Un original volum de istorie literaturizată sărbătorește în felul lui cei 30 de ani scurși de la Revoluția din decembrie: aparține lui Adrian Niculescu și a apărut de curând la Editura IRRD’89 sub un titlu intrigant (1848 – 1889: de la Primul la Noul ’48). Înțelegem încă de la primele pagini că, privită de autor, revoluția ce a dus la căderea lui Ceaușescu personifică reeditarea revoluției pașoptiste de la mijlocul secolului al XIX-lea; cât privește decalajul de un secol și jumătate ce separă evenimentele, el nu pare să-l deranjeze pe istoric. E drept că România n-a fost niciodată o țară bogată în revoluții: între cea pașoptistă și cea din 1989 înregistrăm doar câteva revolte țărănești spontane, provocate de revendicări punctuale, mișcări ce au culminat cu tulburările din 1907.
Profesor universitar de istorie, Adrian Niculescu a fost mulți ani ziarist, corespondent al diverselor publicații și al postului de radio Europa Liberă. Cele două calități îmbinate și-au spus cuvântul în structura și în redactarea cărții, iar rezultatul se dovedește surprinzător. Astfel, se descrie la început revoluția de la 1848 din Țările Române, pornind de la 1840 și mergând până la consecințele ei directe; forma expunerii este o cronologie rezumativă, de la 1840 și până la 1853. Se urmăresc evenimentele revoluționare din aproape toate țările europene, mai ales din cele având legătură directă cu România (Franța, Austria, Ungaria, Cehia, Polonia). Sistemul de prezentare se păstrează și în partea a doua, în analiza Revoluției din decembrie 1989; numai că aici o primă secțiune urmărește evoluția lumii comuniste între 1953 și căderea Uniunii Sovietice, în timp ce a doua secțiune se ocupă doar de țara noastră, într-un fel de istorie paralelă.
Aparent, revedem fapte nu doar cunoscute, ci și comentate până acum în zeci de variante. Asta doar aparent; pentru că maniera autorului de a povesti telegrafic, într-un puzzle uriaș, mișcarea de la 1848 din Europa și apoi căderea comunismului transformă cele două istorii în filme documentare emoționante, care se urmăresc cu maxim interes, chiar dacă știm dinainte care a fost desfășurarea evenimentelor și finalul lor. Trecerea de la istoria strict documentală la literatură se produce pe nesimțite – și tocmai în acest pasaj lin de la document la semi-ficțiune stă originalitatea contribuției lui Adrian Niculescu.
Vechea formulă a lui Eugen Negrici numită „expresivitate involuntară” ar trebui, în cazul de față, ușor amendată: avem a face cu mai mult decât o simplă expresivitate (vezi zecile de pagini aflate în stadiul de pre-literatură) și mai ales cu una deloc involuntară. Efectele specifice unei proze de ficțiune pe care se bazează întreaga construcție par a fi fost atent calculate.
Discursul istoric consacrat pașoptismului și căderii comunismului, unde cronologia e urmărită aproape zi cu zi, ia forma unei avalanșe de evenimente imposibil de stăvilit. Pașoptismul european ne era bine cunoscut, dar surprinderea lui în sincronie exactă are de ce să ne impresioneze; evenimente, personalități, accidente istorice ori coincidențe ies neașteptat la lumină. Nici specialiștii în pașoptism nu știau, probabil, că echipa revoluționarilor români, condusă de Bălcescu și venită de la Paris în luna mai 1848 pentru a declanșa revoluția din țara noastră, a călătorit în același tren cu prințul Czartoryski, eroul revoluției poloneze de la 1830, care acum revenea în patrie pentru a participa din nou la ridicarea Poloniei (p.54). Sau că, potrivit opiniei lui Michelet, formulată câțiva ani mai târziu, înființarea la București de către Guvernul provizoriu a Comisiei mixte pentru împroprietărire, formată din țărani și boieri, a reprezentat „actul cel mai important pe care ni l-a lăsat întregul an 1848 la nivelul continentului nostru” (p.69).
Scuturând praful de pe documentele anului 1848, autorul recitește evenimentele din urmă cu un secol și jumătate și mai ales documentele esențiale ale pașoptismului muntenesc, în frunte cu Proclamația de la Islaz, considerată de Adrian Niculescu act fondator al statului român modern și primă schiță de Constituție românească democrată.
Dacă istoricul comandă prima parte a cărții, cea despre pașoptismul clasic (p.9-118), a doua parte datorează aproape totul ziaristului. Acesta a avut privilegiul să urmărească din lumea liberă, zi cu zi, evenimentele care s-au precipitat în Europa, începând cu apariția Solidarității poloneze, continuând cu venirea lui Gorbaciov la putere și până la desființarea oficială a Uniunii Sovietice.
Cea mai literară secțiune a acestui volum va fi, prin urmare, secțiunea consacrată ultimilor ani de comunism în Estul Europei: cunoscutele evenimente știute pe dinafară capătă ritm de roman istoric minimalist, încărcat de emoție mai mult prin ceea ce sugerează decât prin ceea ce spune.
E adevărat că cititorul cărții lui Adrian Niculescu ar fi preferat să lipsească din ea anumite inserturi lirice, precum și unele comentarii din off ale evenimentelor: textul ar fi câștigat în sobrietate și chiar în încărcătură ficțională. N-are importanță: imaginată cu patos și compusă cu patos, această monografie propune o anumită formulă și o susține până la capăt. C’est à prendre ou à laisser.