Mărturisesc, în ciuda faptului că ascult muzică, aș spune, cu anume înțelegere de profesionist, de mai bine de șase decenii, Simfonia a 3-a, datorată regretatului maestru Tiberiu Olah, lucrare semnificativ intitulată Dacă treci râul Selenei, și-a dezvăluit adevăratele dimensiuni ale capodoperei pentru mine abia acum, cu prilejul recentei ediții SIMN a Festivalului Săptmâna Internațională a Muzicii Noi.
Lucrarea marchează o etapă specială, de originală orientare în creația autorului; genul însuși nu este unul poematic; simfonismul drept principiu este regândit și repoziționat. Este rezultatul unei gândiri filosofic-poetice de muzicală expresie, inspirată de versul eminescian. Dorul transcendenței este evident.
„Dacă treci râul Selenei se face pare că sara
Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține.
E-o sară frumoasă adormită deși este ziuă.
Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre;
Adormitor se ridică din oștile florilor mândre;“
…rostește poetul. Iar inspirația poetic-suprarealistă este preluată de compozitor și devine funcțională de la nivelul sintaxei muzicale și până la dimensiunea impresionantă a întregului; de la nivelul structurilor mici, cele ale temeliei, strucuri ce urmăresc aspecte tono-modale, chiar pentatonice ce frizează o expansiune polistilistică rămasă la nivelul structurilor de bază, și de aici la aspectul macro ce definește genul însuși, pe care autorul îl numește – impropriu după părerea mea – simfonie. Mai mult decât atât, Olah face o apropiere potrivită dintre structura nou creată și dimensiunea tonală a inserțiilor beethoveniene. Arpegiile figurate ce provin din celebrul opus pianistic Sonata lunii. Iar trimiterile nu sunt aici decât sugestii ce condiționează sfera poetică a lucrării. Tensiunile care susțin arcadele edificiului se petrec la nivel ideatic muzical-poetic, aspect care aduce metamorfozarea structurilor, mișcarea suprafețelor sonore. Conștiința tragicului există în sine în afara contorsionărilor de orice fel. Este meritul indiscutabil al dirijorului Camil Marinescu, al muzicienilor Filarmonicii bucureștene, de a fi reluat pentru noi, cu bună înțelegere, acest magistral opus.
Importantă pe parcursul întregii ediții a Festivalului SIMN, prezența tuturor forțelor ansamblurilor simfonice bucureștene, aș spune de la mic la mare. De o manieră semnificativă, șansa deschiderii a fost oferită Orchestrei Concerto, corului Ricercare, conduse de dirijorul Bogdan Vodă, de maestrul de cor Florian Costea. Au putut fi audiate creații semnate de George Balint, de Nicolae Brânduș. De asemenea în primă audiție, o ediție revizuită, a Simfoniei a 2-a de Valentin Gheorghiu, lucrare scrisă cu mai bine de o jumătate de secol în urmă. Este un opus major în creația artistului; tematismul clar se organizează viguros în baza unor structuri tradiționale ingenios interpretate de autor în spiritul unui neoclasicism de respirație proaspătă. Indiscutabil, lucrarea împlinește imaginea unui muzician de totală extensie în domeniul artei sale. Pilduitor rămâne felul în care tinerii muzicieni ai ansamblului stabilesc cu acest prilej o firească apropiere față de personalitatea unuia dintre marii muzicieni ai secolului trecut, ai acestor ani, în egală măsură față de fenomenele actuale ale creației.
Indiscutabil, evoluția Orchestrei de Cameră Radio, a oferit un veritabil spectacol de sunet și mișcare – o voi numi – scenică, deși „mișcarea“ a cunoscut o largă extensie și în sala de concert, în rândurile publicului. Trebuie recunoscut, există o nișă specială a publicului acestor concerte, acestui Festival, public care – iată! – savurează noutatea în sine în virtutea unei curiozități intelectuale firești. Iar Sezonul actual România-Franța a constituit un bun prilej de a cunoaște în fapt sonor creația unuia dintre cei mai cunoscuți dar și mai controversați, mai captivanți creatori francezi actuali, anume Bernard Cavana. Un artist greu de catalogat, un autodidact declarat care uimește, care știe a stimula reacția publicului pentru a reacționa la rândul său față de aceasta. Geek Bagatelles – pentru orchestră și un nelimitat ansamblu de smartphones animate din public – îl reprezintă pe deplin! Amintiri din Simfonia a IX-a de Beethoven sunt introduse drept provocări într-un flux sonor demolator, care ar putea trezi nostalgii doar celor care – adaug eu – nu obișnuiesc să frecventeze prea des sala de concert. Spre bucuria celor care îl cunosc și-l apreciază, Studiul de concert datorat lui Vlad Maistorovici l-a readus în prim plan pe minunatul muzician, violistul Marius Ungureanu, în postura de vajnic animator al unui Icarus Torso. Trebuie apreciată cu specială aplecare, strădania dirijorului Marijn Simons, muzician eficient, inspirat coordonator al ansamblului.
Menționam anterior, actuala ediție SIMN a reunit toate ansamblurile simfonice bucureștene de semnificativă participare în spațiul public al Capitalei, de la orchestrele simfonice ale Filarmonicii, ale Radiodifuziunii, la Orchestra Universității de Muzică, ansamblu constituit în baza unui atent act educațional, ansamblu pe care, iată, de câteva ediții îl regăsim drept participant activ în desfășurarea momentelor Festivalului. Dirijorul Gheorghe Costin, spre exemplu, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, aduce garanția adevărului artistic privind definirea lucrărilor programului. Două au fost marile momente ale serii; mă refer la cunoscutul Concert pentru violoncel și orchestră de Călin Ioachimescu, o valorificare creativă, captivantă a complexului rezonanței naturale a sunetului, pe parcursul unui opus de aleasă profunzime ideatică; impresionantă s-a dovedit a fi fost participarea solistică, cu două instrumente diferit acordate, a violoncelistului Mircea Marian; mă refer de asemenea la cele Trei poeme pentru voce și orchestră de Cristian Alexandru Petrescu, pe versuri de Lucian Blaga, momente susținute cu participarea vocală solistică a autorului însuși; lucrări ce fructifică cu special interes resursele melopeei subtil cromatizate și condiționate de o viziune poetică autentic ancorată în problematica versului.
Desigur nu am putut participa la toate, la numeroasele momente festivaliere. Dar pot considera, observând programele de concert, că densitatea evenimentelor de semnificație a fost cu totul importantă. Ansamblurile acreditate în promovarea creației ultimelor decenii au putut fi urmărite în buna vecinătate a ansamblurilor de curând intrate în viața de concert. Mă refer la minunatul ansamblu instrumental Archaeus, la recenta comemorare a regretatului nostru coleg, compozitorul Liviu Dănceanu, la renumitul ansamblu Trio Contraste din Timișoara, la Ansamblul Profil de geometrie variabilă, ansamblu condus de dirijorul Tiberiu Soare – întregul program al acestuia a fost dedicat tinerilor compozitori francezi. Mă gândesc la Cvartetul de coarde Gaudeamus din Brașov, am în vedere tânărul ansamblu Sonomania condus de compozitoarea Diana Rotaru, ansamblul Clarino condus de clarinetistul și dirijorul Emil Vișenescu, ansamblul Devotio Moderna, condus de compozitoarea Carmen Maria Cârneci, ansamblul Atem din Timișoara, formație condusă de compozitorul Gabriel Mălăncioiu, am în vedere insolitul ansamblu Wahnsinn. Personalități componistice cunoscute, personalități componistice aflate în afirmare, au stârnit în egală măsură atenția unui public în parte numeros, în parte atent, curios, recunoscător.
Îi am în vedere pe compozitorul Octavian Nemescu cu a sa Duanegdia pentru ansamblu instrumental și bandă magnetică, lucrare ce face parte dintr-un extins ciclu, construcție intelectual artistică grandioasă a maturității târzii. Mă gândesc la profesionalismul înalt manifest în cazul tânărului – pe atunci, cu șase decenii în urmă – Cornel Țăranu, la compozitorii Doina Rotaru, Vlad Ulpiu, Eugen Wendel, cei care sondează zone în parte poetic onirice de o rară frumusețe, momente dedicate în bună parte flautistului Ion Bogdan Ștefănescu, la celebrul trombonist Barrie Webb, cu totul spectaculos pe parcursul Concertului pe care i l-a dedicat compozitoarea Maia Ciobanu, la impresionanta frescă vocal simfonică Răscruce de timp, cantată pentru cor și orchestra pe care compozitorul Adrian Iorgulescu a dedicat-o marilor aniversări istorice ale anului… Un simpozion de muzicologie condus de prof.dr.Valentina Sandu Dediu, lansări de cărți și de discuri au completat imaginea consistentă în sine a actualei ediții a SIMN. La următoare ediție se lucrează de pe acum și sper ca nume importante ale componisticii noastre, compozitorii Lucian Mețianu, Horațiu Rădulescu, Costin Cazaban, Costin Miereanu, își vor găsi loc în programele ediției anului 2020!