Umilința splendoarea
Mă devoră neantul
Mă las în voluptatea lui
Cu ochii închiși
În adînc
Mă absoarbe fără împotrivire
Plutesc la fereastra deschisă
Proba materială se poate vedea
Pe înălțimile solitare
În cîmpul vederii mele
Încape nemărginitul obraz
Trufia se descărnează
Orbirea se lichefiază
Umilința
Splendoarea
Ziduri de apă
Să stai
Între ziduri de apă
Să-ți cadă pe cap
Atingerea îngerului slavei
Să afli un loc
În bastionul răcoros
În cortul tăcerii
Să găsești în interiorul
Peretelui lichid al întrupării
Comoara translucidă
Scoica
Sufletul tău va străbate
Necunoscute căi
Abia-ntrupate
Carnivor
Despre nemurire
În cădere mă voi înălța
Lujer din trupul cast al puiului de fiară
Colții ascunși sub gingiile roze
Petale ale florii de lotus
Cap încoronat
Retras neantului
Blana aspră
Încă rănește pielea
În mîngîiere
Pe buzele rănite urmele candorii
În pierderea de Lume
Ne vom recunoaște
În cercuri concentrice constrîngătoare
Renaște într-o rază
Dincolo de corp
Căzut brațul bolnav
Înflorit trandafirul roșu
Adăpost al răscumpărării
După devoratoare fapte bune
Umbra trupului amurg
În pielea de fecioară
Amurg roșu
Înfășurat în trup de căprior
În cuprindere
În genunea adîncită
În cercuri concentrice
Constrîngătoare
În arc
Roșu neantul transparență
Eterul cel mai pur floarea
Păr electrizat
Răpit de unde sonore
Sunetul
În gura fără somn
Stalactite acoperite
Toarce lumina caierul
Pe arcul frunții
Lungi brațe multiplicate
Lacrimi
Pătrund întunericul
În raze
Miroase a ploaie pielea
Luminată cît
Degetul lui Dumnezeu
Pe marginea visului
Lumina
Pe degete lungi
De întuneric
Bolta limita conturul
Hotar de-a lungul
Alăturat genunii
În timp ce
Pe marginea visului
Clipind pe umilința salvatoare
Asupra mea florile Cerului
Asupra mea cu spini
Chiciura Raiului pe pleoape
Mă pierd de Neant
Înfloresc negurile
Pînă în măduva Pămîntului
În lentoare se desprinde
Atomica scoarță
Explozia Cerului alb
Cazemată de aripi
Un tunel șerpuitor în Cerul înfrunzit
Pleoapa Pămîntului
Clipind pe umilința salvatoare
Rubin înfațetat pe inimă
Albastrul verde cît pentru
Nestematele coroanei
Roșu atriu rănit
Rubin înfațetat pe inimă
Palma aceasta e a mîinii
De dăruit
Cealaltă liberă culege
Lunare văi și sublunare dealuri
Pe care ai plutit cîndva
Înger cu aripi ce-ți acoperă ochii
Căzînd din Cerul îngăduitor
Cînd brațe fără aripi
Te cuprind
Salvîndu-ți
Pămîntene întrupări
Solzi peste scut
Pe nervurile frunzei
Brațe cu zbor rezolut
Într-o secundă a saltului
Nu plutește mai mult
Talpa piciorului în aer
Aerul apăsînd o pedală de apă
În care te cufunzi cu totul
Cald rece fierbinte
Cu acest trup întrupat din candoare
Cu solzi peste scut
De care nimeni nu trece
În întuneric
Iluzii de viață în moarte
Împăciuitoare ca norii amiezii
Trecători în penumbră
Înger decăzut din stare
Lumină cîtă umbra
De sub aripi
În lacul nuferilor negri
Lumina o tulpină albă
Prelungă salce despletită
Stea călătoare prinde locul
În care vînt în ramuri negre
Pe marginea pustiului de apă
Un gol enorm deasupra ce absoarbe
Razele șerpuind pe țărm abia urzit
Cum fruntea-n cearcănul de lună
Cît craterul adînc
Și drept plutind cu două aripi drepte
Pe lîngă trup serafic
Dinspre mare
În raze spre incendiul pur
Îngerul meu cel decăzut din stare