Lună: ianuarie 2019



Doi poeți tineri

La drept vor­bind, Andrei Novac nu mai este un poet tânăr: cel puțin, nu în sensul de începător. Are deja un profil literar consolidat de cele 9 cărți publicate până acum (8 de poezie și una de critică) și este o prezență frecventă în principalele reviste literare. Noul său volum de poezii, intitulat prin închisori …



Dresajul carceral

Natură seacă, fără predispoziții religioase și fără obiceiul de a trece lumea prin sita sentimentelor, N. Carandino e un lucid din categoria cinicilor: nu-și îngăduie slăbiciuni de ordin emotiv și nici nu se lasă prins de entuziasme gratuite. E ceea ce îndeobște se numește un ins rațional, adică un grec versatil uns cu toate alifiile, …



Proza românească după 1918

Anul 1918 a reprezentat uvertura apogeului izbânzilor diplomației românești. (Din păcate, după acel moment solar, traseul n-a mai fost în urcare, pierzându-se o parte din ceea ce s-a câștigat atunci. Nici măcar România Mare nu mai e la fel de mare…) Este, așadar, firesc să se omagieze acea izbândă istorică, doar că modul cum se …



O donație

Exact peste o lună împlinesc optzeci de ani. E toamnă și plimbările de dimineață împrejurul blocului, în baston, au devenit o obișnuință. Mici scene cu vecini, cunoscuți sau necunoscuți, mă inspiră pentru un volum de proză pe care sper să-l termin în curând. Inepuizabilă e viața cartierului. Respirația străzilor, a magazinelor, a părculețelor stinghere dintre …



Moartea lui Stalin

Când a murit Stalin, la 5 martie 1953, eu aveam cinci ani și câteva luni. Cu câteva zile înainte, la aparatul de radio al familiei (un Telefunken, cu carcasă de ebonită și cu deschizătura difuzorului acoperită de pânză), ascultasem, alături de părinții mei, bătăile inimii lui Stalin, transmise, în scop propagandistic, de la Moscova. Sovieticii …



Întoarcerea din Rai

De la Revelion încoace, ne delectăm din nou cu starurile din lumea tenisului mondial, savurând marile surprize ale debutului de sezon, în frunte cu cea oferită de Bianca Andreescu, piteșteanca noastră din Canada, care a ajuns, la doar 18 ani, în finala de la Auckland, pierdută eroic în fața nemțoaicei Goerges. Dar nu înainte de …



In memoriam Emil Brumaru

S-a stins din viață Emil Brumaru, unul dintre cei mai importanți poeți români posteblici. Născut la 1 ianuarie 1939 în județul Tighina, în Basarabia, poetul care tocmai devenise octogenar a urmat Facultatea de Medicină din Iași, fiind medic la Dolhasca. A devenit corector la revista „Convorbiri literare“ în 1983, după ce debutase editorial (în 1970) …



In memoriam Tudor Cristea

Filiala București –Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu tristețe încetarea din viață a scriitorului Tudor Cristea, valoros poet, prozator, critic literar, membru al filialei. Tudor Cristea (Dorel Cristea pe numele real) s-a născut la 10 decembrie 1945 în comuna Grindu, Ialomița. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității București în anul 1970. A …



Versuri

La marginea lumii La marginea lumii eram. La marginea lumii, pe-o stâncă. Deasupra, un nor, ca un blam. Alături, o apă adâncă. Dorisem să mor. Și-am ajuns Aici unde moartea-i o joacă. Aici unde marea-i un plâns Ce jalea oricui o îneacă. Din zodia Peștilor sunt, Sub valuri să-mi fie mormântul! Dar norul s-a spart …