Întremător cu totul, tinerii muzicieni preiau inițiative, preiau poziții dintre cele mai importante atât pe scenele din țară dar și din afara granițelor. Pianiste precum Dana Cocârlie și Luiza Borac, violoniști precum Anna Țifu, Alexandru Tomescu, Luminitza Petre, Remus Azoiței, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru, Vlad Stănculeasa, violonceșiști precum Andrei Ioniță, mai recent Ștefan Cazacu… sunt actualmente capetete de afiș în repertoriul genului concertant, în cel cameral. Mulți știu a-și păstra prospețimea spirituală chiar și atunci când parcurg etapele semnificative ale maturității.
E sigur, acum, la aproape șapte decenii de la plecarea dintre noi a compozitorului, o primă audiție enesciană destinată pianului stârnește un firesc interes. E greu de imaginat că autorul însuși și-a neglijat lucrarea. Poate a considerat-o ca fiind mai puțin reprezentativă pentru sine, pentru opera sa. Pe de altă parte, zelul cercetătorilor, al muzicologilor dar și curiozitatea publicului nu pot fi oprite. Sunt preluate de maeștrii performeri. Astfel, dată fiind strădania, acribia cercetării manuscriselor enesciene, compozitorul Cornel Țăranu a descoperit, a cercetat, a transcris din manuscrise o primă parte dintr-un Concert pentru pian și orchestră, lucrare ce aparține unei perioade adolescentine, din ultimii ani ai studiilor de la Conservatorul de la Viena. Este o mare formă de sonată pe parcursul căreia se regăsesc ecouri ale sensibilității muzicale brahmsiene, anume reminiscențe îndepărtate ale pianisticii lui Robert Schumann. Luiza Borac și-a luat responsabilitatea de a ne-o fi prezentat în primă audiție bucureșteană.
Dar măsura deplină a personalității sale, o regăsim pe parcursul Concertului în la minor de Robert Schumann; consistența timbrală a sunetului pianistic dobândește aici un caracter sculptural ce conferă unitate acestui mare opus romantic; iar pianistica spectaculoasă – mă refer în mod special la finalul lucrării – se integrează firesc fluxului simfonic de natură romantică, beneficiind de promptitudinea solicitantă a dirijorului bulgar Rossen Gergov la conducerea Orchestrei Naționale Radio.
Indiscutabil, problema controlului timbral, voința de sunet, reprezintă principalele caracteristici ale profesionalismului pianistic. A dovedit-o o dată în plus, pe parcursul recitalului său din Studioul de Concerte Radio, pianista Dana Ciocârlie, personalitate acreditată în zona operei pianistice schumaniene. A imprimat în variantă CD întreaga operă a autorului. Cele două Novelete op. 21. dar mai ales realizarea acelei cu totul originale pagini enesciene, Carillion Nocturne, dovedește stăpânirea unui veritabil complex timbral sonor de o excepțională sugestie.
Tot în Studioul de Concerte din str. Berthelot, recitalul cameral susținut de violoncelistul Andrei Ioniță în compania pianistei Naoko Sonoda, a făcut parte dintr-un turneu de concerte pe care cei doi il susțin în multe dintre marile capitale ale vieții muzicale internaționale. La noi, proiectul este susținut de Radio România Muzical și de Rotary Club Pipera. Logica comunicării captivante ce anima o sensibilitate profundă, am regăsit-o clar împlinită în structura fugii finale din ultima Sonată beethoveniană în re major. Resorturile colaborării dintre cei doi muzicieni au fost impresionante, inclusiv pe parcursul acelui special opus datorat lui Cesar Franck, marea Sonată în la major, aici în versiune pentru violoncel și pian. Este dificil de observat dacă în viziunea celor doi muzicieni, coerența construcției este concepută a fortifica natura drămuit exaltată a expresiei romantice sau dacă, privită altfel, aceasta din urmă pare a argumenta eșafodajul savant elaborat al acestui fabulos opus. În mod cert, juriul Concursului Internațional „Ceaikovski“ s-a orientat pertinent acordându-i lui Andrei Ioniță, în urmă cu patru ani, distincția supremă. Dispune de un instrument prețios, dar sunetul poartă marca identității sale artistice.
Violoniștii Anna Țifu și Alexandru Tomescu sunti ambii laureați ai distincției supreme a Concursului Internațional „George Enescu“. Evoluțiile lor ulterioare au conturat traiecte distincte. Natura virtuoză a acestora dispune de resorturi interioare diferite. Atitudinea artistică pasionată pe care o dezvoltă cântul Annei Țifu se regăsește în zone stilistice diferite cum este, spre exemplu, celebra Ciaccona în sol minor de Tomaso Antonio Vitali și, pe de altă parte, în Suita Carmen de Pablo Sarasate. Frumusețea tonului, natura pasionată, atent orientată a expresiei, depășesc în acest caz – le-aș numi aici – „prejudecățile“ noastre stilistice. A evoluat în contextual concertului oferit la Atheneul Român de formația Camerata Regală condusă de violonistul Radu Chișu. Este formația camerală care a dobândit, de la un an la celalat, o coerență funcțională, concretizată de această dată într-o lucrare de natură neoclasică cum este Suita Sfântul Paul, pentru corzi, datorată englezului Gustav Holst.
De această dată în compania Orchestrei de Cameră Radio, a dirijorului Ciprian Marinescu, violonistul Alexandru Tomescu a reluat un opus ce marchează existența profesională a oricărui muzician violonist, anume Concertul în sol major de Mozart; proba culturii stilistice a fost trecută cu succes! Dar momentul de excelență al evoluției sale l-a constituit prezentarea, la cererea insistentă a publicului, a Sonatei a 2-a pentru vioară solo, de Eugen Ysaye. Violonistica romantică de inspirație neobarocă a fost stăpânită cu entuziasmul muzicianului virtuoz ce deține atât cheile sucesului cât și resorturile profesionale ale acestuia. În plus, pe parcursul Requiem-ului mozartian este de menționat buna colaborare stabilită între dirijorul invitat și Corul Academic Radio condus de maestrul de cor Ciprian Țuțu; am reținut două dintre vocile cvartetului solistic vocal, cea a mezzo-sopranei Maria Miron și aceea a tenorului George Ionuț Vârban.
Natură artistică comunicativă, violoncelistul Ștefan Cazacu abordează marele repertoriu de concert în temeiul a două argumente importante cum sunt generozitatea muzicală a adresării și formația profesională solidă, constituită pe parcursul a numeroși ani de studiu, în bună parte sub oblăduirea tatălui său, minunatul om de muzică, de acțiune, Marin Cazacu. Treptat dar sigur, Ștefan preia datele artistic-profesionale de la părintele său; o dovedește realizarea marelui opus solistic, anume Concertul în si minor de Antonin Dvorak; este un moment de bună semnificație profesională, concert susținut de Orchestra Română de Tineret, sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. Este muzicianul care se dovedește a fi în egală măsură un excelent pedagog al acestei reprezentative formații. La Athenul Român, zilele trecute, cu totul recent la Belgrad, la Sofia, pe parcursul unui impresionant turneu balcanic, tinerii muzicieni au prezentat unul dintre marile opus-uri simfonice ale primei jumătăți a secolului trecut, anume Simfonia a 5-a, în re minor, de Dmitri Șostakovici. Adevărații profesioniști cunosc acest aspect: a cânta în ansamblu este o îndeletnicire deloc lesnicioasă; a-ți controla cântul în relația cu grupul instrumental din care faci parte, în relația cu întregul ansamblu, cu indicațiile dirijorale, dovedește dobândirea unei abile priceperi, o justă coordonare a expresiei. O dată în plus, Orchestra Română de Tineret se dovedește a fi, la noi, o prețioasă pepinieră a muzicienilor de ansamblu.