Destule dintre romanele și piesele de teatru românești poartă numele personajului principal, uneori însoțit de alte cuvinte care explicitează și pregătesc întrucâtva cititorul. Rolul titlului e să atragă. Apoi, după ce un roman sau doar personajul său, își dobândește nemurirea, numele devine și mai atractiv și eventual este preluat de alți autori pentru a se împărtăși la rândul lor din gloria de-acum cucerită.
Pe urmele unor exemple ilustre precum Julius Caesar, Othello, Robinson Crusoe, Anna Karenina sau Lolita, și autorii români au căutat să își impună personajele sau să adopte figuri celebre drept personaje titulare. Un exemplu ilustru îl marchează monosilabicul Ion, de Liviu Rebreanu, găsit neatractiv de producătorii de film care îl reintitulează: Blestemul pământului, blestemul iubirii (după titlurile părților romanului, la Rebreanu: Glasul pământului, Glasul iubirii).
Acesta e cazul titlului omonim perfect personajului. Ion fusese precedat de Anna (de D. Zamfirescu, mai misterios decât posibila Ana) dar și de Mara lui Slavici. Au urmat Adela, Ioana, Lina, Voica, Mioara, Francisca și exotica Maitreyi, mai misterioasă decât Gerda lui Constantin Stan sau Cora lui Virgil Duda, devenită – mult ulterior – denumire de hipermarket. Se vede că numele feminine sunt considerate mai atractive. Și chiar sunt, atunci când beneficiază de o alegere bună. O autoare contemporană s-a supărat rău când i-am spus că titlul ei, Frusina, este o tâmpenie. A obiectat că e vorba de o fată simplă de la țară. Cu atât mai mult! Un titlu din acesta, echivalent cu moartea pasiunii, e anihilant pe o piață și așa subțire.
Uneori, numele e însoțit de alt cuvânt, adesea personajul apare la genitiv, accentul căzând pe celălalt termen: Enigma Otiliei, Jocurile Daniei, Hanul Ancuței. Mai adesea, titlul redă prenumele personajului, dar nu se exclud patronimele, chiar la plural: Moromeții, Cordovanii, Frații Jderi sau, în varianta cu genitiv, Plecarea/ Întoarcerea Vlașinilor, Neamul Șoimăreștilor. Cazuri speciale le constituie Budulea taichii al lui Slavici și Jiquidi al lui N. Breban.
Mai rar numele personajului apare cu prenume cu tot, în titluri care imită presa de senzație, în scop evident comercial: Cazul Eugeniței Costea, Ce-a văzut Ilie Pânișoară. La fel este Viața lui Kostas Venetis, de Octavian Soviany. Ni se vestește din titlu că Venetis acela e cineva, nu fitecine, dacă viața lui merită o biografie. Haia Sanis trimite doar la etnia eroinei ca și Ibrahim al lui Emil Gârleanu, Uruma lui Zaharia Stancu. În schimb Matei Iliescu e un nume care sugerează pierderea în anonimat, încă mai accentuată pentru Mitică Popescu, adică invers decât bizarul Mitrea Cocor.
Deseori, numele e completat sau înlocuit de o poreclă ca la Niculăiță Minciună, Peneș Curcanul, infanterist ce a schimbat porecla în renume, Lizoanca (de Doina Ruști, care a scris și Zogru), Neghiniță, Călin Nebunul, Matei Brunul (de L. D. Teodorovici), Harap-Alb, Moș Teacă sau Nenea Naie al lui N. D. Cocea, autor și al indimenticabilului titlu Pentr-un petec de negreață. Și Bietul Ioanide e tot o poreclă – târzie – a personajului, lipită fără scăpare de patronimul său. La Sfântul Mitică Blajinu, de Aurel Baranga, porecla (Sfântul) e tautologică în raport numele personajului, numai prenumele caragialesc trimite la farsă. Un diminutiv poate anticipa o comedie dacă e asociat cu sloganuri electorale, ca în Jos Tudorache! Sus Tudorache! de Mircea Ștefănescu.
Numele poate fi întregit și cu profesiunea autorului: Popa Tanda, Pescarul Amin, Doctorul Poenaru (de Paul Georgescu), Maiorul Boțan (de G. Brăescu), Dan, căpitan de plai. Domnu Trandafir sau Domnul Vucea, ultimii fiind învățători și primind automat reverența meritată, invers decât D-l Goe. Doamna Chiajna chiar domnește. La Domnișoara Nastasia și Coana Chirița accentul cade pe calitatea personajului. Zahei orbul e efectiv nevăzător. Puși Dinulescu i-a inventat ironic pe Robert Calul și pe Linda Belinda.
În cazul unui pușcăriaș, numele e înlocuit, firesc, cu un număr. Completat cu un adjectiv potrivit, afișul devine foarte atractiv ca la Celebrul 702 de Al. Mirodan în rolul căruia a strălucit tânărul de-atunci Radu Beligan.
Există opere literare la care numele personajului este folosit într-o propoziție titulară. Uneori el este chiar îndemnat spre anumitre acțiuni: Fii cuminte, Cristofor! – comedie de Aurel Baranga sau Să nu uiți, Darie! – antologie de texte de Zaharia Stancu sau și mai abitir: Suge-o, Ramona! de Andrei Ciobanu și continuarea ei, Suge-o, Andrei! Personajul poate fi subiectul unei propoziții, uneori ciudate: Duios Anastasia trecea.
Se întâmplă ca mai multe personaje să compună titlul, formând diade destinate uitării sau nemuririi literare: Păcală și Tândală, Idolul și Ion Anapoda, Ninigra și Aligru (doi pui de tigri dintr-o povestire de Nina Cassian), Da Bada și Nu Banu (de Gica Iuteș), Tivisoc și Tivismoc (fiii nenăscuți încă ai lui Păcală, într-o povestire de C. S. Nicolăescu-Plopșor), Eu și Robert Calul, Tanța și Costel. Contrar aparențelor, Velerim și Veler Doamne, roman al lui Victor Ion Popa nu se referă la două personaje ci la versul unui colind.
Două personaje titulare nu trebuie să fie neapărat umane pentru a se asocia pe o copertă. Mecanicul se aplică peste viu, ca în Pâlnia și Stamate. În aceeași categorie ar intra Sonată pentru acordeon și Eva, de Eugen Șerbănescu.
Se poate ca personajele să formeze chiar un trio, precum cunoscuții Take, Ianke și Cadâr de V. I. Popa sau mai puțin cunoscuții Dana, Dan și Roboțel, eroii un ciclu de povestiri de Teodor Măinescu. Autorul se amestecă și el uneori între personajele titlului: Eu, Luca și chinezul de Felicia Mihali.
Dacă personajele sunt prea multe, numai unul are dreptul la nume ca în Pigulete plus cinci fete (piesă buevardieră de Constantin Bratu, 1961, în rolul lui Mitică Pigulete debutând Marin Moraru) sau Oaie și ai săi de Eugen Barbu.
Personajele conturate de autori au ponderea lor, dar mai ofertante sunt cele istorice, care au prestigiu din start asupra cititorilor și spectatorilor. Foarte frecventat este Shakespeare, mai ales în teatru. El poate fi venerat: Pasărea Shakespeare de D. R. Popescu, luat peste picior: Vărul Shakespeare de Marin Sorescu sau pus în duet cu un personaj al autorului: Călătoarea și Shakespeare de Lucia Verona. Dar poate să fie exclus din piesă: Nimic despre Shakespeare de Radu F. Alexandru. Pieselor istorice li se potrivesc nume pe măsură: Vlaicu Vodă, Despot Vodă, Răzvan și Vidra, Io Mircea Voievod (de Dan Tărchilă), Domnița Ruxandra (de A. de Hertz) Ion Vodă cel Viteaz, de Dumitru Matcovschi, Învierea lui Ștefan cel Mare de N. Iorga, dintre figurile trecutului. Dar și Ioana d’Arc de Mihai Drumeș, Danton de Camil Petrescu, Robespierre și regele de George Astaloș. G. Călinescu îl inventează însă pe Ludovic al XIX-lea, un contemporan poreclit doar astfel.
Unii autori nu ezită să își intituleze opera cu numele unui personaj celebru punându-l eventual într-un alt context, inedit, paradoxal sau polemic. Don Juan, după ce a trecut de la Tirso di Molina la Molière și la Mozart i-a inspirat și pe autorii români: Don Juan moare ca toți ceilalți (Teodor Mazilu) a fost urmat de Don Juan și ceilalți de Lucia Verona și a fost feminizat de Anca Visdei: Dona Juana. Mircea M. Ionescu l-a feminizat și pe Don Quijote în piesa Dona Quijota joacă samba. Marin Sorescu și-a intitulat un volum de versuri Tinerețea lui Don Quijote. Cosyache Olăreanu s-a oprit la Sancho Panza al II-lea. Alți autori au cochetat cu Doamna Bovary (Doamna Bovary sunt ceilalți), cu personaje dantești (Paolo și Francesca și al treisprezecelea apostol de D. R. Popescu) sau chiar cu personaje mai puțin prestigioase: Un alt colonel Chabert (de Ștefan Bănulescu). Din personaje clasice sau mitologice, scriitorii români aleg uneori un detaliu ca în Părul Berenicei de Radu Petrescu sau o acțiune a lor precum Răpirea lui Ganymede de M. H. Simionescu. Se întâmplă ca numele mitologic să fie o denumire codificată: Operațiunea Hercule (de Ovidiu Zotta). Chiar personaje literare contemporane ajung să fie invocate fie și polemic: Rivalii lui Harry Potter de Iuliu Rațiu.
E limpede că personajele literaturii au veșnicia de partea lor și pot urca fără teamă și pe copertele volumelor.