Tocmai am putut să vedem, publicate în National Geographic, dar și pe diverse site-uri foarte populare, fotografii cu peisaje din România care arată miraculos, te lasă mut de uimire și de încântare. Privindu-le, iei hotărârea, dacă ești străin, să mergi negreșit să descoperi pe viu aceste ținuturi. Însă faptul că țara e minunată ne era deja cunoscut. E minunată prin înzestrarea ei naturală, prin ce ne-a dat Dumnezeu. Dar cum stau lucrurile când vorbim despre intervenția noastră, a locuitorilor săi, despre capacitatea noastră de a amenaja și a îngriji aceste locuri fabuloase? S-a schimbat ceva în ultimii ani? Și cum s-a schimbat, în rău sau în bine? Una din regiunile cele mai căutate, mai ales acum, vara, este, în chip firesc, țărmul Mării Negre. Și aici ce găsim? Televiziunile ne-arată stațiunea Eforie Sud, cu străzi și plaje neîngrijite, unde domnesc netulburate bălăriile și gunoaiele; ne-arată stațiunea Costinești, unde hotelurile și spațiile de recreere și de spectacole (odinioară poate nu falnice, dar, sigur, plăcute și decente, funcționale!) se degradează fatal, iar pe ulițele respingătoare turiștii abia se strecoară printre sutele și sutele de câini vagabonzi; în fine, ne-arată o altă stațiune, Olimp, cândva un reper al eleganței pentru turismul nostru, acum lăsată de izbeliște, spațiu părăsit, unde ruina, ca o molimă, cuprinde totul, iar oficialitățile locale responsabile nu sunt capabile să asigure nici măcar iluminatul public pe promenada renumită cândva, din zona vilelor de protocol dintre Neptun și Olimp. Peste tot, lipsă de inspirație în construcții și amenajări, delăsare tristă, scăpătare, sărăcire, părăginire, urâțire. N-am fost în stare să păstrăm nici ce aveam, baza hotelieră considerabilă din vremea hulitului regim comunist. De fapt, în anii 1990, s-a semnat condamnarea la moarte lentă a turismului de pe litoralul nostru, atunci când privatizările s-au făcut atât de prostește, după deviza Nu ne vindem țara, dăm totul celor din gașca noastră, din anturajul nostru. A fost un lanț lung de decizii nesăbuite care a tot continuat de atunci și până astăzi. Când, nimic surprinzător, suportăm consecințele dezolante ale acestor pași repetat greșiți.