Biografia și bibliografia istoricului și criticului literar Mihai Drăgan (1937–1993), excelent profesor de emoții estetice și cunoscător deplin al operei lui Mihai Eminescu, rămân, inexplicabil, incomplete și, evident, lacunare.
Cu toate că doamna Lenuța Drăgan1 i-a conceput și publicat o bibliografie, la aproape un deceniu de la trecerea în neființă a cărturarului ieșean, unele informații, articole, interviuri și epistole continuă să întregească activitatea literară a lui Mihai Drăgan.
Se cunosc, desigur, contribuțiile la imaginea integrală a istoricului literar Mihai Drăgan, pe care le-am publicat în revistele România literară, „Convorbiri literare”, „Ateneu” și „Plumb”.
Revelatoare, de această dată, sunt și epistolele trimise istoricului și criticului literar Mircea Popa (n. 29 ianuarie 1939, Lazuri de Beiuș, jud. Bihor).
În aceste epistole, deloc convenționale, Mihai Drăgan se confesează unui confrate autentic, relevând unele întâmplări din biografia sa, rememorând evenimente dramatice și evocând „oameni“ capabili de orice josnicie.
Deși era, după Constantin Ciopraga, cel mai însemnat dascăl al Facultății de Litere a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, apreciat de colegi și studenți, după 1990 se orchestrează o campanie de denigrare și calomniere a operei și biografiei lui Mihai Drăgan.
Autorul acestor odioase înscenări nu e altul decât profesorul Dumitru Irimia (1939–2009), decan, pe atunci, de o foarte tristă și neuitată amintire.
*
[Iași], 4 octombrie 1973
Stimate domnule Mircea Popa,
Nu ți-am răspuns imediat la scrisoare, deoarece speram să ne vedem la festivalul Bacovia. M-aș fi bucurat foarte mult dacă puteam sta de vorbă. Întorcându-mă la Iași am găsit monografia Chendi2, cu cuvintele atât de frumoase pe care mi le-ai scris și pentru care îți mulțumesc.
Și acum să-ți răspund, metodic, la toate problemele. Planul pentru anul viitor al colecției Eminesciana este făcut, cam în pripă, dar sper ca debutul să aibă loc sub bune auspicii. Între altele, este prevăzută o antologie cu studii și articole despre Luceafărul, editorul ieșean care urmează s-o alcătuiască, mai are de rezolvat, cu Editura, o problemă, până a se hotărî definitiv. Te rog să-mi trimiți cât mai repede articolul Legenda „Luceafărului“, două exemplare dactilografiate: 31 rânduri x 65 semne.
Sunt prevăzute mai multe volume de Studii eminesciene, exegeze eminesciene, cum îmi spui, în genul Caietelor Eminescu, menite să înfățișeze cititorului de azi și pagini critice mai puțin cunoscute, unele uitate demult în paginile unor reviste greu accesibile. În vederea unui angajament concret, răspunsul va veni curând.
Te rog să faci însă imediat o ofertă, circa o pagină dactilografiată, pentru volumul Eminescu în critica transilvăneană sau în presa transilvăneană3, numărul de pagini, și o dată aproximativă de predare. În legătură cu articolul d[omnu]lui Sav nu pot da încă un răspuns precis, dar îl voi da curând.
Unul din colegii mei, de la Slavistică, s-a ocupat de Ilie Bărbulescu. Arhiva, câtă s-a păstrat, o are fiica acestuia, din București, Dida Comșa. Cel care știe de rostul manuscriselor este Diomid Strungaru, slavist, mai ales și slavistul Gh. Mihăilă, de la Universitatea din București. Colegul meu a văzut ceva. E bine să te adresezi primului.
Cu toată prietenia,
Mihai Drăgan
*
Iași, 28 mai 1974
Dragă domnule Mircea Popa,
Îți cer scuze că nu ți-am răspuns la scrisoarea din aprilie. Cauzele: o sesiune epuizantă de examene și toate câte s-au întâmplat care m-au făcut să fiu sceptic, sau mai sceptic, în unele privințe. Am primit și epistola de acum câteva zile și, deci, răspund abia acum.
Planul colecției Eminesciana a fost dat peste cap în mare parte. Mai întâi, afară de anul acesta, nu va mai apărea nimic de Eminescu. Numai despre, dar cine mai știe cum, deoarece lucrurile se schimbă de la o zi la alta. De exemplu, la Iași nu se mai poate publica un volum despre Rebreanu, care a fost acum transferat la Dacia, iar de la Dacia la Junimea, Jurnalul lui Iacob Negruzzi. Antologia matale, cu titlul pe care-l are, nu a fost acceptată în plan pentru 1975, evident, la București. De unde concluzia că vorba cronicarului „cu bietul om“ mai este actuală.
Stau și mă întreb la ce mai folosește entuziasmul. Problema culturii pare a deveni o problemă dificultoasă, ca și aceea a criticii literare ale cărei frâne – nu chiar toate, dar destul de multe!, au ajuns în mâinile unor juni zurbagii și nepregătiți, care sunt mai mult negustori și adeseori mercenari. Cartea mea, dincolo de unele fraze vesele, e o carte amară. Ce era acum 8-10 ani, s-a repetat acum 5-6 ani, ce s-a repetat acum 3-4 ani, se repetă acum, adică, în toate cazurile, același lucru. Ne învârtim într-un cerc care, din nenorocire, e foarte mic.
Care mai este atmosfera literară pe la Cluj? Constat că „Tribuna“ și „Steaua“ sunt altfel decât foile care apar la Iași. Măcar voi sunteți mai serioși și patrioți, și aceasta e foarte mult.
Am aflat că ți-a apărut o carte. Pe aici n-am văzut-o. Ce se întâmplă? Te rog foarte mult să-mi confirmi primirea acestei scrisori. Ediția o lăsăm, deocamdată, în suspensie. Dacă se ivește vreo noutate, te anunț imediat.
Cu cele mai bune sentimente de prietenie,
Mihai Drăgan
*
Iași, 8 iunie 1974
Iubite domnule Mircea Popa,
Am primit scrisoarea matale cu răspunsul pe care-l bănuiam. Munca este muncă și dreptatea, în acest caz, nu știu cum ar putea veni. Mă gândesc totuși la planul pentru 1976, când poate conducerea editurii o să susțină mai puternic în discuția de la București ceea ce vrea să facă. Eu, într-un fel, sunt vinovat că am crezut în ceea ce am discutat cu directorul editurii și te-am îndemnat să treci imediat la lucru. Discuția asupra planului a avut loc la București, după 20 mai. În ce mă privește, sper în repararea acestei greșeli, într-un fel sau altul, în anul viitor.
Domnișoarei Aura Mușat i-am comunicat ceea ce m-ai rugat abia acum trei zile, deoarece n-am găsit-o imediat. Ei înșiși trec, la Institut, prin febra prin care treceți. Și noi, la facultate, de câteva zile, la fel. Probabil că ai auzit, de la colegii de la facultate, de noile directive.
Trebuie să-ți spun că n-am primit cartea matale Spații literare. S-o fi întâmplat ceva cu poșta, factorul meu o fi rătăcit-o! Nu știu. Și-mi pare foarte rău.
Că zurbagii își fac de cap, e clar. Eu le-am aplicat unora o corecție, chiar în carte, deoarece viciile trebuie atacate și extirpate. Ai văzut cum m-a înjurat un asemenea zurbagiu în România literară! A trebuit să plătească mesele copioase, dormitul bine, băutura extra, Cotnarul cel mai bun, cu care este onorat când vine la Iași, de o celebritate locală, fost activist sindical, și acum romancier de duzină. Dar, vorba matale, să le așteptăm cărțile și să vedem dacă merită să vorbim cu ei.
Cu cele mai bune sentimente de prietenie,
Mihai Drăgan
P.S. Nu știu sigur dacă voi veni la Onești. Ar trebui să mă ciondănesc cu Al. Piru.
*
Iași, 15 februarie 1990
Dragă Mircea Popa,
Te-am căutat de mai multe ori la telefonul pe care îl știam (13.908), iar atunci când am reușit mi s-a răspuns că e greșeală o dată o voce de femeie, o dată una de bărbat. Deci ți-ai schimbat numărul de telefon.
Sper că ești sănătos și poți lucra. Aștept vești de la tine. Despre mine îți scriu scurt pentru că nu am o stare sufletească favorabilă scrisului epistolar. De o lună de zile sunt contestat în facultate de un grup de studenți zurbagii, liderul și adjunctul sunt repetenți, dar nu lăsați de mine!, manipulați de un grup de cadre didactice care mă urăsc de multă vreme! Acum această ură și invidie au trecut dincolo de pragul patologic. Sunt socotit „cel mai incompetent profesor din Universitate“ și primul pe lista cadrelor didactice care trebuie să plece! Mi s-au aruncat în față, inclusiv în prezența noului decan, Dumitru Irimia4, o mie și una de insulte și calomnii, și nici o critică adevărată. Cărțile mele, „zero“, studiul despre Eminescu, „zero“, critic și istoric literar, „zero“, ca profesor, „zero“, n-am făcut dialog!, am „dedicat“ „ode“ (!?) regimului, în 1963 am scris un articol în care vorbeam despre „eroi comuniști“ în proză etc., etc., etc. Se exercită asupra mea o adevărată teroare psihologică, am fost amenințat și cu moartea prin telefon, sunt jigniți, bruscați și chiar amenințați cu moartea studenții care vin la cursul meu.
Sub presiunea „grupului reprezentativ al studenților din Consiliu“ s-a făcut o comisie care să-mi analizeze activitatea. Sunt doi conferențiari din catedră, unul e șeful catedrei, I. Sîrbu, iar președinte numit de Minister este d[omnu]l prof[esor] dr. Mircea Zaciu. I s-a trimis în acest sens o scrisoare de la decan. De ce această odioasă campanie în contra mea, dirijată de cadre didactice din catedră? Motive electorale! Să nu fiu ales șef de catedră, a ieșit I. Sîrbu, cu 8 voturi; eu am avut 7; să nu fiu membru în Consiliul profesoral, unde am devenit cu un număr confortabil de voturi, membru, dar au căzut lamentabil trei javre din catedră, care manipulează pe studenți. Mi s-a cerut, la fel și lui I. Apetroaie, membru în Consiliu, să ies din Consiliu, Jean să iasă și pe motiv că e… prieten cu mine. Apoi am fost propus, încă înainte de grevele studenților, să devin conducător de doctorat. În fine, concursurile apropiate, sunt de șapte ani pe post de profesor. Nu mi-am putut imagina că în oameni e posibil să zacă atâta murdărie, invidie și ură. Din cauza atâtor hărțuieli nu pot lucra nimic și sunt foarte obosit psihic.
Cu toată prietenia,
Mihai Drăgan
P.S. Fără să te arăți că știi că d[omnu]l prof[esor] M. Zaciu e în această comisie, spune-i ce este pe aici, vorbește-i despre mine, că ai primit o scrisoare, și vezi ce crede d[omnia] sa despre tot. Aștept să-mi răspunzi imediat și să-mi dai n[umă]r[ul] de telefon.
_______________
* Originalele acestor epistole, inedite, se află în biblioteca istoricului și criticului literar Mircea Popa din Cluj-Napoca.
1. Lenuța Drăgan, Mihai Drăgan. 1937–1993. Bibliografie. Prefață de Pavel Florea. [În loc de nota editorului de Viorel Savin]. Bacău, Editura Studion, 2002, 153 pagini.
2. Mircea Popa, Ilarie Chendi [Monografie]. București, Editura Minerva, 1973, 340 pagini + 6 planșe (Universitas).
3. Nu a apărut o asemenea carte în colecția Eminesciana.
4. Dumitru Irimia (1939-2009), lingvist, filolog și stilistician. Între anii 1990-1992 a fost decan, de tristă amintire, a Facultății de Litere din Iași.
