În presa culturală, apar referiri la acel recent scandal (un scandal provocat, fără motiv real!) al Premiului „Mihai Eminescu“ de la Botoșani. Scenariul scandalului e simplu și repetitiv: mereu aceiași literați modești, frustrați și gălăgioși, nemulțumiți de locul pe care-l au în literatură, vor neapărat să se cațăre cât mai sus și, fiindcă nu reușesc prin calitatea scrisului lor, caută cu lumânarea pricini de vrajbă, dând vina totdeauna, indiferenți la adevăr, pe Uniunea Scriitorilor și pe președintele ei, care, cred ei, stau în calea ascensiunii lor scunde. De data aceasta, citim în ArgeȘ (nr. 2) o intervenție lămuritoare a laureatului merituos și pe nedrept pus la zid, Liviu Ioan Stoiciu: „M-am trezit bălăcărit în fel și chip de cealaltă parte a scriitorimii române (care mă urăște și fiindcă susțin Uniunea Scriitorilor și conducerea ei), mereu pusă pe baricadă, că am primit un premiu acordat la prima jurizare lui C. Abăluță. Se cunoaște situația mea (am reacționat după ce «senatorul» Dan Lungu a publicat o scrisoare deschisă împotriva organizatorilor, a lui Gellu Dorian și a Primăriei Botoșani, împotriva regulamentului acordării Premiului Național Eminescu), am aflat de existența unei prime jurizări cu premiat în seara de 17 ianuarie, acasă, la Brașov (în 15 ianuarie, la Botoșani, nu mi-a spus nimeni nimic de C. Abăluță).“ Tot L. I. S. face precizări interesante și despre conduita deloc onorantă a unor membri ai juriului: „Rămâne curios comportamentul unor membri ai juriului (în principal, Mircea Martin, dar și Cornel Ungureanu) puși cu orice preț să facă din bucătăria jurizării un salon al deliciilor imorale, cu scandal, denunțând un regulament strict al Premiului Național, care le valida, practic, și domniilor lor competența. Le mulțumesc pentru consecvență membrilor juriului Ioan Holban și Mircea A. Diaconu și președintelui juriului, Nicolae Manolescu, pentru atitudinea demnă și fermă afișată la finalizarea jurizării (în numele respectării legii, la mijloc fiind vorba de mulți bani publici).“ De aceeași părere e și Nicolae Prelipceanu (ViaȚa RomâneascĂ, nr. 3), și anume că acei care au pus gaz pe foc în acest scandal penibil sunt câțiva dintre membrii juriului(recidiviști, de altfel!). Ei aveau soluții, observă editorialistul de la Viața Românească, să evite aceste momente cu totul dezagreabile: „Cât despre acei membri ai juriului care au protestat public față de un regulament în virtutea căruia tot premiau de ani buni, mă întreb dacă n-ar fi trebuit să-l citească și să-l comenteze înainte de a intra în această horă care acum, deodată, li se pare incorectă. Puteau să ceară refacerea regulamentului, fără acest punct neplăcut, sau puteau să renunțe, ca să nu fie puși în situații nedorite mai târziu, cum s-a întâmplat de data asta.“
Ecouri la un scandal provocat