Comentând volumul de publicistică România te iubesc semnat de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu și Paul Angelescu și apărut la Editura Humanitas, Tania Radu, în revista 22 (nr.4, 2019), desprinde și reproduce câteva cazuri strigătoare la cer din investigațiile făcute de-a lungul anilor de acești extraordinari jurnaliști de la Pro Tv: „Spitalul Județean din Brăila a construit cu bani europeni: 1) o secție de terapie intensivă finalizată în 2011 nedată în folosință pentru că nu s-a putut face o ușă: cinci licitații n-au putut selecta firma care să spargă un zid de 30 de cm grosime; 2) o secție de radioterapie oncologică cu două buncăre pentru instalațiile puternic iradiante: stă închisă pentru că termopanele n-au fost conforme și oricum rețeaua de electricitate nu era potrivită pentru consumul din buncăre; 3) un amfiteatru pentru studenți, după care și-au amintit că Brăila n-are universitate: nefolosit; 4) o secție de cardiologie cu toate dotările – nefolosită, doar gingașul angiograf e încălzit toată iarna cu o aerotermă; 5) o secție de pediatrie, nefolosită nici ea. Un nou bloc operator ultramodern. Nu funcționează, nu a fost prevăzută în proiect rețeaua electrică.“ * În Ramuri (nr.1, 2019), în cadrul rubricii sale Răzlețe, Gheorghe Grigurcu notează memorabil: „Când se repetă, istoria pare să fie mai crudă (revoluția franceză și cea bolșevică, Napoleon-Hitler, la noi scurta dependență germană, urmată de cea sovietică, multprelungită și devastatoare etc.). Să fie din pricina uzurii mecanismelor sale, a unei oboseli similipsihice sau a unei enigmatice exasperări, a unei demonice etici răsturnate?“ * În Acolada (nr.1, 2019), Alex Ștefănescu rememorează, din vizitele sale în străinătate, mici întâmplări semnificative pe care le povestește cu un talent din care nu lipsesc ironia și umorul de calitate. Iată niște mostre: „În RDG, la Muzeul de Artă din Dresda, pentru că am rămas nemișcat multă vreme în fața Madonnei lui Rafael, fascinat de noblețea ei, am fost certat de translatorul care mă însoțea: «Așa sunteți voi, românii, incapabili să vă încadrați într-un program.» Drept urmare, l-am concediat. Ca să mă împace, el m-a invitat la cină la el acasă și mi-a dăruit un instrument ingenios de făcut piure din cartofi (îl am și azi). În URSS (în 1988) am stat la coadă la unt, la un magazin din Moscova, ȚUM, cu speranța nebunească de a cumpăra un pachet și de a mă întoarce ca un erou în România (unde nu se găsea nimic). N-a fost posibil. Întâi am luptat din greu, corp la corp, timp de mai bine de o oră, ca să mă apropii până la un metru de vânzătoare. Apoi, rusoaicele masive între care eram înghesuit m-au eliminat cu mișcări energice din șolduri în afara îmbulzelii și n-am fost în stare să-mi recâștig locul.“
Spicuiri din presa culturală
