Onirodiaristică

Vladimir Nabokov. Visele insomniacului: experimente cu timpul. Antologate, editate și comentate de Ghennadi Barabtarlo. Traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu. Ed. Polirom, Iași, 2019.

Vladimir Nabokov, Foc palid. Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu. Ediție îngrijită de Anca Băicoianu, Ed. Polirom, Iași, 2014

Un nou volum din seria consacrată scriitorului ruso-american – ba chiar și elvețian, dacă ținem seama că ultimii 15 ani de viață i-a trăit la Montreux – Vladimir Nabokov, 1899 –1877, a apărut la Polirom, în traducerea Veronicăi D. Niculescu: carte-experiment despre vise și timp. Dacă printre succesele autorului multilingv (care a scris nu doar în rusă și engleză, ci și în franceză, limbă pe care o știa din copilărie) s-au numărat toate genurile literare, nu numai romane, ci și povestiri, teatru, poezii, traduceri, eseuri, acest volum onirocritic poate fi, până la un punct, situat în zona „psiho­filosofică a funcționării și direcției memoriei pe tărâmul viselor“, cum spune chiar în Prefață editorul textelor, Gennady Barabtarlo, profesor la Universitatea din Missouri. Inspirat de o teorie răspândită în anii treizeci de J.W. Dunne, anume aceea că prin vise putem avea acces la o „ordine mai înaltă a timpului“, obținând astfel informații despre viitor, Nabokov ia în serios instrucțiunile de a transcrie și adnota visele în fiecare dimineață, îndemnând-o la această experiență, în toam­na anului 1964, și pe soția lui, Vera. Editorul Gennadi Barabtarlo compară oniro­diaristica nabokoviană și cu preocupările filozo­fului/teologului Pavel Florensky (1882­1937), din aceeași perioadă (despre care Nabokov nu avusese habar) și adaugă volumului alte vise, extrase din jurnalele și scrisorile autorului dinainte de experiment, ba chiar și vise născocite de personaje din romanele autorului, spre a putea conchide că acesta era preocupat de colaborarea memorie-imaginație nu doar în viață, ci și în literatură, prin vise învecinând adesea „precogniția cu profeția“. Se știe că, după exilul octombrist ale familiei sale de ruși albi la Berlin, Nabokov a locuit acolo multă vreme, a învățat perfect germana și, descoperindu-l pe Kafka, a rămas fascinat de acesta; însă în aceeași perioadă „pluteau în aer“ și transformările lui H.G.Wells, zborurile în vis și timp ale unor J.B. Priestley, Borges, Tolkien, C.S. Lewis… Ideea comunicării cu nevăzutele și transcenderea limitelor științei, scurgerea timpului „cu o viteză infinită, adică atunci când este întors pe dos ca o șosetă, punct în care ar putea căpăta un sens invers de curgere“, astfel îndreptându-se „dinspre viitor înspre trecut, dinspre efecte înspre cauze“, a cunoscut o mare popularitate.

Câtă valoare poate adăuga oniroscriitura literaturii depinde, desigur, de măsura în care se recurge la ea și mai ales de valoarea generală a notărilor. Unor autori, între care și Henry James, li se părea o inserție plictisitoare (e bine cunoscută zicerea jamesiană: „Povestești un vis, pierzi un cititor“). Convingerea acestora nu era întru totul lipsită de temei, fiindcă rareori ne interesează fragmentele prea personale din nostalgiile, temerile sau erotismele altora, cu atât mai puțin trivialitățile, tragicul, grotescul unor „personaje“ care apar, ca în bancul cu cowboyul îmbrăcat în roșu, în vise care ne sunt străine. Dar Nabokov a notat în jurnalul său multe care sunt direct literatură. De exemplu, visele cu fluturi îl bântuiau în mod deosebit (Nabokov a fost și un cunoscut lepidopterist, o vreme curatorul unui muzeu al Universității Harvard, descoperind chiar câteva specii noi, care îi poartă numele; chiar și alegerea reședinței de la Montreux a avut legătură cu exemplarele rare pe care le putea dobândi la poalele Alpilor). Iată un vis din 18 octombrie 1964, care recuperează frânturi din existența sa de entomolog : „Un alt vis, tot recurent, a fost coșmarul în care mă pomenesc într-un loc populat cu fluturi interesanți fără să am plasa de fluturi la mine și sunt nevoit să prind și să distrug o raritate cu degetele – în cazul acesta, o insectă spaniolă, un Albastru decolorat“. Sau, la 1 noiembrie 1964 : „Multe vise, printre ele o viziune erotică, apoi un vis cu o drumeție lungă: vin acasă la prânz cu plasa de fluturi. În stânga mea, printre lemne împrăștiate în iarbă, pe poteci, merge o femeie în alb care vorbește singură și fredonează…“ „Sfârșitul unui vis lung cu fluturi ș…ț Mă pomenesc pe malul mlăștinos al unui lac. O mulțime de flori de mlaștină, pământ gras, colorat, însorit, dar nici un fluture (senzație familiară în vis). În loc de plasă, am în mână o lingură imensă ș…ț Observ un fel de cutie poștală deschisă pe partea dreaptă, plină cu fluturi pe care cineva i-a adunat și i-a lăsat acolo. Unul este viu – o splendidă aberație de fritillary verde cu niște aripi neobișnuit de alungite, părțile verzi fuzionând și maroul în nuanțe fantastic de variate. Mă privește, în agonia-i conștientă, când încerc să-l omor strângându-l de toracele gros – se agață cu tenacitate de viață…“ Nu putem spune că visele lui Nabokov, precum țesătura cărților sale, nu păstrează și toate întunecimile psihologiei lui stranii, dar, așa cum notează undeva Gennadi Barabtarlo, ele „dezmlăștinează“ din sensul de bază al duratei, bifurcându-se și făcând salturi în timp, cu elipse și efecte stilistice remarcabile.

Nabokov nu rămâne doar la notarea unor vise, ci le și clasifică, vădindu-și experiența de universitar. Le împarte în „1. Profesionale și vocaționale – în cazul meu: literatură, învă­țământ, lepidoptere; 2. Vise „destin-întunecat“ (în cazul meu, coșmaruri cu semne fatidice: calamități, serii ame­nințătoare și enigme). 3. Influențe evidente ale preocupărilor & impresiilor imediate (Jocurile Olimpice etc.). 4. Amintiri din trecutul îndepărtat (copilărie, viața de emigrant, școala, părinții). 5. „Precognitive“. 6. De o gingășie erotică și de o încântare sfâșietoare“. Tot autorul își clasifică și „carac­teristicile ciudate ale viselor“: „1. Sunt foarte conștient de ora exactă, dar am o senzație neclară a trecerii timpului. 2. Mulți necunoscuți – câțiva în aproape fiecare vis. 3. Detalii verbale. ș…ț 4. Gândire destul de continuă, destul de clară, destul de logică (în anumite limite). 5. Mare dificultate în a-mi aminti un vis întreg, măcar schematic. 6. Tipuri și teme recurente“.

Este evident că Nabokov a folosit respectivele clasificări, nu doar fragmente din visele notate, în scrierile sale literare. Dar a și inventat destule, punându-și personajele la treabă. O piesă de tinerețe, Tragedia domnului Morn, 1924, începe cu trezirea unui personaj ale cărui prime cuvinte sunt: „Visează, visează, visează…“. În Povestiri apar numeroase meditații privind arta oniroscriiturii. „Îi plăcea să-și povestească visele, pe larg și în detaliu“. (Disperare). Multe vise recurente sunt neplăcute și denotă un anume curaj al dezvăluirii pe care nu l-ar avea oricine (nici n-ar avea rost să-l aibă). „Metamorfozele din vise sunt la fel de obișnuite ca metaforele din poezie“ notează autorul în romanul Ada sau ardoarea.

Altele sunt foarte poetice, ducând gândul la Foc palid, celebrul roman nabokovian țesut pe marginea unui poem constând din patru cânturi. Unde, de asemenea, starea onirică e proclamată fără ascunziș : „Căci, știm din vise, –i greu să le vorbim/ morților …“ (Foc palid – Cântul III). Întrucât această proză, la rândul ei experimentală, constând din poezia unui personaj fictiv și comentariile ample ale unui universitar de asemenea fictiv, poate fi citită de doritori în limba română (a apărut înaintea Viselor Insom­niacului, în 2014, tot în traducerea Veronicăi D. Niculescu), ar fi greu să nu fac o trimitere – care poate îndemna și la relecturarea acestui volum. Titlul provine dintr-un pasaj shakespearian (în Timon din Atena), privind metafora furtului de lumină al Lunii de la Soare, acel foc palid văzut adeseori ca metaforă pentru inspi­rație : „The moon’s an arrant thief/ And her pale fire she snatches from the sun“. Povestea, nelineară, oscilează între basm (Zembla, regatul îndepărtat), roman polițist și metaficțiune, iar în final voi lăsa catrenul poetului inventat John Shade (al cărui nume, Umbră sau Nuanță, deține una din cheile interpretării) să facă legătura, din nou, cu Visele insomniacului: „Când cade frunza­-n ginkgo, aurie,/ Bob de muscat,/ E­ un flutur strâmb întins pe panoplie,/ Uscat“.