Lună: martie 2019

Așa fiu, așa tată

În calendarul cultural al anului 2019 sunt de marcat două importante date comemorative nu numai pentru spațiul francez: centenarul morții lui Pierre-Auguste Renoir și 40 de ani de la moartea lui Jean Renoir. Expoziția „Renoir père et fils“, deschisă la Muzeul Orsay (noiembrie 2018 – ianuarie 2019), a venit în întâmpinarea acestor evenimente, propunându-și să …

Umbra iubirii e mai puternică decât iubirea

O prozatoare cu impact masiv asupra publicului românesc și una dintre cele mai importante scriitoare din spațiul rusesc, Ludmila Ulițkaia are, din toamna anului trecut, în limba română un roman-parabolă, o saga de familie cu accente autobiografice care traversează un secol de istorie rusească. Natură fără predispoziții religioase și fără tentația de a explica lumea …

Anti-Hegel

Cine a citit bucata despre unu-multiplu din Știința logicii cunoaște contorsionismul intelectual al gândirii demonstrative de acolo. Hegel e apoteoza demonstrativității. El deduce TOTUL. În sensul ăsta, e strict un sistem totalitar. Șiretlicul e simplu: iei un pumn de abstracțiuni logico-lingvistice (pe care le echivalezi cu realitatea) și le arunci în caruselul unei încâlcite consecuții …

Gulagul – mereu în actualitatea literară

Revista „L’Histoire“ a socotit printre cele mai importante cărți apărute în Franța anului 2018 trei volume consacrate fenomenului „gulag“. Cărți care înnoiesc cunoștințele cititorilor despre lagărele de muncă forțată sovietice, prin care au trecut peste 18 milioane de persoane în anii 1932-1952. Maria Craveri și Anne Marie Losonczy urmăresc în volumul Enfants du Goulag (Editura …

Velasquez și Philip IV

Amy Sackville este o tânără scriitoare engleză, ale cărei prime două romane s-au bucurat de succes. Este vorba de romanul de debut – The Still Point care a câștigat premiul John Llewellyn în 2010, iar cel de-al doilea roman – Orkney a obținut Premiul Sommerset Maugham în 2014. Iată că în 2018, scriitoarea a dat …

Parajanov, cu Sarkis

La jumătatea lunii decembrie 2018 a fost vernisată și rămâne deschisă până la 17 martie 2019 în sălile Muzeului Pera din Istanbul expoziția „Parajanov, cu Sarkis“. Este pentru prima dată când în Turcia se prezintă o selecție care aduce laolaltă toate perioadele din lumea vizuală și multiculturală a cunoscutului regizor Sergey Parajanov (1924-1990), socotit un …

Orașul celor 1001 biserici

Revista turcă de opoziție „Sozcu“, având un mare tiraj, este una dintre primele organe media din Turcia, care recunoaște în articolul dedicat orașului Ani, al celor 1001 biserici, că acesta a fost capitala armeană în secolele X și XI, mai exact între anii 961 și 1045. În introducerea articolului său, „Sozcu“ afirmă că Ani a …

Din literatură adunate

Ilarie Chendi, Foiletoane, 1904, despre menirea cronicarului literar: Ne redăm impresiile dobândite după cetirea cu luare-aminte a operei sau chiar după cunoașterea personală a autorului. Acest fel de critică, fără a fi științifică, își are rostul său, căci făcută cu totul dezinteresată, este totodată un răsunet just al timpului și va servi vreodată ca material …

Despre emisiuni și jurnaliști

Continuăm să evidențiem în această pagină emisiunile radio și tv de calitate, dar și să-i nominalizăm pe jurnaliștii care-și fac meseria cu vocație, curaj și onestitate. Ni se pare firesc din partea noastră un asemenea gest de recunoaștere pentru cei aflați pe baricadele actualității, în această perioadă atât de dificilă, de convulsii și chiar de …

Din sumar: Luceafărul de dimineață

Iarăși avem un număr foarte consistent al revistei LuceafĂrul de dimineaȚĂ (nr. 2, din luna februarie). Dan Cristea dovedește o mare poftă de scris: el este prezent în sumar, nu cu o cronică literară, așa cum ne-a obișnuit, ci cu două, foarte bine scrise, despre două dintre cele mai valoroase apariții editoriale de la noi …