Cunoscut îndeosebi ca sculptor, dar foarte sugestiv și ca arhitect, desenator, litograf, scriitor, Ivan Meštrović (1883-1962), cel mai mare artist croat modern, a studiat la Academia de Arte din Viena, fiind influențat de curentul Sezession, care, în anii formării sale, tulbura academismul școlilor central-europene printr-un nou tip de sensibilitate. Artistul a expus, în 1905, alături de artiști ai Secesiunii vieneze, iar studiilor clasice după nume mari ale Renașterii italiene (de exemplu, după Michelangelo), avea să li se adauge, încă din anii tinereții, o sincronizare deplină cu limbajul simbolismului și cu estetica Art Nouveau a Secesiunii. A fost, de exemplu, foarte influențat de Rodin, care, la rândul lui, l-a admirat nespus pe Meštrović și care avea să declare – deși nu era deloc modest – că Meštrović e un artist mai mare decât el. Deși obstacolele care i-au apărut în cale nu au fost tocmai ușoare, Meštrović a obținut încă din timpul vieții toată recunoașterea cuvenită: a fost primul artist în viață cu o expoziție la Metropolitan Museum of Art din New York (1947), a predat la două universități americane, a fost adesea premiat și a primit cetățenia americană în 1954.
Deși are note artistice cel mai adesea inconfundabile, i s-au recunoscut influențe extrem de diverse, între care nu lipsesc goticul, impresionismul, expresionismul, arta primitivă. A realizat sculptură monumentală (de personalități istorice sau statuară mitică și alegorică) pentru orașe precum Belgrad, Novi Sad, Bratislava, București, Chicago, Washington ș.a. În perioada interbelică, românii i-au comandat statuile ecvestre ale regilor Carol I și Ferdinand (care nu s-au păstrat) și pe cea a lui Ion I. C. Brătianu din București, singura care a supraviețuit regimului comunist din România. Traversând perioada cea mai urâtă a Europei moderne, marcată de cele două războaie mondiale, Ivan Meštrović a avut scurte perioade de refugiu prin diferite țări europene, iar în final, în ciuda faptului ca a nutrit un vis al nașterii Iugoslaviei pe care avea să-l vadă realizat, a refuzat invitația de a rămâne într-un stat comunist și a emigrat în 1948 în Statele Unite. Predând artă la două catedre americane și dobândind notorietate, a lăsat și multe lucrări proprii pe pământ american. După moarte însă, și-a lăsat întreaga moștenire artistică fostei Iugoslavii, astfel că, în prezent, în Croația – unde este și mormântul artistului – există mai multe muzee Ivan Meštrović (cele mai importante fiind la Zagreb și Split), iar lucrări de-ale sale se mai află în continuare în biserici, în instituții civile și ecleziale și în colecții particulare din țara de origine.
Deosebit de prolific, artistul a onorat comenzi pe teme atât de variate (simboluri ale națiunii, artă religioasă, corporalitate și erotism etc.), încât oferă un material extrem de bogat pentru expoziții care îi sunt dedicate aproape continuu. În urmă cu aproximativ un an, Barbara Vujanović, una din curatoarele unei expoziții deschise în prezent în orașul croat Pula, a scris o carte despre moștenirea lui Meštrović în artă și arhitectură, pe care a completat-o în chip firesc în ultimii câțiva ani cu expoziții constante pe temele cercetate. Cealaltă curatoare, Zorana Jurić Šabić, a mai realizat și ea în trecut expoziții Meštrović, între care pe cea intitulată Decoding Meštrović (Split, 2015), care a fost dedicată modului în care artistul și-a transpus ideile umaniste într-un opus arhitectural având în centru proiectul mausoleului său familial neterminat.
Expoziția deschisă în prezent în Pula ocupă trei spații distincte, dar cea de la Galeria „Sacred Hearts“ – pe care o prezentăm – cuprinde importante lucrări cu tematică exclusiv sacră. Exponate din muzee, galerii și gliptoteci din Zagreb și Split, din rețeaua Muzeelor Ivan Meštrović, dar și dintre cele expuse în biserici sau deținute de alte instituții publice sau de moștenitori și, nu în ultimul rând, lucrări sau studii în ipsos mai puțin expuse din depozite, au fost aduse laolaltă pentru aceste evenimente cofinanțate cu fonduri europene, ca parte a unui proiect de dezvoltare regională.
Expoziția din galeria cu nume simbolic conține lucrări, adesea capodopere, din perioada 1913-1953: sculptură în lemn, bronz, marmură și ipsos, dar și câteva picturi, desene și litografii. Curatoarele scriu că artistul a recurs în chip predilect la arta religioasă în perioada celor două războaie mondiale, când a transpus în figurile sacre (Fecioare, capete de Hristos, Plângeri, Pietà, figurile evangheliștilor etc.), expresii universale ale suferinței umane. Statuia în bronz Iov (Roma, 1946) este considerată chiar un ecou al suferinței artistului, în urma întemnițării ca urmare a pozițiilor sale anti-fasciste.
Expoziția și-a ales ca repere iconice (pentru afiș și catalog) o sculptură înfățișându-l pe Ioan Botezătorul, realizată la New York, în 1953, pentru baptisteriul Catedralei Înălțării din Split și un Moise în bronz (Londra, 1915). Ambele reprezintă doar una din multele ipostaze în care i-a imaginat de-a lungul vieții Meštrović atât pe sfântul creștin, cât și pe profetul ebraic. Acest Sfânt Ioan este expus de obicei într-un cadru arhitectural de Antichitate târzie (Palatul lui Dioclețian din Split) și, foarte atent la ambianța în care urmau să-i fie amplasate lucrările, Meštrović l-a redat într-un limbaj vizual expresionist păstrând totuși memoria formelor gotice și medievale timpurii. Celălalt personaj, un Moise încruntat, este redat într-un contrapposto dramatic, profețind agresiv către mulțimea imaginară și împungând cu un deget tabla Legii. Sculptura, de dimensiuni nu foarte mari, are o axialitate atent studiată, astfel încât, din unghiuri diferite, schimbă aproape complet profilul și sugestivitatea lucrării.
Multe lucrări, îndeosebi sculpturi, se disting prin chipuri angulare, prelungi, însoțite uneori de gesturi sau postùri exhibate, iar esențializarea de tip modernist a multor figuri feminine păstrează deseori o discretă senzualitate, artistul excelând și în tematică explicit erotică. Lucrările din această expoziție au fost considerate și expresii ale dorului său după soție și copii în anii în care a fost silit să stea departe de ei și exprimă adesea forme intimiste de artă sacră (Femeie transpusă în rugăciune, New York, 1925), sau în care Meštrović își proiectează convingerile privind rolul femeii ca învățătoare a credinței pentru copii (Femeie învățându-și copilul să se roage, idem). La începutul secolului și în perioada interbelică, Meštrović a dezvoltat chiar programe iconografice întregi pentru anumite biserici, continuând să rămână modern chiar și în imitație. Expoziția prezintă și câteva studii de îngeri muzicanți, executați în cărbune de artist în stil Art Deco pentru una din aceste biserici. Alte desene dintre cele expuse, toate cu problematică religioasă, au fost realizate cu febrilitate de artist în 1941, în timpul detenției la Zagreb, când s-a temut că-și va pierde viața. Experiența acestei detenții avea să lăse urme de neșters inclusiv în arta sa.
În tradiția câtorva mari artiști italieni, Meštrović a dorit să își proiecteze singur mormântul, astfel că a lăsat mai multe studii care dezvoltă ideile lui pentru decorarea mausoleului familial. Deși decorația cupolei sau a turlei în edificii bisericești trebuie să conțină o simbolistică celestă, Meštrović dorea să își transpună autoportretul pe bolta acestui mausoleu, care a rămas nefinalizat până la moartea artistului. În cele patru colțuri pe care se descarcă bolta, a plănuit să îi zugrăvească pe fondatorii marilor religii ale lumii, dar pentru că și arta era, în opinia sa, de inspirație divină, s-a văzut și pe sine tot ca pe un profet, de unde dorința de a rămâne proiectat astfel pe bolta propriului mausoleu din Otavice, satul natal. Era, de altfel, interesat de conexiunile între marile religii ale lumii și a exprimat în scrierile lui idei nedogmatice, iar expoziția prezintă studiile în cărbune, de mari dimensiuni, pe care le-a realizat cu acest gând pentru figurile lui Moise, Confucius și Mahomed.