Efectul de avangardă

Matematicianul poet Victor Pambuccian (profesor de geometrie la Arizona State University) are o experiență îndelungată în promovarea poeziei românești în SUA și spațiul anglo-saxon. Dintre contribuțiile sale de până acum, mai importantă și mai cunoscută a fost aceea din revista „International Poetry Review” (toamna, 2011), unde a editat Special Issue: Contemporary Voices From Romania. Selecția – prefațată și motivată convingător – reunea texte (prezentate bilingv) semnate de 16 poeți postbelici (cu tot cu V.P., autoinclus în final), autori de expresie română, germană și maghiară, transpuși în limba engleză. Astfel, cititorul de peste ocean avea la îndemână un tablou succint / esențial, chiar dacă subiectiv (ca orice antologie), al poeziei românești din a doua jumătate a secolului XX, cu un evident accent multicultural.

La o distanță de șapte ani, iată, Victor Pambuccian revine, de astă dată cu un volum autonom și consistent (297 pagini), intitulat Something is still present and isn’t, of what’s gone. A bilingual anthology of avant-garde and avant-garde inspired Rumanian poetry / Ceva este încă prezent și nu este, din ceea ce a dispărut. O antologie bilingvă de avangardă și poezie românească inspirată de avangardă (Edit. Aracne, Veneția, 2018; proiect finanțat parțial de National Endowment for the Arts). Sunt reuniți aici următorii 17 poeți (în ordinea sumarului, după anul nașterii): Tristan Tzara, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Geo Bogza, M. Blecher, Gherasim Luca, Gellu Naum, Geo Dumitrescu, Paul Celan, Ion Caraion, Nora Iuga, Nichita Stănescu, George Almosnino, Constantin Abăluță, Vintilă Ivănceanu, Daniel Turcea, Mariana Marin. Cartea beneficiază de „Introducerea editorului (Scuza unui geometru)”, în limba engleză, de un „Preambul” (româno-englez) semnat de Mădălina Lascu și de o suită de „scurte biografii ale poeților”, în limba engleză, la final.

O comparație între cele două antologii se impune de la sine. Trebuie observat mai întâi că șapte autori (cei marcați în înșiruirea de mai sus) figurează în ambele versiuni, sugerând un fel de „coloană vertebrală / ax dur” al poeziei românești moderne care rezonează – prin multiple afinități – cu poezia universală modernă. Fără intenția de a introduce deosebiri valorice, aș spune că numele adăugate în antologia din 2011 (Cezar Ivănescu, Mircea Cărtărescu, Sandor Kanyadi, Andras Ferenc Kovacs, Elisabeth Axmann, Anemone Latzina, Richard Wagner, Rolf Bossert) au avut rolul de a susține diversitatea tendințelor din tabloul general al poeziei noastre moderne, inclusiv multiculturalitatea și multilingvismul (chiar într-un context socio-politic dificil), cum își propusese antologatorul; iar numele adăugate în 2018 servesc la susținerea temei asumate acum – avangarda și efectele ei.

Deși nu e de omis precizarea pe care o face Victor Pambuccian, valabilă pentru ambele situații (citez din „scuza” geometrului): „Alegerea poeților și a poeziilor e una extrem de subiectivă, principalul criteriu fiind oferit de răspunsul la impresia pe care poezia o exercită asupra mea în momentul lecturii. Rezonează cu mine, mă redescopăr într-o parte din ea? Trăiește astăzi ca unitate de sine stătătoare, în afara timpului și locului ei, în afara teoriilor literare, a semnificației naționale și altele asemenea? Pot să locuiesc poezia pentru a o traduce în limba engleză?” Astfel se îngemănează gustul, experiența și scopul în acțiunea antologatorului.

Așadar, primul lucru clar care trebuie spus despre cartea lui Victor Pambuccian este acela că nu avem de a face cu o antologie descriptivă sau ilustrativă a poeziei / literaturii noastre de avangardă, cum s-a întâmplat în unele cazuri anterioare, lucru necesar și justificat după decenii întregi de interzicere, camuflare sau marginalizare a fenomenului (exp. antologiile realizate de Sașa Pană – 1969, Marin Mincu – 1983, Nicolae Bârna – 2003). De aceea, sumarul ei nici nu urmărește să sugereze o anumită amploare a mișcării – pe orizontală – prin multiplicarea numărului de autori incluși, ci dorește să contureze caracteristicile esențiale, contribuțiile originale și valoarea strict artistică prin doar câțiva autori – pe verticală.

în acest sens, antologia lui Victor Pambuccian se asociază mai curând cu încercările de a revendica și promova avangardismul românesc în spațiul francofon (exp. Petre Răileanu – Le Rameau d’or. L’Avant-garde roumaine, 1995; sau Ion Pop – La Réhabilitation du rêve. Une anthologie de l’Avant-garde roumaine, 2006). Și traducerile sale în limba engleză – e momentul s-o recunosc – au calitatea să trezească interesul și să convingă cititorul de peste Ocean.

Apoi, alăturând scriitorilor din „avangarda istorică” (angajați explicit și manifest în ea) nume de însoțitori și de afini ulteriori, Victor Pambuccian ne spune, în fapt, că literatura română a fost și este sincronă cu tendințele universale (chiar dacă nu totdeauna în proporția dorită sau „normală”). Deși, în detaliu, vom (re)descoperi condițiile dramatice în care au creat: autori exilați (B. Fundoianu, T. Tzara, Il. Voronca, I. Caraion, V. Ivănceanu), autori exterminați (din nou B. Fundoianu), autori sinucigași (P. Celan, Il. Voronca), autori arestați (G. Bogza și I. Caraion), autori interziși (G. Naum și N. Iuga), autori evadați în altă limbă (din nou P. Celan, dar și Fundoianu, Tzara, Voronca), autori uitați (G. Dumitrescu, G. Almosnino), autori dispăruți prematur (M. Blecher, D. Turcea, M. Marin). Ei bine, toți aceștia (împreună cu N. Stănescu și C. Abăluță), avangardiști și beneficiari ai experienței avangardiste, au reușit să coaguleze o variantă a „corpus-ului tare” al poeziei românești moderne. (O altă variantă, bineînțeles, îi putea avea în vedere și pe cei „patru mari interbelici”, de pildă, însă nu ar mai fi fost avangarda punctul de sprijin al „liniei de miră”.)

Știu că o astfel de afirmație tranșantă ar putea să deranjeze (mai ales datorită selecției extrem de restrictive), dar sunt adevăruri care, până la urmă, se cer scrise / rostite cu orice risc! Și totodată explicate / argumentate: 1. o selecție (cea din 2018) nu exclude altă selecție (cea din 2011), mai ales dacă au același antologator care, însă, a optat pentru două tipuri de viziune în două momente diferite; 2. interesul pentru avangardă, manifest astăzi în toată lumea, deschide și pentru poezia românească un orizont de receptare mai larg; 3. în același timp există în antologia lui Victor Pambuccian și câteva „noduri” semnificative / întregitoare, adesea uitate sau ignorate (cum ar fi „mișcarea onirică” din deceniul șapte al secolului trecut, reprezentată de N. Iuga, G. Almosnino, V. Ivănceanu și D. Turcea).

De asemenea, nu e de omis faptul că toate textele selectate au fost scrise inițial în limba română, indiferent de evoluția ulterioară a autorilor (mă refer la unii dintre cei exilați). Detaliu interesant, dacă-l corelăm cu observația că 7 dintre cei 17 autori au o origine „alogenă”. Iată o temă (implicită) provocatoare și, deopotrivă, productivă dacă o raportăm la aserțiunile unor comentatori contemporani cu „avangarda istorică”, precum G. Călinescu („O operă literară se valorifică prin examen critic. Oricare ar fi naționalitatea autorului, o operă de geniu rămâne o operă de geniu…” etc. – v. „Specificul național”, la sfârșitul Istoriei…, 1941). Iată lucruri de recitit și de rediscutat astăzi, fără presiunea prejudecăților și / sau a „crizelor” (political correctness e un concept care trebuie înțeles, înainte de a-l respinge sau de a-l aplica orbește!).

Una peste alta, antologia lui Victor Pambuccian – tocmai pentru că e subiectivă, tocmai pentru că pune probleme, tocmai pentru că poate fi „incomodă” pentru unii, tocmai pentru că pare „restrictivă” ș.a.m.d. – cred că este o reușită, demnă de toată atenția.