Liviu Ioan Stoiciu nu se dezminte. În revista Expres cultural (nr. 5) el exprimă opinii despre actualitatea literară. Și o face așa cum ne-a obișnuit: cu franchețe, incomod, ferindu-se să flateze ipocrit, oricât de mult l-ar costa această atitudine a sa. Iată-l, de pildă, cum pledează pentru poezia generației sale, pornind de la cartea despre neomodernism a lui Ion Pop: „Sunt uimit acum să văd că Ion Pop face o listă atât de lungă cu poeți șaptezeciști «importanți» în cartea sa multipremiată despre neomodernism (extrăgând cu o bunăvoință nu tocmai critică versuri din cărțile șaptezeciste care nu mai spun nimănui nimic azi, demult fiind îngropate de autorii lor; de dragul teoriei neomodernismului, Ion Pop a inventat o pleiadă de poeți cu cărți ale unor ipostaze poetice de epocă, însă fără valoare estetică; firește, măgulirea poeților uitați are valoare sentimentală, motiv să fie lăudată fără măsură cartea sa; ar trebui comparată lista poeților din această carte despre neomodernism a lui Ion Pop cu lista poeților șaptezeciști cuprinsă în «Istoria critică…» a lui Nicolae Manolescu, să se revină cu picioarele pe pământ; sigur, Ion Pop e în primul rând poet de valoare, extrem de tolerant critic azi cu poeții; personal, aș judeca la fel critic). Ce vreau să spun e că în anii 70, forțând evaluările criticii literare (care bătea pasul pe loc), fie și prin aparenta diminuare a gradului de lirism, poeții ce aveau să se denumească optzeciști au dat un nou sens conștiinței de sine a poeziei, scoțând poezia în stradă, liberă, naturală, convinși că «poezia este chiar o funcție vitală»…“ Din același text al lui Liviu Ioan Stoiciu am reținut și pasajul despre relația dintre critica literară și poeții de azi, cu un accent special pe cele mai noi generații de autori lirici: „În condițiile în care criticii au susținut «poeții care dau tonul» până în anul 2000 (nu numai până la Revoluție), mă întreb de ce poeții de după anul 2000 există «aiurea și nicăieri» în cercul lor strâmt (în spectru underground, eventual), de parcă nici n-ar exista. De ce le-a întors critica literară de poezie de valoare de la noi spatele? Unde sunt poeții «tineri»? Personal, după ce am blocat pe Facebook toată «fauna» care m-a atacat pe nedrept din 17 ianuarie 2019 începând, am descoperit că au dispărut cu totul din atenție. Această «faună» (anti-Uniunea Scriitorilor, fără sens) n-are reviste literare în care să fie atotprezentă (doar Observator cultural o mai scoate din anonimat, prin câteva nume de poeți și critici) și cărțile pe care le publică sunt egale cu zero, nefiind promovate critic. Aud că pe ei (cei din această faună) nu-i interesează «critica estetică», nici nu cred în ierarhii literare. Au un caracter aleatoriu? Cum de nu observă că fără evaluarea (sau omologarea) critică, ei nu există?“ Liviu Ioan Stoiciu pășește neabătut pe drumul literar pe care însingurat și l-a croit.