Spiritul Soarelui), Emily Hulme (Măturătoarea/Libelula), Alexandru Ducan (Omul de afaceri), Adam Davies (Băiatul cu ziare), Giovanne Frota (Lustragiul/Buburuza), Elena Chiriţă (Mama/Furnica), Mihai Pricope (Tatăl), Andrei Ardeleanu (Copilul), Delia Luca (Fluturele cap de mort/Asistenta) şi Ştefan Tănase (Gâsca).
Am văzut deci un spectacol plin de fantezie, bine conceput şi bine interpretat, dar fără legătură cu subtilul amestec de delicateţe şi fantezie al basmului lui Hans Christian Andersen, în care tristeţea, transpusă în plan spiritual, transcende realitatea crudă. Probabil, o atare stare de spirit nu mai poate fi gestionată de omul contemporan.
Reîntâlnire cu dansul la opera comică pentru copii
