Lună: ianuarie 2019



Singur, singur, singur

O mare parte din poezia care a urmat optze­cismului este ceea ce aș numi o poezie de notație, un reportaj vag liricizat al banalului cotidian, un decupaj observațional, randomizat, biografist, accentuând detalii, jucându-se de-a „a heap of broken images“, fără erudiția impresionantă a unui T.S. Elliot. Într-un fel, Manifestul fracturist din 2006 al lui Marius …



In memoriam Petre Tănăsoaica

Republicăm în acest număr cronica de artă plastică a lui Petrică Tănăsoaica, apărută în numărul 52 din 2018 al României literare. Pentru prima oară în 8 ani de colaborare săptămânală, Petrică Tănăsoaica a întârziat să ne trimită articolul cuvenit pentru ianuarie. Republicarea constituie un omagiu: colaboratorul nostru a încetat din viață în a treia zi …



Arta ctitoriilor ecleziale oltenești

În 2018, Institutul Cultural Român a publicat a doua ediție revizuită a unui album despre patrimoniul ecleziastic oltenesc, coordonat de părintele Iustin Marchiș și realizat, pe partea de cercetare științifică, de istoricii de artă Elisabeta Negrău și Vlad Bedros. În urmă cu un deceniu, doctoranzi fiind, aceștia au participat și la un proiect de repertoriere …



Pieter Bruegel, contemporanul nostru

Trăind într-o perioadă în care Michelangelo și Tițian erau încă foarte activi, Pieter Bruegel (1525-1569) este considerat astăzi nu numai cel mai important creator cisalpin al secolului al XVI-lea, dar și unul dintre creatorii de vârf ai artei europene din toate timpurile. Spre deosebire însă de posteritatea lui Tițian și Michelangelo, cea a lui Bruegel …



„Oglinda de onoare“ a lui Soljenițîn

În luna mai a anului 2017, la Paris s-a inaugurat Centrul Cultural Rus „Alexandre Soljénitsyne“, prilej cu care a fost deschisă, până la sfârșitul anului, și expoziția „L’Arhipel du Goulag d’Alexandre Soljénitsyne – un séisme littéraire“. Din luna noiembrie a anului trecut și până în prima lună a acestuia, expoziția, cu titlul „Alexandre Soljénitsyne, un …



Zo SOMA

(in memoriam Amos Oz) „Ești doar un val, nu ești apa“ (Jimmie Dale Gilmore) Moartea e un grad de comparație: ca un kadish din pietre mai vechi decît cele mai vechi cuvinte ca o flacără arzînd între două triburi vrăjmașe ca un vițel de aur fals propovăduind o credință falsă ca și cum ca și cum …



Giganți sau pitici?

„Spunea Bernard de Chartres că sîntem asemenea unor pitici așezați pe umerii unor giganți, încît putem vedea mai multe lucruri decît ei și mai îndepărtate, nu atît datorită agerimii vederii noastre sau înălțimii proprii, cît pentru faptul că sîntem ridicați și purtați în sus de statura lor uriașă“. Bernard a fost, în jurul anului 1120, …



Polaritatea disperării în „Faust”-ul lui Goethe

Orice om care intenționează să încalce o lege devine fără să vrea plăsmuitor de ipoteze fantastice, menite a-i demonstra sieși că ceea ce face e bine. Kant observa undeva că până și cel mai plat individ debordează de imaginație atunci când trebuie să justifice un act vădit imoral și să-și camufleze găunoșenia caracterului. Capacitatea omului …



Jón Kalman Stefánsson: Un scriitor bun este un hoț bun

Jón Kalman Stefánsson este unul dintre cei mai în vogă scriitori islandezi contemporani, cu o carieră internațională remarcabilă. Multiplu premiat și nominalizat la premii de prestigiu (Man Booker Prize, spre exemplu), scriitorul islandez are traduse în limba română trei romane. Cele trei cărți – Între cer și pămînt, Tristețea îngerilor și Inima omului, cele mai …



efectul de ecou: Expres cultural (nr.12, 2018)

Mai toate articolele semnate de Liviu Ioan Stoiciu se disting printr-o anumită însușire: ne atrag atenția/ ne stârnesc interesul/ nu ne lasă indiferenți. Poetul este neconvențional, incomod, se ferește de orice formă de conformism și exprimă opinii în care crede, fără să calculeze, precaut, daunele pe care i le pot aduce părerile prea tranșante. Așa …