În luna ianuarie a acestui an, cu ocazia unei mobilități Erasmus la Universitatea „La Frontera“, din Republica Chile, am intrat în contact cu literatura celei mai importante scriitoare chiliene a momentului, Isabel Allende, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, care s-a sinucis în ziua loviturii de stat a generalului Augusto Pinochet (11 septembrie 1973).
Născută la 2 august 1942, la Lima, în Peru, Isabel Allende își petrece copilăria în Chile, apoi se refugiază în Venezuela, în urma loviturii de stat din Chile, unde rămâne 15 ani. În 1982 publică primul ei roman, Casa spiritelor, care are
„un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional“, fiind ulterior ecranizat.Iată cum este prezentată scriitoarea, în seria de autor apărută la Editura Humanitas: „Isabel Allende: 23 de cărți publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 70 de milioane de exemplare vândute; 15 doctorate onorifice; 60 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes, realizate după romanele sale.“
În limba română i s-au tipărit, până în prezent, 19 volume, în colecția Humanitas Fiction, unele titluri reeditându-se de mai multe ori: Casa spiritelor (1982), Despre dragoste și umbră (1984), Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989), Planul infinit (1991), Paula (1994), Afrodita (1997), Fiica norocului (1999), Portret în sepia (2000), Țara mea inventată (2003), Zorro (2005), Inés a sufletului meu (2006), Suma zilelor (2007), Insula sub mare (2009), Caietul Mayei (2011), Dragoste (2012), Jocul Ripper (2014), Amantul japonez (2015), Dincolo de iarnă (2018).
În 1994, statul francez i-a acordat titlul Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters, iar în 2014, președintele american Barac Obama i-a înmânat Presidential Medal of Freedom.
Mulțumim Doamnei Isabel Allende pentru interviul acordat, despre care i-am spus că va fi publicat în România literară, cel mai important săptămânal de cultură și literatură din România.
Interviul a fost realizat în limba spaniolă. (I. R.)
Ilie Rad: Stimată Doamnă Isabel Allende, aș vrea să vă înteb, mai întâi, cum vă explicați succesul imediat al primului Dvs. roman, Casa spiritelor (1982), roman care a fost ecranizat și lansat în 1993, într-o producție germano-olandezo-portugheză, cu o distribuție și ea de excepție: Meryl Streep, Antonio Banderas, Glenn Close și alții?
Isabel Allende: Romanul a apărut în cel mai bun moment. Boom-ul literaturii latino-americane a dus la interesul întregii lumi pentru America Latină și scriitorii săi. Oamenii își mai aminteau încă de lovitura militară din Chile (11 septembrie 1973) și de figura istorică a lui Salvador Allende. Probabil faptul că veneam din Chile și că mă chema Allende a trezit curiozitatea criticilor și cititorilor.
Fără îndoială, totuși, dacă, după 37 de ani, romanul încă mai este publicat și analizat, înseamnă că are și el ceva merite!
I.R.: Știu că aveți doi agenți literari, Carmen Balcells și Gloria Gutiérrez, cărora le mulțumiți adesea pentru ajutorul acordat. Fiindcă instituția agentului literar nu există încă în România, aș vrea să vă întreb în ce constă ea? Ce face un agent literar pentru Dvs.?
I.A.: Într-adevăr, agenții mei literari sunt Agenția Balcells, din Barcelona, și Writer’s House din New York. Prima vinde manuscrisele mele în toate limbile, mai puțin engleză, cea de-a doua – în Statele Unite, Anglia și Australia. Agenția se ocupă de ofertarea și negocierea cărților cu editurile, concepe contractele, încasează veniturile, îndeplinind și alte atribuții în sprijinul autorului, pe care acesta nu le-ar putea realiza singur. Industria cărții s-a complicat mult la nivel internațional.
I.R.: Și o întrebare suplimentară. Se amestecă agentul literar în conținutul romanului, al cărții în general, în sensul că vă impune un capitol sau fragmente insolite, senzaționale, care să asigure vandabilitatea cărții?
I.A.: Agentul, ca și editorul, are dreptul la opinie, poate da sfaturi și poate lucra textul împreună cu autorul, dacă acesta este de acord, dar nu este obligatoriu. În cazul meu, niciodată un am fost forțată să fac modificări.
I.R.: Cum sunt primite cărțile Dvs. în Chile? Cum a fost receptată Țara mea inventată (Mi país inventado), unde arătați destul de tranșant calitățile și defectele chilienilor, curajul, de pildă, dar și cruzimea armatei chiliene?
I.A.: Cărțile mele sunt foarte bine primite de cititorii chilieni, doar criticii literari nu m-au apreciat întotdeauna favorabil. Noi, chilienii, suntem extrem de autocritici, astfel încât romanul Țara mea inventată a fost un real succes și în Chile1.
I.R.: Am aflat, din romanul Paula, că mama Dvs. a fost în România, la Institutul de Geriatrie al renumitei Dr. Ana Aslan. Cum se explică celelalte referințe la România (București, Transilvania, Dracula)?
I.A.: Aspectele la care vă referiți au un caracter general. Din păcate, încă un cunosc România, dar, atunci când îmi scriu cărțile, mă documentez foarte serios. În ceea ce o privește pe Dr. Ana Aslan, mama a fost într-adevăr tratată în clinica acesteia, timp de o lună.
I.R.: Cu ocazia vizitei noastre în Chile, am fost la casele memoriale ale lui Pablo Neruda, din Isla Negra, Chascona, La Sebastiana, din Temuco. Credeți că Pablo Neruda este apreciat astăzi, în Chile și în lume, la justa sa valoare?
I.A.: Nu am nicio îndoială că Pablo Neruda este foarte apreciat ca poet. În Chile, există critici din partea mișcărilor feministe, dat fiind faptul că, în memoriile sale, menționează că ar fi violat două femei2. E rău dacă acest lucru s-a întâmplat, dar trebuie judecat totul din perspectivă istorică, iar opera ar trebui apreciată separat de biografia autorului.
I.R.: Știu că ați acordat, de-a lungul anilor, numeroase interviuri. V-ați gândit să reuniți toate aceste interviuri într-o carte, care ar explicita foarte bine crezul Dvs. literar? În literatura română, marii scriitori își reunesc frecvent interviurile în volume.
I.A.: Sincer, nu m-am gândit la această idee. Pe cine ar putea interesa ce simt sau gândesc eu despre literatură? Cred că mai important e produsul final: povestea pe care o spun3.
I.R.: Comportamentul brutal al armatei chiliene, în lovitura de stat din 1973, este foarte greu de înțeles. Trupele de Securitate, din România, s-au purtat la fel cu propriii concetățeni. Cum vă explicați această ură și cruzime a unor oameni împotriva semenilor lor? Prin spălarea creierului, ca urmare a propagandei și manipulării?
I.A.: Noi, ființele umane, suntem capabili de violențe și cruzimi teribile, când avem putere deplină și impunitate. Un militar, înarmat ca să ucidă, care se supune ordinelor, pe care nu le poate contesta, încurajat de autorități și amețit de frica pe care o simte și o provoacă, e capabil de orice. Așa se întâmplă întotdeauna în războaie sau în situații precum lovitura militară din Chile. De aceea e atât de important ca puterea să fie controlată, iar fiecare persoană cu autoritate să dea seama de faptele sale. Acest pericol al puterii cu impunitate există în multe medii sociale, chiar și între un bărbat și copiii ori soția lui.
I.R.: Trăind de atâția ani în SUA, v-ați însușit limba engleză la fel de bine ca limba spaniolă, limba Dvs. maternă. Ați încercat să scrieți și în engleză? Marele nostru compatriot, Mircea Eliade, și-a scris toată opera științifică, legată de istoria religiilor, în engleză sau franceză, dar literatura doar în limba română, despre care zicea că este „limba în care visează“! Dvs. în ce limbă scrieți?
I.A.: Ficțiune pot scrie doar în spaniolă. În engleză pot scrie doar texte nonficționale, precum un eseu, un articol în presă, un discurs ori un interviu. În opinia mea, ficțiunea se naște în viscere, nu în creier, se realizează din imaginație, instinct, emoții primare, obsesii inexplicabile și, desigur, vise.
I.R.: Fiindcă ați practicat câteva decenii și jurnalismul, ce rol a avut și are jurnalismul în scrierea cărților Dvs.?
I.A.: Jurnalismul a fost un extraordinar antrenament pentru literatură. M-a învățat să folosesc eficient limbajul, să analizez în profunzime o temă, să conduc un interviu, astfel încât să obțin informația dorită, să captez atenția cititorului. Acest din urma aspect e important, fiindcă mulți autori, care nu au trecut prin experiența jurnalismului, uită de cititori și scriu doar pentru ei.
I.R.: Știu că aveți o fundație (The Isabel Allende Foundation), care se ocupă, în principal, de problema migranților. Ce se poate face cu migranții care nu acceptă normele sociale și valorile culturale ale comunității în care vor să trăiască, așa cum se întâmplă, frecvent, în Europa?
I.A.: Fundația mea lucrează în special cu femei și copii în situații de risc ridicat. Printre ei sunt mulți imigranți. Tema refugiaților și a imigranților mă atinge îndeaproape, deoarece am trăit ambele experiențe și știu cât de greu e. În mod ciudat, imigranții din prima generație, care nu se integrează în noua societate, mai devreme sau mai târziu, se confruntă cu faptul că fiii lor aparțin acestei societăți, care se integrează complet și nu mai au interes pentru locul de baștină al părinților. Asimilarea cere timp și oportunități.
I.R.: Se știe că, în Chile, puterea Bisericii Catolice este foarte mare („autoritatea zdrobitoare a Bisericii Catolice“, ziceți Dvs., în Țara mea inventată, p. 190). Pot să vă întreb care este relația Dvs. cu credința, cu Dumnezeu?
I.A.: Nu sunt o persoană religioasă și nu am încredere în nicio religie organizată. Sunt instituții create de bărbați, care asupresc femeile, impun norme absurde, bazate pe dogme, și folosesc această putere cu impunitatea de care am vorbit deja. Biserica Catolică se confruntă în aceste momente cu o criză profundă, din cauza abuzurilor sexuale ale sacerdoților cu copii, cu femei, chiar și cu călugărițe. Practica mea spirituală are legătură cu ajutorul dat celor de lângă mine, cu intenția de a duce o viață decentă, cu dragostea și respectul pentru natură, cu inima și brațele deschise.
I.R.: În cărțile Dvs. faceți multe referiri la lovitura de stat din 1973, care v-a marcat și Dvs. destinul. Cum să înțelegem faptul că, după căderea dictaturii lui Pinochet, cei care au ucis și au torturat mii de oameni nevinovați nu au dat socoteală pentru faptele lor?
I.A.: Acești asasini și torționari s-au bucurat de impunitate absolută. Când țara și-a recuperat democrația, s-a ajuns la un acord politic pentru „amnistierea“ acestor oameni, deoarece s-a crezut că aceasta era cea mai bună metodă de păstrare a păcii și de a-i calma pe soldați. Crimele au fost ascunse cu mare grijă, dar istoria e implacabilă și, după un timp, s-au aflat atrocitățile comise și cine le-a făcut. Asta nu înseamnă că au și fost pedepsiți4. Pinochet a murit liniștit în patul lui și încă mai sunt și azi persoane, în Chile, care îl apără.
I.R.: Ce scriitori credeți că v-au influențat cel mai mult în activitatea Dvs. de scriitoare?
I.A.: Toți cei din Boom-ul literaturii latino-americane și cărțile autorilor clasici din acea vreme, cum ar fi Balzac, Dikens, Hugo, London, Wilde și alții, pe care i-am citit în copilărie și tinerețe. Îmi place să citesc istorioare, să le ascult și să le povestesc.
I.R.: Știți că romanele și cărțile Dvs. se bucură de un mare succes în țara noastră, fiind apărute la una dintre cele mai importante edituri din România, Humanitas. Ați dori să veniți în țara pe care mama Dvs. a vizitat-o deja?
I.A.: Desigur, mi-ar plăcea să vizitez România! Problema mea e că nu am suficient timp să-mi împlinesc toate dorințele, fiindca vreau să scriu, să scriu, să scriu! Și pentru asta am nevoie de liniște și singurătate.
Interviu realizat,
note și comentarii de Ilie Rad
Traducerea din
limba spaniolă:
Doina Rad
________________
Note:
1 În volumul Suma zilelor, Isabel Allende arată că multe cărți ale sale apar în Chile în ediții piratate, la prețuri foarte mici, care se vând astfel foarte bine.
2 Memoriile lui Pablo Neruda au apărut, în limba română, în două ediții: Pablo Neruda, Laureat al Premiului Nobel, Mărturisesc că am trait. Memorii. Prefață: Eugen Jebeleanu. Taducere din limba spaniolă și note: Nina Ecaterina Popescu, Editura Politică, București, 1982, respectiv Pablo Neruda, Mărturisesc că am trăit. Memorii. Traducere din limba spaniolă și note de Luminița Voina-Răuț, Editura Vellant, București, 2010. În ambele ediții există pasaje susceptibile de o astfel de interpretare: p. 114, în ediția din 1982, respectiv p. 85, în ediția din 2010. Cert este că mișcarea feministă din Chile a împiedicat autoritățile chiliene de a redenumi (în 2018) Aeroportul Internațional din Santiago de Chile cu numele lui Pablo Neruda, rămânând la vechiul nume – al creatorului companiei naționale aeriene (LAN): Arturo Merino Benítez.
3 Isabel Allende are, totuși, o antologie cu 34 de interviuri, din perioada 1980-1990: John Rodden, Conversations with Isabel Allende, University of Texas Press, Austin, 1999.
4 După 40 de ani de la lovitura de stat din 1973, au fost arestați puțini dintre cei care au comis crime în timpul dictaturii lui Pinochet. Astfel, în 2019 a fost arestată secretara șefului poliției secrete din Chile, Manuel Contreras (decedat în 2015); doi militari, care au decapitat o femeie, în 1973, au fost și ei arestați; în fine, unsprezece militari au fost condamnați la pedepse între trei și 10 ani, pentru moartea unui fotoreporter și tentativă de omor în cazul unei studente, care au fost incendiați în cursul unei manifestații în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990), în timp ce dictatura chiliană a provocat moartea a peste 3.000 de persoane, iar alte 38.000 au fost torturate, potrivit estimărilor oficiale.
