Un document: antologia aniversară a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor

Se știe că noi, românii, nu prea avem bunul obicei de a arhiva. Chiar primii noștri cărturari (Grigore Ureche, Miron Costin) se plângeau de absența surselor documentare și de haosul informațional care rezulta de aici. Nici mai aproape de zilele noastre, mă tem că nu am stat mai bine cu consemnarea istoriei: să ne gândim numai cât de puțin a lipsit ca de la încoronarea Regelui Ferdinand la Alba Iulia, în 1922, să nu avem nici o fotografie…

Există, însă, în cultura română de azi oameni și instituții (nu multe, din păcate!) avertizate asupra necesității reconstituirii cât mai exacte a întâmplărilor cărora le suntem martori. Unul dintre aceștia este criticul Irina Petraș, iar una dintre aceste instituții este Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, a cărei președintă este. Un raft de volume – culegeri, antologii –, realizate în ultimul deceniu și jumătate, documentează deja activitățile desfășurate la filială, proiectele și programele acesteia, dar și istoria vieții literare clujene și ardelene, din cele mai vechi timpuri.

Cea mai recentă antologie îngrijită de Irina Petraș și apărută sub egida Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România este consacrată chiar evenimentului inițial, al înființării acesteia, în anul 1949. Momentul este, firește, unul aniversar: în urmă cu șapte decenii, după transformarea Societății Scriitorilor Români în Uniunea Scriitorilor, în mai multe localități din țară au fost deschise filiale ale acesteia. Nu toate au rezistat până astăzi (de pildă, cea anunțată la Oradea nu a luat, se pare, niciodată ființă), au apărut între timp altele, în alte centre culturale, dar Filiala Cluj continuă să fie una dintre cele mai puternice și mai active. Dacă nu chiar cea mai puternică, atât prin consistența vieții literare pe care o generează, cât și prin calitatea scriitorilor-membri, între care se numără nu puține nume reprezentative ale literaturii contemporane.

O antologie care să documenteze, cât mai fidel cu putință, anii de început ai Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, ca și evoluțiile ei ulterioare, până în momentul de față, se impunea. Și, întrucât existența filialei în sine a fost strâns legată, în primii ani, de existența unei prime publicații literare românești în Cluj – „Almanahul literar”, înființată în 1949 și devenită „Steaua” în 1954 –, antologia redactată de Irina Petraș a pus laolaltă cele două instituții, într-o primă schiță de istorie en miettes a vieții literare instituționale în capitala Transilvaniei, din primii ani de după război și până acum. Cu un accent firesc pe deceniile de început, întrucât perioada contemporană a fost deja documentată în alte câteva culegeri tematice, aparținând aceleiași Irina Petraș sau regretatului Petru Poantă.

Așadar, sub același titlu, 70, o reconstituire a primilor ani din viața a două instituții fundamentale ale Clujului și ale literaturii române postbelice: Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, respectiv, revista „Almanahul literar/ Steaua”. O reconstituire cu atât mai necesară, cu cât 1) perioada comunistă încă nu este abordată decât sporadic cu scalpelul arheologului, fiind preferată țâfna pamfletară, 2) Uniunea Scriitorilor, ca întreg, și revistele literare se află, de mai mulți ani, sub un asediu tenace și sălbatic, menit să ducă la distrugerea lor, și 3) în pofida acestui asediu, Filiala Cluj și revista „Steaua” continuă demn istoria strălucită a celor șapte decenii scurse de la întemeierea lor.

Antologia este alcătuită din trei capitole: Amintiri, evocări (împărțite în trei secțiuni, corespunzând filialei, revistei și vieții literare transilvănene, în sens mai larg), Cronologie (în care figurează momentele importante din istoria celor două instituții) și Addenda (care dublează textul narativ cu documente ale activității filialei și revistei). Simpla parcurgere a numelor care concură la realizarea ei este elocventă pentru nivelul ridicat al literaturii române la Cluj: alături de Irina Petraș, care semnează și o utilă „În loc de prefață”, îi întâlnim pe Ion Vlad, Aurel Rău, Ion Brad, Adrian Popescu, Petru Poantă, Horia Bădescu, Mircea Tomuș, Mircea Popa, Virgil Mihaiu, Constantin Cubleșan și mulți alții. Nume importante ale literaturii române contemporane, din mai multe generații de creație, gravitând în jurul „polilor” reprezentați de filială și de revistă, sub „cupola” spirituală înaltă (cum inspirat spune editoarea în introducere) a Universității „Babeș-Bolyai”.

Este de remarcat, însă, pe lângă calitatea intrinsecă a semnăturilor, și relevanța lor pentru subiectul antologiei. Ion Brad, cu care începe secvența evocatoare aferentă filialei, a fost întâiul ei secretar, iar Aurel Rău, cu care se deschide secvența consacrată „Almanahului literar”, este însuși Mr. „Steaua”, cel mai statornic și mai longeviv component al primei redacții a publicației. Toți cei chemați să depună mărturie au fost participanți direcți la întemeierea și consolidarea unei vieți literare românești instituționalizate la Cluj-Napoca, unii dintre ei desfășurând, în timp, și cercetări aplicate, menite să reconstituie momente din această istorie.

Sunt, astfel, recuperate ambele dimensiuni ale vieții literare: cea „înaltă”, a evenimentelor, și cea „minoră”, la petite histoire, care o completează și, câteodată, chiar o explică pe prima. Un exemplu la îndemână sunt reconstituirile poetului Ion Brad, de curând plecat dintre noi, participant direct la ambele întemeieri. Dacă, în privința filialei, aportul său documentar constă în reconstituirea circumstanțelor mandatului său de secretar, în materie de revistă, memoria sa alege un pretext hazliu: un inedit „jurnal de redacție”, ținut de Geo Dumitrescu, co-fondator (trimis de la București) al „Almanahului literar”, al cărui colaborator asiduu fusese Ion Brad. În pseudo-jurnalul respectiv, din care poetul reproduce – în cartea sa Aicea, printre ardeleni (2007), de unde a fost preluat textul – mai multe fragmente din cursul anului 1951, Geo Dumitrescu a transcris, cu umorul caracteristic, scene și convorbiri din redacție. Sunt scene de viață literară incipientă la Cluj, acolo unde în perioada interbelică doar Universitatea ținuse loc, pentru români, și de revistă, și de filială… O viață literară apăsată de coșmarul stalinist, în care niște tineri scriitori (cu toții, atinși de „virusul” realismului socialist) își începeau carierele, într-un Cluj în care elementul cultural românesc de-abia își revenea după anii grei de ocupație horthystă, 1940-1944… Istoria nu e totdeauna comodă, dar se cere reconstituită nepartizan.

Dimpotrivă, amintirile și evocările unor Miron Scorobete, Virgil Stanciu, Adrian Popescu, Constantin Cubleșan sau Virgil Mihaiu atestă rapiditatea cu care, și la Cluj-Napoca, literatura a reacționat la schimbările favorabile din câmpul politic. „Micul dezgheț” dejisto-ceaușist, anunțat prin câteva semne timide (unele, chiar de sorginte clujeană, cum a fost poezia de la „Steaua”, din perioada 1956-1960), a constituit momentul unei regăsiri a tradiției și, totodată, al unei largi deschideri către contemporaneitate. Clujul literar românesc și-a găsit identitatea și s-a afirmat drept un centru literar și publicistic de primă mărime și de certă anvergură europeană. Aș adăuga – pentru că este și el prezent în antologie, printr-un text cuprinzător semnat de Cseke Péter – și Clujul literar maghiar: o prezență masivă, în primii ani ai filialei, cu o activitate publicistică remarcabilă, care dă și astăzi profil cosmopolit și sobrietate central-europeană urbei de pe Someș.

Și reverberațiile transilvane ale filialei clujene, consemnate de Olimpiu Nușfelean, Andrei Moldovan, Gheorghe Pârja, George Vulturescu, Daniel Săuca, sunt demne de atenție, pentru că sensul activității Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, ca și al revistei „Steaua”, a fost cel al continuității. O continuitate care presupune, după cum arată Elena Abrudan, pe lângă o extensie teritorială, și o diversificare a modalităților mediatice prin care viața literară clujeană se deschide, nu doar regional, ci național și european.

Ar fi bine ca și alte filiale ale Uniunii noastre să realizeze asemenea antologii. Aș adăuga și că nu ar strica să o ia drept model pe aceasta, a Irinei Petraș, care are meritul de fi pus între paranteze orice urmă de orgoliu local și de a fi făcut o muncă, științifică și publicistică, în același timp, de mare utilitate într-o cultură care încă duce lipsa arhivelor, cum este a noastră.