Cartea anului 2000. Apoi cartea anului 2100, cartea anului 2300 și, în fine, cartea anului 3000, mai exact, cartea viitorului, constituie un subiect atât de vast și atât de lunecos, încât la fiecare întrebare și la fiecare răspuns pe care încercăm să-l articulăm imaginându-ne în forul nostru interior cum va fi cartea viitorului (a se citit a următorului secol sau, poate, de ce nu?, a următorului mileniu) ne dăm seama că subiectul, pe măsură ce înaintăm în timp, își mărește mereu sfera de cuprindere.
Deci: cum se va scrie în anul 2100? Sau în anul 3000? Care va fi conținutul și mai ales care va fi suportul ei? Deci: cum va arăta cartea subiect și ca obiect?
E absurd să credem că această carte a viitorului își va conserva în timp forma actuală. Odată cu explozia informațională, forma ei se va schimba, după cum se va schimba și modul de scriere, se va schimba, desigur, și conținutul.
În fond, la ce bun să tăiem păduri întregi sau chiar să reciclăm hârtia folosită și să poluăm mediul înconjurător, să ocupăm atâta forță de muncă, să inhalăm odată cu pagina citită și mirosul toxic al cernelurilor tipografice, când o simplă apăsare pe buton ne poate aduce în fața ochilor orice pagină, din orice operă literară, scrisă în orice limbă, pe care dorim s-o accesăm?!
Computerul va revoluționa nu numai arta îngurgitării conținutului operelor de artă, ci și mijloacele tehnice și suportul prin care acest conținut va fi disponibil pentru noi. Altfel s-a scris înainte de Gutenberg, când a apărut tiparul, și altfel după.
Gutenberg a fost un metalurgist, dar și bijutier și tipograf. El a creat în Europa prima presă tipografică cu caractere mobile din metal, a creat și uleiurile potrivite de tipar care să nu se întindă pe pagină. Precizez că atât chinezii, cât mai ales coreenii cunoșteau tipărirea cu litere mobile mult înaintea invenției lui Gutenberg, dar din cauza complexității sistemului de scriere folosit în Asia această metodă nu a cunoscut o răspândire la scară atât de mare cum s-a întâmplat în Europa epocii lui Gutenberg. De altfel, primul sistem de tipărire cu caractere mobile din lume a fost creat în timpul dinastiei Chingli (1041 – 1048) de Bi Sheng, „un om fără poziție oficială în aparatul de stat chinezesc“. Inițial, caracterele mobile ale tiparniței lui Sheng erau confecționate din porțelan, iar tiparul era fix. Bi Sheng a inventat și un tipar mobil, cu caractere de lemn, dar care nu a putut fi folosit prea mult, deoarece literele se fisurau în contact cu cernelurile agresive preparate în China. Tiparul cu caractere mobile din lemn a fost adoptat oficial în timpul dinastiei Yuan (1290 – 1333), răspândindu-se apoi și în Coreea, unde a apărut și prima carte, tipărită cu 78 de ani înaintea Bibliei lui Gutenberg. Tiparul lui Johannes Gutenberg nu diferă prea mult de tiparnițele chinezești și coreene. Dar asta deja e o altă poveste.
Am făcut acest scurt excurs în istoria tiparului pentru a vedea mai bine locul în care ne aflăm azi. Primele litere s-au născut din lut. Iar ultimele, după cum arată mersul astrelor, se vor întoarce în țărână. O parte din ele, cele mai frumoase din punct de vedere grafic, poate și literar, vor umple vitrinele unor muzee ale cărții, altele însă vor lua calea tocătorului de cărți, care va transforma cărțile în fișicuri de hârtie, apoi ele vor fi topite într-o pastă, asemănătoare cumva cu cea folosită de Bi Sheng cu secole în urmă.
Era informațională a spațiului virtual își pune amprenta nu numai pe modul nostru de scriere, dar și de gândire și trăire. În afară de aceasta, iconurile, emojiile, faviconurile și alte semne grafice care abundă pe rețele de socializare, tinzând să substituie în mare mesajul scris, ne trimit cu gândul la milenii în urmă când au apărut, în diferite colțuri ale lumii, primele scrieri, consemnate pe tăblițe de lut, pe piatră, lemn, scoarță de copac, piei sau alte suporturi materiale.
Mesajele de pe net abundă de pictograme. Pe rețele de socializare, ideile și emoțiile sunt transmise prin iconuri și emojii. Dacă această tendință va continua – și sunt semne că se va întâmpla așa –, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat scrierea alfabetică de pe net ar putea fi înlocuită de scrierea cuneiformă sau de cea hieroglifică. După cum se știe, primele scrieri au fost pictogramele, care s-au bazat pe abstractizări ale obiectelor și ființelor reale ce populau spațiul omului preistoric. La ele s-au adăugat alte semne, ideogramele, desene reprezentând concepte, idei și lucruri aflate în mișcare. Primele sisteme de scrieri descoperite au o vechime de circa 7000 de ani; ele mai sunt încă folosite și în zilele noastre ca mijloc de comunicare în anumite culturi din Africa, America Centrală, America de Sud și Oceania. Studiul lor ar putea risipi o parte din enigmele ce înconjoară ca un halou scrierile vechi și ne-ar putea aduce mai aproape calea ce duce spre următorul mileniu.
Și acum să revenim la subiect. La cartea viitorului.
Computerul a revoluționat nu numai arta ingurgitării operei de artă, ci și mijlocele de producere și, mai ales, de reproducere a ei.
S-a scris într-un fel până la apariția mijloacelor de comunicare video și a computerului, și altfel după. Computerul a schimbat ceva esențial în viața noastră, a schimbat modul nostru de-a percepe spațiul și timpul, și ființa lăuntrică. Cu s-au fără voia noastră am fost împinși să ne trăim o parte din existență din zona reală în zona virtuală. Odată cu apariția rețelelor de socializare schimbările acestea s-au accentuat. Altfel scriem și citim azi un text decât cum ne obișnuisem să citim acum zece, cincisprezece sau douăzeci de ani în urmă. Și, totuși, în ciuda acestor schimbări petrecute în societatea, dar și în mediul ambiant, cartea ca obiect nu a dispărut. O putem găsi în rafturile bibliotecilor, în librării, în bibliotecile particulare, care, ce-i drept, odată cu apariția bibliotecii virtuale s-au cam diluat.
Întrebarea pe care și-o pun mulți e următoarea: va putea renunța cititorul la obiceiul său însușit de atâtea secole de-a ține în mână și de a răsfoi un tom sau un ziar? Cartea virtuală și dialogul de pe rețele de socializare vor putea suplini această concretețe?
Probabil că deceniile următoare ne vor rezerva și alte surprize. Inclusiv cea a inventării unui nou limbaj care nu se va mai baza pe cuvântul scris sau vorbit, ci pe pictograme și imagini.
Acestea vor fi mai ușor accesibile viitoarelor generații, dar și posibilelor contacte pe care le-am putea avea cu alte civilizații. E mai ușor să abstractizezi prin intermediul unei pictograme o omidă ce se târăște pe o frunză, decât s-o descrii. Imaginea esențializă poate suplini subiectul, după cum poate suplini și starea emotivă mesajului comunicării.
Cât despre cartea ca obiect, indiferent în ce limbă și cu ce semne va fi scrisă, tind să cred că și aici se va produce o mică revoluție. Curând televiziunea în relief, dacă va mai exista televiziunea, și omniprezentul computer, laptop-ul, iphone-ul și alte ustensile specifice epocii globalizării informaționale ne-o vor așeza ca pe-o ofrandă în mâini.
O vom putea citi, îi vom putea pipăi paginile, dar cartea nu va exista. Va fi doar o iluzie, o imagine holografică înzestrată cu senzori virtuali, având, printre altele, rolul de-a ne stimula simțurile, creând impresia de realitate. S-ar putea ca unora lucrurile pe care le expun aici să li se pară simple utopii. Eu însă cred că realitatea viitorului va fi mult mai percutantă decât ne-o putem azi închipui cu ochii minții.
„Internetul ne-a readus în era alfabetică, scria undeva Umberto Eco. Dacă ne-am crezut vreodată intrați în civilizația imaginii, computerul ne readuce în galaxia Gutenberg.“ Ne readuce, desigur că ne readuce, dar sub ce formă? Nu cumva sub formă de imagini animate?
Astăzi citește și scrie toată lumea. Observați cu atenție strada. Observați-i pe cei apropiați. Tinerii sunt adânciți în lectura iphone-urilor. Comunicarea nu mai este directă. Ea are loc prin intermediul telefonului. Aproape că am uitat să mai dialogăm. Încetul cu încetul, această nouă eră a galaxiei Gutenberg ne împinge spre autism de masă.
Să nu disperăm însă. Acesta e doar începutul. Întotdeauna calea ce duce spre cunoaștere e plină de obstacole neprevăzute. În acest sens, tind să cred că viitorul cărții e unul luminos. Cartea, marile opere, cărțile care ne luminează existența nu vor exista în realitate. Dar vor exista în interiorul nostru. Paginile lor vor fi răsfirate pe spirala ADN-ului fiecăruia din noi. Le vom accesa, fără prea mare efort, în momentele de restriște sau de bucurie ale existenței noastre, de fiecare dată când vom avea nevoie de ele. Va fi bine, va fi rău?