Un exeget al operei lui A.D. Xenopol – Neculai Muscalu

Biografia profesorului și cercetătorului Neculai Muscalu (n. 13 ianuarie 1960, com. Borlești, jud. Neamț) impune prin acumularea și asimilarea unor temeinice cunoștințe din domeniul istoriei, al limbii și al literaturii.

Absolvent al Facultății de Istorie din București, al Facultății de Litere din Cluj-Napoca, profesorul de emoții estetice de la o școală din ținutul Neamțului s-a dedicat, în exclusivitate, lecturii, studiului și cercetării profunde a unor aspecte mai puțin sau deloc frecventate.

A făcut o pasiune pentru opera și biografia istoricului și cărturarului A.D. Xenopol, pe care a citit-o, a recitit-o și a interpretat-o din punct de vedere al uzitării limbii literare și, evident, științifice.

Contribuțiile sale, în acest sens, au fost publicate în reviste de prestigiu și s-au bucurat de aprecierea lingviștilor și istoricilor, întrucât Neculai Muscalu a decriptat cuvinte și sintagme de o rară expresivitate.

În anul 2013, în fața unei comisii de universitari, cu o desăvârșită autoritate, își susține doctoratul, în cadrul Universității „Al.I. Cuza“ din Iași, propunând ca temă: Scrierea istoriei în limba română: A.D. Xenopol.

Conclavul de cărturari compus din lingvistul și eruditul învățat Eugen Munteanu, care a coordonat acest doctorat, Gheorghe Chivu, Ioan Oprea și Florin Teodor Olariu, în referatele și intervențiile lor, au subliniat noutatea temei, abordarea științifică și efortul intelectual depus de profesorul Neculai Muscalu și i-au acordat distincția magna cum laude.

Cartea istoricului literar Neculai Muscalu, Scrierea istoriei în limba română: A.D. Xenopol. Elemente de limbă, stil și discurs s-a publicat, în 2015, și constituie o cercetare fundamentală în lingvistica și stilistica românească.

Restituim, aici, intervenția universitarului Gheorghe Chivu, reputat specialist și membru corespondent al Academiei Române. (N.S.)

*

Referat despre Scrierea istoriei în limba română: A.D. Xenopol

Teza finalizată de către domnul Neculai Muscalu sub conducerea științifică a domnului profesor universitar doctor Eugen Munteanu este o cercetare de tip monografic asupra scrierilor istorice datorate lui A.D. Xenopol, marele învățat ieșean, deopotrivă teoretician al istoriei și savant, implicat atât în studierea trecutului românilor, cât și în conturarea și individualizarea variantelor funcționale specifice limbii române literare moderne.

Potrivit autorului lucrării, investigația întreprinsă, în care sunt abordate deopotrivă aspecte lingvistice și stilistice ale unei lucrări științifice de excepție, Istoria românilor în Dacia Traiană, a avut drept obiectiv demonstrarea unei teze: „existența unui mod particular de a scrie istorie în limba română, un mod purtând amprenta specifică a lui A.D. Xenopol“ sau, într-o altă perspectivă, de a stabili „dacă savantul român folosește stilul cerut de un asemenea demers“, adică „modul just în care trebuie scrisă istoria – ca ideal sau ca model“.

Iar argumentele necesare demonstrației au fost obținute printr-o cercetare atentă a tuturor nivelurilor limbii Istoriei, faptele identificate fiind corelate deopotrivă cu opiniile formulate de către A.D. Xenopol privitor la forma elevată a scrisului nostru literar și cu cerințele de redactare a textelor într-un domeniu cum este istoria, aflat multă vreme la granița dintre literatură și știința autentică.

Într-o desfășurare bine gândită, în care investigația lingvistică și stilistică subordonată strict subiectului, limba și stilul Istoriei românilor în Dacia Traiană, este precedată sau doar sprijinită prin argumente extrase din bibliografia de specialitate, din viața și activitatea lui A.D. Xenopol, respectiv prin opinii ale savantului privitoare la scrisul literar și la modul de a face istorie, lucrarea Scrierea istoriei în limba română: A.D. Xenopol face o demonstrație interesantă de cercetare a unui text care a contribuit la crearea conștiinței civice și naționale a românilor la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea.

Într-o dezvoltare firească a părților constitutive ale unei lucrări științifice, capitolul introductiv al tezei creează punctul de referință necesar pentru demersul întreprins. Domnul Neculai Muscalu discută aici chestiuni de metodă și principii de lucru, trece în revistă problemele necesar de abordat pentru studierea adecvată a unui text din secolul al XIX-lea, urmând indicațiile metodologice formulate de specialiști recunoscuți ai domeniului, în primul volum din Studii de istoria limbii române literare. Secolul XIX, apărut în 1969, stabilește stadiul cercetărilor privind limba și stilul lui A.D. Xenopol și încearcă să contureze personalitatea științifică a savantului, insistând asupra operei sale istorice și asupra atitudinii, intelectuale și stilistice, reflectate în aceasta.

În cadrul părții întâi a lucrării, consacrată stabilirii Reperelor teoretice ale investigației, prin intermediul unor utile și bine redactate sinteze bibliografice se încearcă delimitarea domeniului istoriei în cadrul științelor sociale, fixarea specificului acestuia și sunt sintetizate opiniile formulate de către A.D. Xenopol privitor la natura aparte a istoriei în cadrul științelor umaniste. Limba română literară, ca formă de expresie a culturii, dar și ca rezultat al unei evoluții istorice ale cărei etape sunt succint prezentate, este și ea avută în vedere, fiind totodată conturate concepția lui A.D. Xenopol despre limba română și preocupările învățatului ieșean pentru diverse aspecte ale românei literare, între acestea un loc special ocupându-l lexicul de tip neologic. Restrângând perspectiva, domnul Neculai Muscalu întreprinde apoi o detaliată analiză a bibliografiei privind stilurile românei literare, cu insistență justificată asupra opiniilor formulate de Ion Coteanu, întemeietorul stilisticii funcționale românești, pentru a stabili cum și care sunt Stilul și discursul istoriei. Urmează o încercare de a identifica felul în care a fost scrisă istoria în spațiul românesc, cu sumare considerații asupra operelor beletristice cu subiect istoric apărute la începutul celei de a doua jumătăți a veacului al XIX-lea, pentru a aduce astfel în discuție părerile formulate asupra subiectului de către Tudor Vianu și Iorgu Iordan, asupra cronicilor, asupra scrierilor istorice preiluministe sau a acelora datorate reprezentanților iluminismului ardelean și, încheind, asupra scrierilor datorate lui Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu. Concepția lui A.D. Xenopol despre scrierea istoriei, în varianta propriu-zis științifică sau în varianta didactică, nu puteau, desigur, lipsi dintr-o asemenea sinteză bibliografică.

Partea a II-a a lucrării este dedicată în întregime prezentării detaliate a Limbii și stilului textelor istorice aparținându-i lui A.D. Xenopol. Sunt cercetate și descrise, prin înserierea exemplelor considerate ilustrative, dar în absența unor comentarii de detaliu, morfologia textului, sintaxa acestuia, frazele specifice stilului elevat au alături exemple de elipse, de dislocări, de inversiuni și chiar de anacoluturi, lexicul, listele alfabetice de cuvinte cuprind, în formularea autorului, termeni inactuali, deopotrivă cuvinte vechi și populare, neologisme cu formă specifică epocii și calcuri, câteva creații lexicale, mai multe derivate și câțiva termeni specifici istoriei, din păcate prea puțini numeroși și insuficient evidențiați, o serie de elemente de frazeologie, locuțiuni și expresii, cu sublinierea bogăției inventarului și prezența sinonimiei frazeologice, de discurs repetat și, în final, mai multe structuri paremiologice.

Concluzia cercetării întreprinse, bazată pe cercetarea unor forme și structuri cu utilizare „relativ frecventă“ la nivelul formei lingvistice a Istoriei românilor în Dacia Traiană, este că operele istorice datorate marelui savant „nu respectă exigențele stilului științific în general și al istoriei în special“.

O constatare similară, atenuată însă de caracterul didactic și popularizator al unora dintre surse sau fragmente de text, este desprinsă în capitolul următor al tezei, intitulat Stilul din scrierile istorice ale lui A. D. Xenopol. Efectele retorice. Sunt avute în vedere aici exclamațiile și interogațiile retorice, variatele moduri de realizare a repetiției cu insistență pe anaforă, formele exprimării figurate, cu atenție specială acordată metaforei și analogiei, precum și diverse strategii de structurare a textului. Exemplele, și în aceste pagini foarte numeroase și bine alese, dar nu totdeauna atent diferențiate în clase și tipuri, „vorbesc“ din nou de la sine, comentariile despre structura, respectiv despre organizarea unei scrieri istorice remarcabile apărând rar și fiind, de regulă, concise.

Concluziile lucrării, ușor de conturat după ilustrarea amănunțită a numeroase fapte considerate semnificative, sunt aproape firești: A.D. Xenopol, ne spune domnul Neculai Muscalu, scrie istorie „într-o limbă literară al cărei proces de formare, deși avansat, nu era încă pe deplin încheiat și, în plus, într-una la a cărei desăvârșire savantul a contribuit într-o anumită măsură“. În opera sa științifică fundamentală, Istoria românilor în Dacia Traiană, marele savant „conservă, într-o anumită măsură, tradiția europeană și cea românească de scriere a textului istoric, dar și inovează în unele privințe, cum ar fi, de exemplu, utilizarea aproape exagerată a analogiilor științifice, fie cu rol plasticizant, fie revelatoriu“.

O Bibliografie bogată și diversă, cuprinzând numeroase studii teoretice consacrate problemei stilului sau cercetării istoriei limbii române literare, și o listă cuprinzătoare de izvoare, în care alături de scrierile istorice ale lui A.D. Xenopol apar lucrări ale lui Nicolae Bălcescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu, încheie o cercetare interesantă, ce a presupus un efort considerabil de asimilare și de documentare.

___________

Originalul acestui document se află în arhiva Universității „Al. I. Cuza“ – Iași.